Tratamentul chirurgical al rupturii de perineu

iulie 30, 2012

In cadrul Spitalului de Urgenta M.I.R.A. "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din Bucuresti, Conf. Univ. Dr. Laurentiu Belusica, seful Sectiei de Chrirugie Generala, a efectuat o interventie chirurgicala pentru tratamentul rupturii de perineu, unei paciente in varsta de 60 de ani, care suferea de incontinenta urinara de efort de la varsta de 23 de ani.
Operatia s-a realizat prin montarea unui sistem de sustinere suburetrala cu bandeleta. "Interventia operatorie a fost dificila pentru ca pacienta mai fusese operata de doua ori pe cale clasica, insa simptomele au revenit. Evolutia in primele zile postoperatorii este favorabila, sansele ca ruptura de perineu sa recidiveze fiind minime.", a declarat Conf. Univ. Dr. Laurentiu Belusica, seful Sectiei de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta M.I.R.A "Dimitrie Gerota" din Bucuresti.

Vorbind despre etapele interventiei chirurgicale de tratare a rupturii de perineu, Conf. Univ. Dr. Laurentiu Belusica recomanda identificarea si tratarea infectiei urinare, daca este cazul, inainte de efectuarea operatiei in sine. Interventia propriu-zisa consta in disectia mucoasei vaginale de vezica urinara, impingerea vezicii urinare la locul ei si montarea unei plase care se exteriorizeaza prin spatele oaselor descendente ale bazinului. Operatia are loc sub anestezie peridurala in majoritatea cazurilor, dar si sub anestezie generala.

Ruptura de perineu este adesea tratata in stadii avansate, fie din cauza faptului ca aceasta trece neobservata, fie pentru ca femeile se jeneaza sa vorbeasca despre o problema atat de intima. Astazi, insa, exista metode de tratament care nu presupun un stres operator marit, dar care sunt eficiente chiar si in cazuri grave. Este vorba de operatia de montare a unui sistem de sustinere suburetrala cu bandeleta.

Avantajele acestei interventii chirurgicale constau in durata scazuta si agresivitatea mica a interventiei, precum si in eficacitatea crescuta a acesteia. Interventia nu dureaza mai mult de 15-30 de minute si este suportata cu mare usurinta atat de femeile varstnice cat si de cele tinere. Aceste procedee se pot folosi cu succes la femeia tanara, femeia care inca mai are activitate sexuala si care se teme sa isi faca aceasta interventie operatorie. Interventia chirurgicala care foloseste bandeleta lasa intacta anatomia femeii, ea rezolva numai partea de boala, nemodificand in nici un fel diametrele vaginului. Un alt beneficiu este costul bandeletei care este suportat in intregime de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru pacientele asigurate.

Ruptura de perineu este una dintre cele mai intalnite afectiuni in randul femeilor, aflandu-se in spatele multor manifestari neplacute ce le insotesc pe acestea. De multe ori pacientele vin la medic dupa ani de chin si disconfort, acuzand pierderi de urina la efort fizic, la tuse, la urcatul scarilor, la stranut, la alergat sau ridicat greutati.

Aceste pierderi sau scapari de urina, cum sunt ele numite in limbaj popular sunt deseori asociate infectiilor urinare, confuzie care amana vizita la un medic specialist. Pacientele cred ca au infectie urinara, o trateaza ca atare dar problema nu dispare - ceea ce ar trebui sa le conduca cu gandul la posibilitatea existentei unei rupturi de perineu.

Odata eliminata confuzia, ar trebui sa consulte un medic chirurg care practica astfel de proceduri chirurgicale deoarece singura rezolvare pentru aceasta afectiune este interventia chirurgicala, orice alte solutii terapeutice fiind nerecomandate.
Asadar, daca manifestati simptomele prezentate mai sus, va invitam sa aflati mai multe informatii despre modalitatea de tratament pentru ruptura de perineu prin interventia chirurgicala, pe site-ul personal al Conf. Univ. Dr. Laurentiu Belusica: www.belusica.ro.

Sursa: ExploreMedicineTV
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro