Farmaciile ar trebui să fie o verigă esențială a sistemului de sănătate publică. În România, cele mai multe au devenit, însă, simple puncte comerciale în care oamenii sunt ademeniți să cumpere cât mai multe medicamente. Odată cu această schimbare este pervertită și meseria de farmacist. În loc să acționeze în interesul pacientului, așa cum prevede jurământul, dar și codul deontologic al breslei, farmaciștii sunt presați să devină agenți de vânzări care prioritizează interesul comercial.
Fenomenul a luat amploare odată cu acapararea pieței de către un număr restrâns de lanțuri farmaceutice. „Nu mai știm ce să băgăm pe gât, ca să ieșim bine pe rapoarte”, spune unul dintre farmaciștii care au acceptat să vorbească pentru Recorder. Mărturiile pe care le-am adunat vorbesc despre presiuni pe care companiile le fac asupra farmaciștilor pentru a prescrie cât mai multe medicamente.
--------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici: https://bit.ly/3QRzRkA
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro