Trenurile trag maine pe dreapta pentru doua ore

august 27, 2003

Mecanicii de locomotiva de la societatile de cale ferata au anuntat declantarea unei greve de avertisment pentru joi, intre orele 7.00 si 9.00, cu incetarea lucrului. Trenurile vor fi oprite in intervalul mentionat in cele mai apropiate statii, iar locomotivele electrice nu vor fi scoase de sub tensiune, iar instalatiile de aer conditionat vor fi functionale. Decizia de a declansa greva a fost anuntata marti dupa-amiaza de catre Voicu Sala, presedinte al Federatiei Sindicatelor Mecanicilor de Locomotiva si de Ion Molea, presedintele Sindicatelor din Miscare Comerciala, la incheierea unei intalniri cu ministrul transporturilor Miron Mitrea, in cadrul careia au fost discutate masuri privitoare la reducerea pesonalului si restructurarea societatilor de cale ferata.
Conducerea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului a intentionat disponibilizarea pana la 15 septembrie a 19.300 de angajati ai CFR Marfa, CFR Calatori, CFR Infrastructura, insa responsabili sindicali au spus ca nu pot fi eliberati mai mult de circa 10.000-11.000 de angajati, deoarece, contrar, securitatea sistemului feroviar ar fi în pericol.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro