Țările din zona euro au ajuns la o înțelegere pentru un plan de asistență financiară

aprilie 10, 2020

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană s-au înțeles joi privind un plan comun de asistență pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus asupra economiei europene.

Planul de asistenţă financiară adoptat joi seară de statele din zona euro prevede alocarea a 500 de miliarde de euro.

„Planul conţine propuneri îndrăzneţe şi ambiţioase care ar fi fost de neimaginat în urmă cu doar câteva săptămâni. Ne amintim cu toţii de reacţia la criza financiară de acum un deceniu, când Europa a făcut prea puţin şi prea târziu. De data aceasta, este altfel", a declarat Mario Centeno, ministrul de Finanţe al Portugaliei şi preşedintele Eurogrupului, citat de Euronews.

Propunerea reprezintă „implementarea reacţiei puternice de care are nevoie Europa", a subliniat Mario Centeno.

Înțelegerea a fost salută și de către miniștii de Finanțe din Franța, Italia sau Olanda.

„Un acord excelent al miniştrilor de Finanţe asupra reacţiei economice la coronavirus: 500 de miliarde de euro disponibile imediat şi un fond de relansare care va urma. Europa ia decizii şi este la înălţimea gravităţii crizei", a scrie pe Twitter, după reuniune, Bruno Le Maire, ministrul de Finanţe din Franţa.

„Vom transmite Consiliului European o propunere ambiţioasă. Vom lupta pentru concretizare", a afirmat, la rândul său, Roberto Gualtieri, ministrul italian de Finanţe.

„După lungi și intense discuții în ultimele zile, Eurogrupul a ajuns la o concluzie bună astăzi. Am căzut la înțelegeri pentru Europa și Olanda în lupa cu criza coronavirusului", a transmis ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra.

Cu toate acestea, nu toate părțile au ajuns la o înțelegere privind așa numite coronabonduri sau eurobonduri, un instrument comun privind datoriile stabilite de statele europene.

Înțelegerea de joi seară vine după discuții lungi care au dus la crearea a două tabere. Pe de o parte, Italia și Spania au militat pentru o acțiune comună de redresare economică și o asumare la nivel european a datoriilor create de criza coronavirusului, în timp ce Germania, Olanda și statele din nord  au respins o împărțire a datoriilor naționale de teamă că vor trebui ca proprii cetățeni să salveze membri mai puțin dezvoltați economic ai blocului comunitar.

 

 

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro