S-a incheiat a treia editie a Targului Imobiliar PROJECT EXPO. Acesta a fost primul targ imobiliar dedicat programului Prima Casa, a tinut timp de 3 zile iar locul de desfasurare a fost Palatul Copiilor din Bucuresti. Concluzia generala a fost ca oamenii sunt curiosi sa vada cum functioneaza programul "Prima Casa" si dornici sa beneficieze de el!
Mii de oameni s-au perindat prin aceasta locatie, astfel incat la sfarsitul celor trei zile ale targului s-au inregistrat aproximativ 16.000 de vizite. La ora incheierii targului imobiliar au fost centralizate si datele privind numarul spatiilor locative rezervate. 294 de persoane au dorit sa isi rezerve locuintele alese, unii dintre ei platind chiar un avans considerabil!
Timp de 3 zile, expozantii au reusit sa realizeze un numar de 868 de vizionari ale locuintelor dorite de catre vizitatori. In zilele urmatoare insa urmeaza sa fie stabilite intalnirile dintre vizitatori si expozanti, acestia din urma inregistrand aproximativ 14.500 de contacte ale potentialilor clienti. Au fost impartite peste 100.000 de pliante si materiale de prezentare ale ofertelor expozantilor.
S-au inregistrat si recorduri daca am putea spune asa, astfel incat duminica de la ora 11.00, cand s-au centralizat primele date de la dezvoltatori si pana la ora 17.00, cand s-a incheiat targul, cifra persoanelor interesate s-a marit de la 400 la 700 numai la un singur expozant iar cifra rezervarilor a crescut in 4 ore de la 6 persoane interesate la 15!
Cel mai mare succes l-au avut expozantii care ofereau varianta achizitionarii unei locuinte doar cu buletinul! Nu au fost neglijate nici locuintele din provincie, inregistrandu-se un numar mare de rezervari si precontracte si pentru acestea.
Urmatoarea editie a Targului Imobiliar PROJECT EXPO va avea loc in perioada 18-20 septembrie, isi propune sa depaseasca si aceste recorduri si nu in ultimul rand, spera ca tot mai multi oameni vor gasi un ajutor in programul Prima Casa si vor reusi sa aiba locuinta visata!
Partenerii principali ai evenimentului au fost: BRD si Ten Blocks.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro