Tariful de interconectare maxim ce poate fi perceput de Vodafone in anul 2008 ramane cel stabilit prin Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii nr. 4774/2006, respectiv 6,40 eurocenti/minut, fara TVA.
Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii nr. 4774/2006 a fost atacata in contencios administrativ de catre Romtelecom, care a solicitat atat anularea, cat si suspendarea executarii acestei decizii pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de anulare. Desi Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal a respins cererea de suspendare a executarii deciziei mentionate formulata de Romtelecom, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a admis recursul formulat de acest operator si a dispus suspendarea executarii Deciziei nr. 4774/2006 pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de anulare a acesteia.
In aceste conditii, tarifele maxime ce puteau fi practicate de Vodafone in 2008 erau cele stabilite prin Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii nr. 436/2006, respectiv de 5,67 eurocenti/minut. La sesizarea mai multor furnizori cu privire la faptul ca Vodafone nu practica tariful reglementat, ANRCTI a solicitat operatorului aplicarea acestui tarif.
Intre timp, Romtelecom si Net-Connect Internet (care formulase o cerere de interventie in interes propriu in acest proces) au depus cereri de renuntare la judecarea recursului impotriva sentintei civile pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti cu privire la cererea Romtelecom de anulare a deciziei 4774/2006.
Intrucat instanta a luat act de aceste cereri, sentinta civila mentionata mai sus, prin care s-a constatat temeinicia si legalitatea Deciziei nr. 4774/2006 ramane definitiva si irevocabila. In aceste conditii, suspendarea executarii acestei decizii inceteaza, iar tarifele maxime ce pot fi percepute de Vodafone sunt cele stabilite prin aceasta decizie, respectiv de 6,40 eurocenti/minut, fara TVA, pentru anul 2008 si de 5,03 eurocenti/minut, fara TVA, incepand de la 1 ianuarie 2009, valoarea stabilita prin modelul de calculatie a costurilor de tip incremental pe termen lung. In acest context, precizam ca si Vodafone a renuntat la judecarea cererii sale privind anularea Deciziei nr. 436/2006.
In ceea ce priveste tarifele de interconectare practicate de Orange, Romtelecom a atacat in instanta Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii nr. 4775/2006, solicitand atat anularea, cat si suspendarea executarii pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de anulare a acesteia. In ceea ce priveste cererea de anulare a Deciziei nr. 4775/2006, instanta de judecata a admis actiunea Romtelecom, precum si cererile de interventie formulate de Telemobil si Net-Connect Internet si a dispus anularea acestei decizii. ANRCTI, considerand nelegala si netemeinica decizia instantei, a formulat recurs impotriva acesteia, astfel incat in prezent sunt aplicabile dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit carora "recursul suspenda executarea" si, in consecinta, executarea sentintei prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 4775/2006 a fost suspendata. In aceste conditii, tarifele maxime de interconectare care pot fi practicate de Orange sunt cele stabilite prin decizia nr.4775/2006: 6,40 eurocenti/minut, fara TVA, de la 1 ianuarie 2008, respectiv 5,03 eurocenti/minut, fara TVA, de la 1 ianuarie 2009.
Tariful de interconectare in vederea terminarii la puncte mobile reprezinta pretul platit de un furnizor de servicii de telefonie fixa sau mobila unui operator de retele de telefonie mobila pentru transportul si terminarea apelurilor efectuate de proprii utilizatori catre reteaua acestuia din urma. Acest cost se regaseste in tariful perceput de operatori utilizatorului final, deci cu cat tariful de interconectare este mai mare, cu atat pretul perceput utilizatorului final pentru apeluri in afara retelei va fi mai mare.
Tarifele de interconectare sunt cheia competitiei pe piata de telefonie. Din acest motiv, fundamentarea pe costuri a tarifelor de interconectare reprezinta, conform cadrului european de reglementare, unul dintre cele mai importante remedii concurentiale. Comisia Europeana recomanda autoritatilor de reglementare aplicarea acestui remediu pe pietele serviciilor de interconectare, in scopul prevenirii unui abuz de pozitie dominanta din partea operatorilor cu putere semnificativa. In vizita la Bucuresti pe 13 martie 2008, Comisarul European Viviane Reding a apreciat ca nivelul tarifelor de terminare stabilit in Romania este un indicator al politicilor foarte competitive promovate de autoritatea de reglementare.
www.anrc.ro
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro