Traducerea site-ului, un pas important în strategia de ...

august 23, 2013

Un pas important în strategia de marketing și comunicare online, odată ce, în cadrul companiei a fost luată decizia de extindere pe piețe noi, este adaptarea conținutului site-ului pentru publicul țintă pa piața străină vizată. Pentru a reuși pe o piață străină, o companie trebuie în primul rând să vorbească pe limba publicului țintă, să rezoneze cu clienții potențiali astfel încât să se poată impune în fața concurenței locale.

Traducerea site-ului, sau mai degrabă adaptarea conținutului pentru audiența străină face parte din aria de expertiză a traducerilor de marketing, un domeniu sensibil al traducerii datorită interpretărilor, exprimărilor și percepțiilor diferite determinate de particularitățile culturale specifice ariei geografice în care compania intenționează să se extindă. Site-ul este până la urmă un instrument de marketing și vânzări, iar pentru a se achita de acest rol trebuie să comunice cu publicul căruia i se adresează. Indiferent că este vorba de un site de prezentare al unei firme sau de un magazin online, clientul potențial care intră să studieze oferta trebuie să se simtă „ca acasă”, exact cum s-ar simți pe site-ul unei companii locale.

În adaptarea conținutului pentru publicul străin intervine talentul traducătorului specializat în traduceri de marketing. Acesta trebuie să știe să jongleze cu sensurile cuvintelor în limbă străină, cu structura frazelor și abordarea exprimărilor astfel încât să reușească să formeze o conexiune cu destinatarul mesajului, cu clientul potențial. De aceea, este important ca textul site-ului să nu fie tradus pur și simplu în limba străină, ci să fie adaptat la particularitățile culturale manifestate de publicul țintă. De multe ori, în procesul de traduceri de marketing intervine transcreația, procedeu care presupune reformulare, chiar rescrierea textului pentru a-și atinge scopul de comunicare cu clientul potențial de pe piața străină.

Adaptarea conținutului este o fază esențială a strategiei de marketing online pentru piețe străine, dar nu este suficient ca site-ul să atragă vizitatori, ci să devină acel instrument de promovare și vânzări pe care compania și-l dorește. La rândul ei, strategia de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) este nevoie să fie reconstruită la nivelul pieței străine. Simpla traducere a termenilor cheie utilizați pentru piața de origine s-ar putea să nu fie exact ceea ce clientul potențial străin caută pe motoarele de căutare. Și la nivel de SEO, pot interveni particularități culturale care țin de specificul cultural al zonei care influențează comportamentul de căutare al clienților potențiali, utilizatori de internet. De aceea se recomandă adaptarea cuvintelor cheie la termenii și frazele specifice în funcție de acest comportament de căutare, astfel încât noul site să poată concura de la egal la egal cu jucătorii de pe piața locală.

„O greșeală frecventă făcută de multe companii care se extind pe piețe străine este traducerea parțială a conținutului site-ului. Într-adevăr, costurile imediate sunt mai reduse, dar odată ce va fi implementat doar cu frânturi de text și idei principale, este foarte posibil să nu ofere randamentul așteptat, nici în ceea ce privește poziționarea în motoarele de căutare, dar nici în comunicarea, interacțiunea cu clientul potențial străin.” - Cristina Dama, CEO Professional Translations.

Professional Translations este unul dintre principalele birouri de traduceri din România, specializate în servicii lingvistice profesionale. Compania asigură traduceri marketing, traduceri tehnice, traduceri economice, traduceri medicale și traduceri juridice din peste 40 de limbi pentru peste 100 de companii multinaționale de top care desfășoară operațiuni în România.

» Preluat de pe LivePr.ro - Traducerea site-ului, un pas important în strategia de ...

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro