O alianță ALDE, PSD și Pro România are „șanse reale” să se realizeze pentru următoarele alegeri, locale și parlamentare, spune președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
„Sunt în momentul de faţă discuţii între noi, ALDE, PSD şi Pro România pentru formarea unei coaliţii care să participe la următoarele alegeri locale şi parlamentare. (...) Credem că avem o şansă reală la următoarele alegeri mergând într-o coaliţie de centru-stânga", a afirmat Tăriceanu, la România Tv, preluată de Agerpres.
Primul pas al viitoarei alianțe, chiar înainte de a se parafa, ar fi depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Orban.
„Mai discutăm şi despre depunerea unei moţiuni de cenzură având în vedere neputinţa şi incompetenţa acestui Guvern. Cei de la PSD au pus problema, după părerea mea foarte corect, că, dacă PNL nu va respecta legea referitoare la majorarea punctului de pensie cu 40%, acesta este un motiv suplimentar de depunere a unei moţiuni de cenzură", a precizat Tăriceanu.
El spune că viitorul guvern ar trebui să aibă ca principal scop organizarea alegerilor.
„După căderea guvernului Orban, trebuie să ne gândim imediat la un guvern care trebuie să aibă drept misiune exclusiv organizarea alegerilor, un guvern cu viaţă foarte scurtă de două, trei luni şi apoi, în funcţie de rezultatul alegerilor, de rezultatul voinţei populare exprimate prin vot, se pot găsi alte formule", a mai spus Tăriceanu.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro