Tătaru: Mesajul OMS este și pentru politicienii care se folosesc de pandemie Treziți-vă!

iulie 5, 2020

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru spune că mesajul adresat de OMS statelor afectate de pandemie - „Treziți-vă la realitate!” - se adresează în egală măsură statelor și politicienilor, nu doar populației.

„Este un număr crescut de cazuri, este un număr crescut și la sfârșitul acestor trei săptămâni de când avem o creștere, luăm ca repere numărul de decese, numărul de cazuri de la terapie intensivă care rămân peste 200. În plus, avem și decizia Curții Constituționale care contestă internarea, contestă carantina, contestă izolarea la domiciliu. În acest context, sunt pacienți care solicită externarea, ei sunt avertizați de către medicul curant, după examenul de aparate și sisteme efectuat de starea în care se află, indicațiile terapeutice, ce ar fi trebuit urmat, se fac recomandări la externare și sunt puși în contextul în gardă vizavi de o anchetă epidemiologică care îi poate implica în depistarea sau infectarea unor terțe persoane că sunt sub incidența articolului 352 din codul penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor transmisibile. În acest context, rămân cu aceleași recomandări – cei care au primit recomandarea de izolare la domiciliu să respecte această izolare, iar familia și cei care sunt apropiați, în anturajul fiecărui pacient externat, pozitiv, să aibă grijă referitor la precauții și recomandări.

Există riscul ca numărul cazurilor să crească, noi gestionăm o creștere a numărului de cazuri pe trei perioade de relaxare, pe weekenduri prelungite, pe sărbători și mergând pe o eventuală a patra perioadă de măsuri de relaxare, dar, în acest context, trebuie să evaluăm foarte bine creșterea numărului de cazuri, iar în context legislativ, în aceste două zile, noi am pregătit un proiect de lege, tocmai pentru a pune în conformitate un act legislativ cu recomandările CCR”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, într-o intervenție telefonică la Digi24.

El a spus că mesajul OMS care cere țărilor afectate de pandemie „să se trezească” la realitate „nu este un mesaj doar către populație, este un mesaj către cei care contestă tot ce s-a întâmplat în ultimele patru luni, pentru cei care contestă momentul în care aflăm, iar la noi este valabil și pentru cei, o parte a eșichierului politic, care consideră că tot ce a fost poate fi folosit în interes politic în acest moment”.

Un oficial cu rang înalt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a cerut vineri ţărilor afectate de noul coronavirus „să se trezească" la realitate „și să preia controlul" asupra răspândirii acestui virus, considerând că „prea multe țări ignoră ceea ce datele transmit” și că „nu este niciodată prea târziu într-o epidemie să preiei controlul".

„Oamenii trebuie să se trezească. Datele nu mint. Situaţia de pe teren nu minte", a declarat Michael Ryan, directorul serviciilor de urgenţă al OMS.

„Există motive economice bune care justifică nevoia ţărilor de a-şi reporni economiile", dar „nici nu poţi să ignori problema. Problema nu va dispărea ca prin magie", a mai spus Ryan.

Numărul de noi îmbolnăviri cu coronavirus la nivel mondial a atins sâmbătă un nivel record, de 212.326 cazuri în ultimele 24 de ore, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, citat de CNBC.

De la începutul pandemiei s-au înregistrat cel puțin 523.011 de decese în întreaga lume, 5.134 dintre aceste decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

Cea mai mare creștere raportată sâmbătă a avut loc în America de Nord și de Sud, cu 129.772 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat totalul din regiune la aproape 5,58 milioane.

Asia de Sud-Est a avut 27.947 de cazuri noi, cu India și Bangladesh înregistrând cele mai mari creșteri din regiune.

Regiunea Mediteranei de Est a înregistrat 20.043 de cazuri noi cu Arabia Saudită, Pakistanul și Iranul cel mai puternic lovite.

Europa a înregistrat 19.694 de cazuri noi, cu cea mai mare creștere în Rusia.

Africa a avut 12.619 cazuri, iar Pacificul de Vest, care include China, a avut 2.251 de cazuri noi.

Europa are în total 2,75 milioane de cazuri, regiunea Estului Mediteranei are 1,13 milioane, Asia de Sud-Est are aproape 900.000, Africa are peste 342.000, iar Pacificul de Vest are aproape 222.000 de cazuri.

OMS a menționat că factori precum detectarea cazurilor, definițiile, strategiile de testare sau raportarea diferă între țări, teritorii și zone. Un oficial de vârf al agenției a avertizat săptămâna aceasta că este posibil ca unele țări să fie nevoite să reintroducă restricțiile.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro