Traind in cercul vostru stramt, va credeti genii

Am trecut de curand prin Iasi si acesta parea neschimbat. Cata liniste, cata candoare, cata bucurie, cata frumusete. Aceeasi pace patriarhala te inconjoara. M-as fi dus si acuma la biblioteca de la filosofie sa citesc de dimineata pana seara. Imi amintesc de starea aceea cand citeam cate o carte la o zi sau doua, cand mistuiam pagina cu pagina fara sa ma mai intereseze altceva decat ceea ce scria acolo, lumea aceea care se deschidea in mintea mea era totul pentru mine. Citeam filosofie si literatura, teologie si istorie, nu conta, dar mai tare ma interesa tot ce era legat de reflectie, de gandire, de meditatie. In cei noua ani de facultate, cinci de matematica si patru de filosofie, nu imi amintesc sa fi facut altceva decat preocuparea aceea nebuna, de a citi si a scrie pe cont propriu tot ceea ce gandeam si simteam ca este in mine bun sau rau. In perioada aceea am reusit sa adun in jur de o suta de manuscrise pe care nu le-am mai deschis niciodata, dar le am. Habar nu am ce am scris in ele. Nu am publicat nimic in niciun ziar, in nicio revista literara pentru ca pentru mine era important sa scriu, nu sa public, dar urmaream cu fervoare si cu cea mai mare atentie tot ceea ce se scria. Citeam cu un sat extraordinar cand apucam cate o revista, tot ce scriau altii. Printre preferate erau Timpul, Echinox , Dialog, Gazeta studenteasca si altele.
Eram foarte fericita cand vedeam ca cei care scriu sunt la fel ca si mine, au aceleasi sentimente, ii dor aceleasi probleme, ca plang la fel, se revolta la fel, ca poezia lor e legata de aceleasi sentimente si trairi ca ale mele.
Gasca de studenti care avea aceasta ambitie sa scrie intr-o forma originala si proprie m-a format in spiritul ei, chiar daca eu stateam asa mai retrasa, la distanta, ma izolam. Erau zile in care nu vorbeam cu nimeni nici macar un cuvant. Anii grei de la matematica erau asa. Spiritul celor care scriau in reviste imi dadea increderea in mine si tupeul ca asa trebuie sa fac si eu, ca ei, sa fiu libera si sa gandesc cu propria minte, sa nu ma iau dupa nimeni. Si pictura o faceam la fel, din puterea acestei libertati, pictam pe holuri in camin dupa acelasi principiu al libertatii. Cu spiritul acesta am ramas si acuma, daca altii au libertatea toatala in a se exprima, aceeasi libertate o am si eu in edeile mele si in felul meu de a fi.
Eram atat de ahtiata sa citesc si atat de cuprinsa de filosofia lui Imanuel Kant pe care o studiam cu un creion in mana si cu dictionarul in cealalta, langa mine, incat eram in stare sa stau acolo in biblioteca, de dimineata pana seara, fara sa ma ridic nici macar sa ma duc sa beau apa sau alte nevoi, de a lua aer si a respira putina pauza, mi se facea alb in fata ochilor , dar nu ma lasam, Kant era ca teoria cea mai complicata de la matematica si eu trebuia sa biruiesc. Nu plecam sa mai iau aer, incremeneam acolo pe carte, pentru ca imi fugeau ideile si le pierdeam, ma enervam ca trebuia sa o iau de la capat si mai bine stateam acolo.
Intr-o zi m-am protapit in sala bibliotecii de dimineata de la ora opt. Am fost foarte revoltata cand am vazut ca biblotecara intarzaie, si tot trece, si tot trece, ba un sfert de ora, ba un alt sfert de ora pana insfarsit a venit la opt si treizeci si cinci. Mi-am luat cartea cu filosoful meu preferat si m-am asezat acolo fara sa ma mai ridic.
Am facut doar cateva pauze intreaga zi si spre seara, aproape de ora opt am ignorat faptul ca cea care statea la ghiseu dadu strigarea de plecare, nu am fost atenta la cele ce se petreceau in jur si cum in biblioteca totul ramanea cu lumina aprinsa m-am trezit pe la ora noua seara ca sunt incuiata inauntru si nu mai pot sa ies.
Am rams acolo cu Imanuel Kant sub nas. Brusc mi s-a facut foame, ce sa manac, nu aveam ce, de iesit nu puteam, ca erau gratii, la baie sa ma duc, am rasuflat usurata cand am vazut ca e deschisa si am baut niste apa ca sa mi se mai potoleasca foamea. Am gasit un covrig uscat prin ruksac si la-m rontait. Ma saturasem de citit, tot confortul mi-a disparut brusc si nu mai aveam nici un chef sa citesc, la gandul ca o sa stau o noapte intreaga sa dorm in biblioteca. Era vara , cald, prin mai la sfarsit, dar totusi sa dorm acolo pe bancile acelea de scandura nu prea imi dadea mana. Am inceput sa ma plimb de colo, colo ca un leu intr-o cusca. Cand imi arunc ochii pe un ziar ce vad, o revista uitata de un student sau aruncata, sau poate lasata acolo cu buna intentie, era Echinox. O citise si o aruncase. Asa ca am luat-o, parca eram un detinut in celula care pune mana pe un elixir. Era indoita de la mijloc, asa ca am asezat-o de la inceput ca sa o pot citi. Cand ma uit, pe prima pagina ce vad. O figura a unui individ, slab, deformat, cu niste ochelari negri pe nas de ii acoprea toti ochii, cu rama neagra si lata asa cum se purtau pe vreamea impuscatului ca sa arati ca esti rasat, acest individ era pozat cu un cap al lui mare, in spatele unor gratii de geam nu de puscarie, cu o gramada mare de carti care se rasturnau peste el, iar dedesubt era scris mare cu negru sub ochii holbati ai individului: ” traind in cercul vostru stramt, va credeti genii”.
Cand am vazut o asemenea aratare, am inceput sa rad de ma tineam cu mana de burta.
- Ba, eu seman cu asta, ha ha ha ha
Era imaginea mea in oglinda, o imagine care se uita batjocoritor la mine. Tipul care pozase era nespus de frumos de dupa ochelari, dar cu figurile bicicletelor mari, negre si urate care se uitau strambandu-se la mine, avea o figura asa de pocita si de haioasa, de strambata de iti venea sa razi la fiecare cinci minute.
Am aruncat ziarul cat colo, radeam si iar ma uitam la el. M-am dus la baie, m-am spalat pe fata ca sa imi treaca somnul si enervarea, plus ca aveam o usoara senzatie de naduseala ca nu mai erau geamurile si usile deschsie, parca nu aveam aer si trebuia sa ma duc sa ma racoresc. M-am mai invartit pe ici pe colo, m-am mai uitat pe geam la oamenii care treceau grabiti , la troleibuzele care mergeau asa de lin agatate de sarme, la tramvaiele care huruiau de se cutremura pamantul, ma uitam asa la toate care treceau pe sub ochii mei, eu care eram cocotata asa de sus pe geam, vedeam totul de la distanta fara sa fiu vazuta.
Dupa care mi-am zis in gand
-Deci asa dom’le, “traind in cercul vostru stramt, va credeti genii”, ha ha ha ha nostima treaba…ha ha ha ha..destept care a facut asta.
Uitandu-ma la ziarul acela mi-a venit din nou pofta de Kant, ma calmasem, am mai citi o bucata de timp, dupa care m-am intins pe masa de lemn, mi-am pus niste scaune si m-am culcat.
A a doua zi m-am sculat devreme, pentru ca dormisem destul de greu pe scandurile acelea, am pandit cand a venit bibliotecara, de data asta nu a mai intarziat, m-am ascuns la baie cu carti cut tot, sa nu ma vada si sa ma dibuiasca, dormisem in spatiu interzis, am iesit tiptil de acolo, si m-am dus in camin unde am tras un pui de somn ca la mama acasa, la tara, in satul meu, vara, cu ferestrele deschise, si cu miros de copac, gradina si iarba intrandu-mi pe geam.

Victorita Dutu

[email protected]
www.victoritadutu.wordpress.com