Tarom va restructura 700 din cei 1.800 de angajați

august 10, 2020

Compania aeriană Tarom va intra într-un proces masiv de restructurare de personal ca urmare a problemelor financiare cu care se confruntă, începe restructurarea în termen de două săptămâni.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) urmează să aprobe un plan de redresare, în urma căruia vor fi restructurate 700 din cele 1.800 de posturi din compania națională, scrie Mediafax.

Compania nu a avut încasările la care se aştepta în această perioadă din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe fondul crizei de coronavirus, pierderi care se adaugă datoriile importante deja existente.

Dintr-un document publicat anterior în Monitorul Oficial reiese că vor fi restructurate până la 700 de posturi. Compania are, în total, un număr de 1.800 de angajaţi.

Tarom a primit anul trecut un ajutor de restructurare de 36,7 milioane de euro şi a solicitat un ajutor de COVID de 65 de milioane de euro.

La finalul lui iulie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a arătat TAROM și Blue Air vor primi credite cu garanții de stat de 60, respectiv, 64 de milioane de euro, pentru a face față crizei, în condițiile în care traficul aerian a scăzut cu peste 90% după restricțiile menite a limita răspândirea virusului.

„Guvernul a făcut și face tot ce poate pentru salvarea celor două companii. Vom permite accesarea unui credit cu garanții de stat pentru TAROM, vorbim de 64 milioane de euro pentru a traversa această perioadă. Pentru compania Blue Air avem în discuție un credit cu garanții de stat, vorbim de 60 de milioane de euro. Dar notificarea Comisiei Europene, notificarea Băncii Naționale – pentru că Blue Air a demarat procedura de a intra în concordat preventiv. Noi acordăm aceste garanții pe baza unei ipoteci”, a spus Bode.

Ministrul Transporturilor a vorbit și despre planul de restructurare al TAROM.

„Planul de restructurare este obligatoriu. Este ultima șansă să folosim această oportunitate să curățăm această companie. Aici avem cu 25 de angajați per aeronavă mai mult decât media companiilor aeriene din lume, Avem un șef la nouă angajați, ceea ce nu e în regulă. Sunt 192 de șefi”, a spus Lucian Bode.

De-a lungul timpului, două mari probleme au tras în jos compania națională de transport aerian: o flotă învechită și cu multe tipuri de aeronave și o schemă de personal mult prea încărcată, în ciuda rezultatelor financiare slabe din ultimii ani, atrag atenția specialiștii consultați de Europa Liberă. Dacă flota trece printr-un proces de modernizare, în special pentru zborurile regionale, supradimensionarea personalului continuă să reprezinte un cartof fierbinte.

Compania Tarom are în jur de 1.800 de salariați, iar în ultimii 12 ani, a fost constant pe pierdere. Practic, ultimul an în care Tarom a înregistrat profit a fost 2007.

Pandemia a prins compania nepregătită, iar potrivit bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2019, pierderile estimate ale Tarom se ridicau la peste 171 de milioane de lei (circa 37 de milioane de euro). În schimb, câștigul mediu lunar pe salariat a fost de 7.835 de lei.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro