Timișoara: Şase persoane cu COVID au murit din lipsă de locuri la ATI

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, atrage atenția că șase persoane infectate cu coronavirus au decedat fără a mai putea beneficia de îngrijiri pe secția de terapie intensivă care este arhiplină.

„Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a declarat, luni, medicul Virgil Musta, citat de news.ro.

Musta a mai adăugat că vin, la spital, oameni cu comorbidităţi a căror salvare este tot mai dificilă.

„Sunt oameni care sunt cu comorbidităţi importante, sunt oameni în vârstă, dar din păcate, datorită faptului că au făcut boala, este foarte greu, la ora actuală să îi salvăm. Dacă nu erau atât de multe cazuri de infecţie care aduc totodată şi cazuri foarte grave şi cazuri de terapie intensivă, aveau o şansă. Acest lucru se întâmpla în primăvară când reuşeam să salvăm foarte mulţi oameni fiindcă încă mai aveam locuri în spitale. Astăzi, spitalul nostru nu mai are niciun loc, în spitalele suport, CFR şi Centrul de Recuperare Cardiovasculară nu este niciun loc. Suntem într-o situaţie dificilă. Mâine este vorba să se deschidă ASCAR-ul, mai primim câteva locuri şi acolo, dar e foarte probabil să se umple repede, după care, nu ştiu”, a mai precizat medicul.

Luni, în judeţul Timiş au fost raporate 14 decese şi 253 de noi infecţii cu COVID-19

Prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, a anuntat că încă 70 de paturi de Terapie Intensivă vor fi disponibile prin deschiderea clinicilor Ascar şi Medicina Muncii, aparţinând Spitalului Municipal Timişoara.

Numărul pacienților pe secțiile de terapie intensivă a ajuns luni la 1.076 la nivel național, fiind într-o creștere abruptă în ultimele săptămâni care pune la grea încercare sistemul medical din România.

 

Sursa: europalibera.org