Teodosie amenință guvernul cu proteste după ce polițiștii constănțeni au amendat enoriași fără mască

noiembrie 25, 2020

Nemulțumit de amenzile date de polițiștii constănțeni după ce au găsit într-o biserică 39 de enoriași fără mască, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban căruia îi atribuie responsabilitatea administrării acestui eveniment, pe care-l acuză de dictatură și-l amenință cu proteste în stradă, pe care le compară cu momentul de la Timișoara din decembrie 1989 când în România a început eliberarea de sub dictatura comunistă.

Clericul numește aplicarea legii „abuz” și spune că incidentul de la Constanța s-a produs „probabil sub îndrumarea tacită” a premierului Orban, care, în opinia sa, coordonează autoritățile locale prin miniștrii de resort.

„Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, ne întărește convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioșii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită. Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) și alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniștrii de resort”, spune arhiepiscopul Tomisului.

El numește măsurile de protecție „exagerate și lipsite de logică”, luate de „necunoscuții specialiști” ai premierului, „în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român”.

„Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă.”

Prelatul spune că trebuie să denunțe „public abuzurile” a căror orchestrare i-o atribuie premierului prin forțele polițienești și de jandarmerie care le exercită asupra clerului și credincioșilor „într-o țară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare.”

Municipiul Constanța a intrat de vineri în carantină după ce a înregistrat o rată a infectării de 8,78 de cazuri la mia de locuitori.

„Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”, spune Teodosie.

El compară momentul Revoluției de la Timișoara, din decembrie 1989 când „oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea.”

„Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat”, spune Teodosie.

El îi urează lui Orban să-i dea Dumnezeu gândul cel bun „pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor care cred în El”, pentru că „doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit” și îi cere să le lase oamenilor „libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit”.

Municipiul Constanța a intrat de vineri în carantină, pentru două săptămâni, după ce în urmă cu o zi a înregistrat o rată a infectării de 8,78 de cazuri la mia de locuitori. 

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență după o analiză de risc făcută de Direcția de Sănătate Publică locală, avizată de Institutul Național de Sănătate Publică.

Înainte chiar ca autoritățile locale să ia decizia introducerii carantinei, arhiepiscopul a depus la instanță o decizie a contestării măsurii sanitare chemând oamenii din toată țara la pelerinajul Sfântului Andrei din 31 noiembrie. 

Cererea a fost înregistrată încă de miercuri, arhiepiscopia cerând anularea parțială a Hotărârii CJSU Constanţa nr. 72/10.11.20, cu privire la articolele ce interzic participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

La sfârşitul acestei luni, pe 30 noiembrie, conform Calendarului Creştin Ortodox este Praznicul Sf. Apostol Andrei şi se organizează pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei, din comuna Ioan Corvin, judeţul Constanţa.

Arhiepiscopul Teodosie a anunțat încă din 14 noiembrie că va ataca în instanță orice restricție care va împiedica pelerinajul anual la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din data de 30 noiembrie.

„Cum să nu ajung eu la peşteră în ziua Sfântului Andrei şi cum să nu ajungă constănţenii acolo? Este imposibil! Eu cred că pot să ajungă toţi românii căci este cu adevărat apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare naţională şi chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare naţională, Sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 Decembrie, de asemenea, sărbătoare naţională, care ţine de unirea tuturor românilor într-o singură ţară. Eu nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care nu au logică şi care ne restrâng drepturile noastre de închinători şi voi începe demersurile, caut nişte avocaţi foarte serioşi, pentru că nu putem să fim împiedicaţi să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră strămoşească spirituală. Vom ţine toate regulile sanitare, căci este un loc atât de larg acolo, şi ne vom face tradiţiile religioase", a spus Teodosie.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro