Toti oamenii internetului romanesc

octombrie 22, 2010

Estimarile IAB Romania situeaza piata de online autohtona la o valoare de aproximativ 15 milioane de euro in 2009. Putin, ar putea fi primul gand, comparativ cu incasarile din publicitate ale posturilor TV. Dar asta nu inseamna ca nu exista o efervescenta a personajelor si companiilor care activeaza aici. Destul de modesta, materializata in putine mentionari in sursele media.

MediaIQ a incercat sa stabileasca o ierarhie a acestora din punct de vedere mediatic, pe baza numarului de mentionari (numarul de aparitii) in cele 780 de surse pe care le monitorizeaza in prezent, in ultimele sase luni. Personajele incluse in aceste clasamente sunt fie antreprenori, fie persoane care marcheaza si definesc aceasta industrie. Vorbim de Radu Apostolescu (eMag) sau Florin Talpes (fondatorul BitDefender). Vorbim de antreprenori sau manageri care conduc afaceri in online-ul romanesc, precum Sergiu Biris (Trilulilu) sau Dragos Stanca (F5X Media). Vorbim de “influentatori” ai blogosferei autohtone, precum Bobby Voicu sau Vali Petcu (zoso.ro). Criteriul folosit in ierarhizarea acestora a fost numarul de aparitii din presa romaneasca.

La o analiza cantitativa simpla, Marius Ghenea conduce topul oamenilor din onlineul romanesc cu 166 de mentiuni in sursele media (ultimele sase luni). Îl urmeaza imediat Dragos Stanca, cu 136 de aparitii. Numarul mare de mentiuni inregistrate de acesta din urma este firesc daca analizam evenimentele ultimelor zile (“stenogramele lui Sorin Ovidiu Vantu”). Aproximativ 30% din articolele in care se mentioneaza numele managerului F5X Media sunt corelate cu scandalul in care e implicat omul de afaceri si patronul trustului Realitatea Catavencu. De aceea, 14 dintre articolele in care se mentioneaza numele lui Stanca apartin domeniului “Politic”. E adevarat, 120 apartin domeniului “Media” si se refera strict la activitatea companiei pe care Dragos Stanca o conduce sau la pozitia acestuia in industria online. Managerul eMag, Radu Apostolescu, detine cea de-a treia pozitie, cu 127 de aparitii, urmat de Orlando Nicoara (Media Pro Interactiv).

În ciuda faptului ca este reprezentantul a trei companii din onlineul romanesc, Netbridge, Active Soft si iMedia, Andrei Siminel are o prezenta mai discreta in presa: 5 aparitii. Ultimul loc este ocupat de Catalin Garmacea, fondatorul Softpedia, cu o singura mentiune in presa ultimelor sase luni.

Situatia nu este simetrica atunci cand vine vorba de companiile pe care aceste personaje le reprezinta. Notorietatea lui Marius Ghenea este mai mare decat cea a companiei pe care o conduce, PCfun, care a inregistrat in ultimele sase luni 62 de aparitii in presa.

Daca Dragos Stanca ocupa pozitia a doua in privinta numarului de aparitii, F5X Media a inregistrat o singura aparitie in sursele media. Trebuie precizat ca blogurile sau siteurile persoanelor luate in calcul de MediaIQ au fost excluse din monitorizare pentru acuratete.

Acelasi lucru se intampla si in ceea ce-l priveste pe Orlando Nicoara si Media Pro Interactive, companie care a avut in ultimele sase luni doar 8 mentionari in sursele monitorizate de MediaIQ. Trebuie facuta o precizare: in februarie anul acesta, Media Pro Interactiv si-a schimbat numele in Apropo Media (nicio aparitie in ultimele 6 luni).

Proportia este inversa cand vine vorba despre Sergiu Biris, fondator Trilulilu. Personajul inregistreaza 30 de aparitii, in timp ce compania/serviciul 133. La fel, Liviu Dimitrascu (eJobs) si Mihai Seceleanu (InternetCorp) inregistreaza un numar mai mic de aparitii fata de companiile pe care le conduc.

Cand vine vorba despre domeniile in care se mentioneaza cel mai des numele celor mai importanti oameni din onlineul romanesc, clasamentul este destul de clar. Domeniile “Media” si “IT&C” conduc la mica distanta clasamentul, cu 436, respectiv 383 articole publicate in ultimele sase luni.

Acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste categoriile de surse. Sursele din online se lupta cot la cot cu blogurile in privinta numarului de articole publicate. Acestea au publicat aproximativ 734 articole in care au fost mentionate atat numele celor mai importante persoane din onlineul romanesc, cat si numele companiilor pe care acestea le conduc sau le administreaza. Blogurile au publicat aproximativ 641 articole. Imediat dupa ele, vin cotidienele nationale (mai exact, cu sectiunile de media&advertising si IT&C ale acestora), cu 235 articole.

La capitolul publicatii, Daily Business a fost cea mai activa publicatie, cu 171 de articole scrise despre cei mai importanti oameni din online si companiile pe care le conduc sau reprezinta. Imediat dupa, este Ziarul Financiar, cu 135 articole. Ultimul clasat este Financiarul cu 48 de articole pe aceasta tema.

De remarcat este faptul ca publicatiile nu au tinut cont de apartenenta acestor personaje fata de o anumita companie sau trust. De exemplu, in ceea ce-l priveste pe Orlando Nicoara, cea mai activa publicatie a fost Daily Business cu 10 articole. În acelasi timp, Ziarul Financiar a publicat 4 articole in care a fost mentionat numele managerului.

Folosind ca sursa analiza realizata de Zelist, “Top 50 cei mai influenti oameni din social media din Romania”, MediaIQ a realizat un top al celor mai mediatizati bloggeri. În analiza a fost mentionat topul celor mai influenti 10 bloggeri romani.

MediaIQ nu a monitorizat numele blogurilor, ci numele persoanelor care semneaza aceste platforme. O a doua precizare este aceea ca au fost excluse din monitorizare blogurile personajelor monitorizate.

Daca in clasamentul intocmit de Zelist, Vali Petcu (zoso.ro) este cel mai influent blogger din social media autohtone, acesta inregistreaza in sursele media doar 31 de aparitii in ultimele sase luni. Cel mai vizibil blogger este Bobby Voicu, cu 98 de aparitii. Clasamentul este incheiat de Sebastian Bargau (visurat.ro) cu doar 3 mentionari in sursele media.

Monitorizand agentiile care au castigat in anii precedenti titlul de Agentia Anului Internetics, compania care detine primul loc este Webstyler (a fost agentia anului 2008, 2007, 2006, 2002) cu 31 de aparitii in ultimele sase luni. Pozitia a doua este detinuta de GreenPixel (2004, 2003, 2001) cu 7 aparitii, urmata de FourHooks (2009) cu 5 mentionari in sursele media. Agentia 2Fresh Design nu a inregistrat nicio aparitie in media ultimelor sase luni.

În ultimele sase luni, presa nu a fost prea generoasa cu juriul Internetics de anul acesta. Marius Ghenea ramane membrul juriului cu cele mai multe mentionari in presa autohtona. Acesta este urmat de Cristian Manafu (69 aparitii), Ionut Oprea (61), Calin Fusu si Bogdana Butnar. Poate si pentru ca parte din membrii juriului nu sunt personaje nu notorietate in onlineul romanesc, ci mai degraba specialisti in anumite companii multinationale sau firme de profil.

Monitorizarea MediaIQ a fost realizata in perioada 17 aprilie - 20 octombrie 2010 si a inclus 780 de surse media. Analiza cuprinde variantele online ale celor mai importante cotidiene nationale si locale, bloguri, siteuri generaliste si specializate, dar si variantele online a 16 televiziuni nationale si patru posturi radio. Lista surselor monitorizate poate fi gasita aici. În monitorizarea personajelor si companiilor pe care le reprezinta nu au fost incluse blogurile sau siteurile pe care acestea le detin. Selectarea personajelor si ierarhizarea lor a fost facuta pe baza numarului de aparitii in presa romaneasca. În clasament au fost inclusi atat fondatori ai unor companii puternice de pe piata autohtona, cat si antreprenori, manageri si bloggeri (asa-zisii “influentatori” ai social media autohtone).

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro