Tavitian se intoarce la blues

Pianistul Harry Tavitian va concerta joi, 9 februarie 2006, la Sighisoara Blues Festival (http://www.blues-festival.ro/).

Dupa 1989 Harry Tavitian a cantat foarte putin blues. De aceea, putini din tanara generatie il stiu ca pianist si vocalist de blues.

Tavitian canta un blues foarte apropiat de formele lui traditionale, uneori cu ecouri de free sau ethno-jazz.

Harry Tavitian: “Eu am intrat in jazz, prin blues. In 1970 – aveam 17 ani – m-am intalnit prima oara cu bluesul si asta mi-a schimbat viata. La „Cerbul de aur” a avut loc recitalul lui Memphis Slim, un pianist care era printre legendele vii ale blues-ului din vremea aceea. I-am vazut recitalul la televizor, aveam deja si un casetofon si l-am inregistrat.

Pe atunci inca nici nu auzisem de termenii de jazz sau blues; aveam o educatie muzicala clasica si eram in primii mei ani de rock. Reascultând muzica aceea, care m-a izbit brusc, am simtit cum in câteva secunde mi se sterg cei 12 ani de educatie clasica. A fost pentru mine un soc. O mare mutatie s-a petrecut in interiorul meu, iar de a doua zi am luat caseta si m-am asezat la pian. Puneam blues-urile si cântam, atent la versuri. Mi se parea, dupa atâtia ani de muzica clasica, o muzica foarte simpla. Da, bluesul e un un lucru foarte simplu dar pe care nu il poate face oricine, pentru ca trebuie sa te nasti cu acest semn. Eu se pare ca il aveam. Au urmat, in 1971, primele aparitii in Constanta, si la fiecare „cântare”, nemultumit de reproducerea exacta, mai adaugam pieselor lui Slim mici pasaje personale. In 1972 am avut un recital de blues la Sinaia, in sala de concerte a Cazinoului, câstigând premiul I al Concursului „Emotii in premiera”, organizat cu oamenii muncii aflati la odihna.

In 1973 am intrat la Institutul de Muzica de la Brasov. La admitere, pe lânga piesele clasice, am cântat si câteva bluesuri. Impactul asupra comisiei a fost foarte mare…

Intrarea mea in jazzul romanesc s-a petrecut in 1974, la Sibiu, unde prietenii m-au impins spre pian ca sa cant blues, in jam-session, pe la 3 de dimineata. Am inceput sa cant si m-am trezit langa mine cu Richard.Oschanitzky, la patru maini, cu Johnny Raducanu si Dan Mandrila. Brusc, toata lumea a dat buzna in jurul pianului. Eram coplesit de acest succes neasteptat.

Pana in 1989 am cantat mult blues. Pentru mine si pentru public era un gest de revolta. Bluesul, care se nascuse din marea durere a negrilor de pe plantatiile din sudul Americii, avea pentru noi aceeasi semnificatie. Era un strigat de libertate.

Din pacate, in ultimii ani la noi e cunoscut mai ales bluesul comercial, cu iz de bal mascat. Dintre bluesmanii nostri autentici, unii dintre ei chiar creativi, ii pot numi pe Alexandru Andries, Hanno Hoefer, Vali Racila, Attila Weinberger”.