„Avem astăzi făcută la zi (statistica - n.r.): 840 de paturi în terapie intensivă, cu tot ceea ce este necesar, iar în acest moment 112 bolnavi sunt intubaţi, din cei 377 (care sunt internaţi la ATI - n.r.)", a spus ministrul Sănătății Nelu Tătaru în ședința de guvern de miercuri seară, întrebat de premierul Ludovic Orban ce măsuri a luat pentru creșterea numărului de locuri în secțiile de terapie intensivă.
Premierul a spus că ar trebui găsită o soluție pentru a putea fi disponibilizate paturi în secțiile de terapie intensivă, eventual prin mutarea în „secții intermediare” a pacienților care au ieșit de pe ventilație și cărora li s-a ameliorat starea de sănătate.
"Am discutat de creşterea capacităţii în Bucureşti, e vorba de Spitalul Judeţean Ilfov, de Spitalul CFR 1, e vorba de secţia externă de la Elias care a fost realizată de Dăruieşte viaţă, de asemenea, mai trebuie operaţionalizat spaţiul organizat de Auchan şi de celelalte companii de pe Chitila şi de asemenea spaţiul din Pipera care ţine de spitalul Victor Babeş. Trebuie crescut numărul de paturi şi pe zone unde, evident, e creşterea. În Braşov - am înţeles că acolo e un proiect de secţie modulară, de spital modular. La Cluj am înţeles că există un proiect de creştere a capacităţii de tratare în terapie intensivă", a spus Orban.
El a subliniat că în toate spaţiile sanitare trebuie asigurat numărul necesar de cadre medicale.
„Dacă nu merge pe voluntariat, atunci prin detaşare. Trebuie făcută o evaluare foarte serioasă a personalului care există în secţiile de terapie intensivă ale spitalelor non-COVID, trebuie făcută evaluarea realistă a numărului de cazuri pe care le tratează şi detaşaţi toţi aceia care nu au activitate sau care nu au încărcare suficienţă în activitate. Chiar cred că trebuie făcut apel la empatie şi eu nu cred că un medic sau cadru medical poate să lase pacienţi netrataţi când există astfel de situaţii. Nu uitaţi să pregătiţi o nouă linie de apărare în cazul în care creşte numărul de pacienţi", a mai afirmat Orban.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro