Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția 30 22 – 26 noiembrie 2023

noiembrie 20, 2023

”Gaudeamus înglobează ca o instituție tot ceea ce este seducător, incintant și pragmatic, într-un cuvânt: tânăr în slova românească de azi”, afirma, la deschiderea primei ediții a Târgului de Carte Gaudeamus, Mircea Sântimbreanu. Spusele marelui scriitor, care a fost președintele de onoare al târgului la primele cinci ediții, s-au adeverit an de an, și rămân de actualitate la ediția cu numărul 30, care se va deschide miercuri, 22 noiembrie.

95 de ani de la prima emisie Radio România, 30 de ediții ale celui mai longeviv târg de carte din țară, 25 dintre acestea găzduite de Romexpo, peste 140 de ediții naționale și locale care au contribuit semnificativ la structurarea pieței naționale de carte sunt, fiecare în sine, un motiv de a sărbători. Ceea ce vor putea face între 22 și 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, toți iubitorii de carte din București și din această zonă a țării.

Inițiat și organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singura instituție mass-media din lume care și-a asumat misiunea de a susține în această manieră piața națională de carte, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a revenit pentru această ediție în spațiul care l-a găzduit în intervalul 1999 – 2018, Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul va fi deschis pentru public în perioada 22 – 26 noiembrie, zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul va fi liber.

Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12:00.

Președintele de onoare al ediției va fi domnul Ion Bogdan Lefter, reputat scriitor, critic literar, profesor universitar, publicist, și, mai presus de toate, unul dintre cei mai entuziaști și constanți prieteni ai Târgului. Implicat activ, timp de aproape trei decenii, în câteva dintre proiectele tradiționale marca Gaudeamus Radio România, Ion Bogdan Lefter a fost primul coordonator al ziarului târgului, realizat împreună cu studenții Facultății de Litere de la Universitatea București și membru al juriului care a stabilit câteva dintre cele mai importante premii anuale Gaudeamus.

Gaudeamus 30 în cifre:

- Peste 5.500 mp de standuri și spații de evenimente, care vor ocupa toate cele patru niveluri ale Pavilionului Central Romexpo.

- Aproape 200 de participanți care vor oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. Toate standurile găzduite de Pavilionul Central Romexpo se vor regăsi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

- Peste 500 de evenimente editoriale, care se vor desfășura deopotrivă în cele cinci spații amenajate în incintă, cât și la standurile participanților; programul integral al evenimentelor, reactualizat în permanență, va fi disponibil începând cu data de 21 noiembrie pe website-ul www.gaudeamus.ro. Ca și la edițiile precedente, în incinta târgului va fi amenajat un spațiu dedicat activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatori, „Atelierul de Creație”, amplasat pe nivelul 3.20.

Proiecte conexe marca Gaudeamus și Radio România:

- Trofeele Gaudeamus, decernate începând cu ediția 1997, vor fi acordate la finalul acestei ediții pentru trei dintre editurile participante și pentru „Cea mai rîvnită carte a târgului”, prin Votul Publicului; alături de ele, Radio România va acorda, pe baza evaluării realizate de jurii de specialitate, Premiul de Excelență, Premiile pentru Traducere „Antoaneta Ralian” și Premiul Educația.

- Invitați de nota 10: Olimpicii României este proiectul prin intermediul căruia Radio România și partenerii săi recompensează și promovează elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiade internaționale la diferite discipline. Premiile acordate cu acest prilej, în valoare de circa 16.000 lei, vor fi oferite de Asociația Lions Club Millennium Bucharest, sponsor tradițional al evenimentului, Cosmo Pharm și Avon Cosmetics Romania.

- Pick up a Secret Story este un proiect derulat pentru a doua oară în colaborare cu fundația Hospice Casa Speranței (cea mai mare organizație specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanților și al publicului, care vor putea contribui la strângerea de fonduri pentru susținerea activității curente a fundației, donând sau achiziționând pachete de cărți al căror conținut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.

- 9 scriitori din 9-a generație, proiect ajuns în acest an la cea de a șaptea ediție, derulat de București FM, prefațează și în 2023 deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus. 9 scriitori debutanți au oportunitatea de a-și prezenta lucrările ascultătorilor București FM, și 9 ascultători vor câștiga cele 9 cărți prezentate, participând zilnic la topicul zilei, pe WhatsApp și pe rețelele de socializare București FM. Cărțile semnate de autori vor fi înmânate câștigătorilor sâmbătă, 25 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus.

- Concursul Miss Lectura, reluat la aceasă ediție cu sprijinul companiei Avon.

Târgul de Carte Gaudeamus – un eveniment Radio România.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Parteneri și sponsori: Jerry’s Pizza, Asociația Lions Club Millennium Bucharest, Cosmo Pharm, Easy Print, Tipografia Ericom & Intersigma, Avon Cosmetics Romania, Treasure și Hospice Casa Speranței


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro