Tinuturile joase de Herta Muller la Teatrul German

iulie 18, 2012

Proza de debut a Hertei Müller, „Tinuturile joase“, reprezinta cea mai noua productie a Teatrului German de Stat Timisoara (TGST) in finalul stagiunii 2011/2012. Montarea va vedea prima data luminile rampei in avanpremiera sambata, 28 iulie 2012, la ora 19,30, in sala Teatrului German, urmand ca premiera sa aiba loc la data de 29 septembrie. Versiunea scenica a fost scrisa de Niky Wolcz, Valerie Seufert si Ulla Wolcz.
Montarea productiei apartine lui Niky Wolcz, iar echipa de productie ii reuneste pe scenografii Helmut Stürmer (decor) si Fehérvári Zsolt (costume), precum si pe regizorul de film Bogdan George Apetri. Acesta semneaza regia secventelor care au fost turnate special pentru acest spectacol – la Nitchidorf, satul de origine al autoarei, in alte comune germane din Banat, precum si la Timisoara – si care urmaresc sa reconstruiasca prin mijloace cinematografice atmosfera de la data desfasurarii actiunii.
„Tinuturile joase“ este un volum de povestiri al scriitoarei Herta Müller, laureata a Premiului Nobel pentru Literatura in 2009, in care aceasta evoca amintirile din copilaria petrecuta intr-un sat svabesc din Banat. Ani mai tarziu, autoarea isi pierde locul de munca de la o fabrica din Timisoara, din cauza ca refuzase sa colaboreze cu Securitatea. Din pricina vehementei sale impotriva regimului comunist, a fost supusa multor presiuni. In 1987 emigreaza in Germania. Experientele copilariei dintr-o comunitate svabeasca din Banat si cele ale tineretii petrecute in Romania comunista constituie si astazi unele dintre motivele centrale ale creatiei literare a Hertei Müller. Teatrul German de Stat Timisoara prezinta prima adaptare scenica a operei a carei actiune se desfasoara in Romania.
Nascut la Timisoara, Niky Wolcz a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale“ Bucuresti. De profesie actor, regizor, profesor universitar, Niky Wolcz si-a inceput cariera la Teatrul German de Stat Timisoara. Dupa emigrarea din Romania a montat pe scene de prestigiu din Germania (de ex. la Bochum, Frankfurt, Stuttgart, Essen etc.). A semnat, de asemenea, regia unor spectacole de opera pe scene din Freiburg, Frankfurt si Stuttgart si a predat la facultati de actorie si muzica din Frankfurt, München, Gießen precum si la Freie Universität Berlin. In calitate de regizor de film si actor a colaborat cu posturile germane de televiziune ZDF si SWF. Din anul 1996, Wolcz preda, alaturi de Andrei Serban si Ulla Wolcz, la Columbia University din New York. La New York a colaborat, printre altele, si cu La Mama Theater si cu Opera Metropolitan.
Helmut Stürmer a studiat pana in 1967 la Bucuresti, iar inainte de a se stabili la München a semnat scenografia atat pentru spectacole de teatru din intreaga tara, cat si pentru film. Ca scenograf a repurtat deosebit succes in Germania si in afara acesteia; dintre creatiile sale recente amintim decorul productiei „Faust” de la Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu, in regia lui Silviu Purcarete, si scenografia spectacolului „Cand ploaia a incetat“, in regia lui Radu Afrim la Residenztheater München.
Bogdan George Apetri este nascut la Piatra Neamt. A urmat studiul regiei de film la Columbia University din New York. Lung-metrajul sau de debut, „Periferic” (2010), a fost distins cu multe premii nationale si internationale, printre care si cinci premii Gopo in 2012.
In spectacolul timisorean rolul principal este interpretat de actrita Eszter Tompa, din Berlin, careia i se alatura o mare parte din trupa Teatrului German de Stat Timisoara, distributia reunindu-i pe Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck, Daniela Török, Tatiana Sessler, Horia Savescu, Rares Hontzu, Boris Gaza, Alex Halka, Aljoscha Cobet, Silvia Török, Niko Becker, Isolde Cobet, Olga Török, Dana Borteanu, precum si studenti ai Sectiei de Actorie in limba germana din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. Isi da concursul orchestra Teatrului German de Stat Timisoara.
Spectacol cu traducere in limba romana. Bilete la casieria Teatrului German.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Municipiului Timisoara si al Institutului pentru Relatii Externe din Stuttgart.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro