Țară în service | Procesele internaționale ale României. O miză de 10 miliarde de euro

România se judecă la Washington în procese a căror miză financiară cumulată este de peste zece miliarde de euro. Unele litigii au fost deschise împotriva statului român de oameni de afaceri autohtoni. Europa Liberă le-a analizat pe toate.

Drepturile financiare ale investitorilor dintr-o țară străină sunt apărate de judecătorii unui tribunal internațional al Băncii Mondiale, instanță care își are sediul la Washington/SUA.

La Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială au apelat și români. Aceștia au putut chema în judecată propriul stat deoarece au realizat investiții în România prin intermediul unor off-shore-uri sau pentru că dețin și alte cetățenii.

Cel mai recent exemplu este cel al fraților Ioan și Viorel Micula, doi oameni de afaceri din Bihor, care au și câștigat unul dintre litigiile intentate României. Familia Adamescu cere și ea despăgubiri României. Aceasta a putut apela la instanța comercială pentru că membrii ei au pașaport suedez sau german.

Un alt litigiu important este cel cu firma canadiană Gabriel Resources, compania controlată - cel puțin la un moment dat - conform unor investigații Rise Project, de afaceristul român Frank Timiș.

Statul român mai este reclamat la Washington și de societăți în structura cărora nu se află cetățeni români, ci companii sau investitori străini.

Lista firmelor care au dat România în judecată

România este reclamată în prezent în zece procese, în care diverse companii solicită daune totale de 10 miliarde de euro.

Companiile care cer despăgubiri sunt: Kelag - Kärntner Elektrizitäts din Austria, Fin Doc SRL deținută de o companie din Italia, EP Wind Project (Rom) Six Ltd din Cipru, Petrochemical Holding GmbH din Austria, Alverley Investments Limited și Germen Properties Ltd din Cipru, LSG Building Solutions GmbH din Austria, Nova Group Investments din Olanda, Gabriel Resources din Canada și Alpiq AG din Elveția.

Procedura, pe scurt

„Arbitrajul pentru investiții este o procedură de soluționare a litigiilor dintre investitorii străini și statele gazdă. Posibilitatea ca un investitor străin să dea în judecată un stat gazdă este o garanție pentru investitorul străin, în cazul unei dispute, acesta va avea acces la arbitrii independenți și calificați, care vor rezolva disputa și vor da o hotărâre executorie”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Economiei.

Acest lucru permite „investitorului străin să ocolească jurisdicțiile naționale care ar putea fi considerate părtinitoare sau lipsite de independență, și să rezolve litigiul în conformitate cu diferite protecții oferite prin tratatele internaționale”, explică avocații unei firmei de profil care a reprezentat statul român.

Conform datelor statistice ale Tribunalului de la Washington:

Conform statisticilor ICSID, arbitrajul mediu (între data constituirii unui caz până la încheierea sa) a durat „în medie 39 luni”;
Cea mai lungă dispută ICSID continuă din istorie s-a întins pe o perioadă de nouăsprezece ani;

Costul mediu: patru milioane de euro pentru un proces

Disputele în care statul român este implicat la Washington sunt coordonate de Ministerul Economiei. Reprezentanții acestui minister spun că nu pot face publice costurile unui proces, pentru că aceste sume sunt supuse unor clauze de confidențialitate.

Conform unor date obținute de la ICSID, plățile medii ale reclamantului au fost în ultimii ani 4,4 milioane de dolari, iar costurile medii ale respondentului au fost 4,6 milioane de euro pentru arbitrajele de investiții, în timp ce costurile tribunalului mediu au fost 746.000 de dolari.

În ultimii ani, două dosare au fost soluționate în defavoarea României: unul îi implică pe frații Micula și al doilea are legătură cu grupul britanic EDF Services Limited (România a plătit 6 milioane de dolari).

Cel mai important dosar câștigat de statul român a fost cel cu Rompetrol, companie deținută de investitori din Kazahstan, cu care România a câștigat procesul fără a avea vreo obligație de plată.

Cel mai recent litigiu

Ultima dispută internațională în care a fost implicată România este din luna noiembrie.

În urmă cu aproape două luni, proprietarii austrieci ai firmei Windfarm SRL au deschis un proces împotriva statului român. Proprietarii austrieci (compania Kelag) au dat în judecată România pentru că administrația autohtonă nu a respectat proiectele de sprijinire a investițiilor din domeniul energiei verzi.

În ultimii ani au fost blocate sau amânate mai multe scheme prin care guvernul sprijinea aceste investiții. Investitorii austrieci susțin că au început proiectele în baza unei legi, iar după finalizarea parcurilor solare sau eoliene legislația a fost schimbată.

Practic, deținătorii de parcuri fotovoltaice primeau șase certificate verzi pentru fiecare MWh produs, dar, în 2012, Guvernul a decis ca, din cele șase certificate verzi pe care le primea un „fotovoltaic“ pentru fiecare MWh produs, două să fie amânate până în 2017.

Ulterior, Guvernul a stabilit ca amânarea la tranzacționare a celor două certificate să fie prelungită până la finalul anului 2024, iar recuperarea acestor certificate să se facă, în tranșe lunare egale, în perioada 2025-2030.

Conform datelor obținute de la Ministerul Economiei, Bucureștiul își bazează apărarea pe faptul că legislația a fost schimbată la indicațiile Bruxelles-ului, deoarece Comisia Europeană a considerat că România acordă un ajutor de stat neloial investitorilor din energia verde.

Kelag are o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de euro, având investiții în special în domeniile energetic și tratare a deșeurilor.

Reprezentanții companiei austriece acuză România că „nu a respectat Tratatul privind Carta Energiei (TCE), un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și de fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic”, așa cum reiese din datele obținute de la ICSID.

Grupul Kelag operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW, din județul Constanța), Dudești (8 MW, din județul Brăila) și Pogoanele (8 MW, din județul Buzău). Austriecii nu au formulat în mod definitv suma pe care o solicită statului român.

Procesele „verzi”, cele mai multe

Din cele zece litigii în curs la ICSID, patru sunt deschise de investitori străini în domeniul energiei regenerabile.

Celelalte procese au fost inițiate de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. 

Un exemplu este cel al unui grup de investitori condus de societatea LSG Building Solutions GmbH din Austria. În dosarul arbitral de la ICSID, un grup de zece de firme din Germania, Austria și România, printre care și una controlată de gigantul Samsung, solicită despăgubiri de 153,9 milioane euro.

În acest proces, interesele României sunt apărate de casele de avocatură: Curtis, Mallet-Prevost, Colt & Mosle din Londra și Maravela & Asociații din București.

Un alt grup de investitori din Cipru, EP Wind Project (Rom) Six Ltd, a dat în judecată România în 2020. Casele de avocatură Derains & Gharavi din Paris, Franța, și „Trofin&Associates” din București reprezintă România în această cauză. EP Wind Project (Rom) Six Ltd. controlează în România firma EP Wind Project (Rom) Six SA, operatorul parcului eolian Chirnogeni.

Ferma eoliană din județul Constanța, cu putere instalată totală de 80 MW, a fost pus în funcțiune în toamna lui 2013.

Proiectul a fost construit cu sprijinul unui credit sindicalizat de 60 milioane euro de la Erste, ING și Unicredit, plus un împrumut de 31 milioane euro acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Costurile totale ale proiectului s-au ridicat la circa 130 milioane euro.

În același domeniu activează și societatea Fin. Doc SRL din Perugia/Italia. Procesul dintre aceasta și România a fost înregistrat pe 17 septembrie 2020. 

Casele de avocatură ale României în acest litigiu sunt: Dechamps International Law din Londra (Marea Britanie), 3 Verulam Buildings din Londra, Casa de Avocatură Pelinari&Pelinari din București și avocatul britanic Jonathan J Gass.

Dosarul RAFO

În data de 9 iulie 2019, Petrochemical Holding GmbH, fostul proprietar al Rafinăriei Rafo din Onești a dat în judecată România la ICSID.

La acel moment, grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, fostul acționar majoritar al rafinăriei RAFO Onești, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, a înregistrat în calitate de reclamant o cerere de declanșare a unei proceduri de arbitraj cu statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială de la Washington.

Grupul controlat de rusul Iakov Goldovski susține că, în perioada cuprinsă între anii 2005 și 2016, a investit suma de 476 milioane de euro în compania RAFO, al cărei principal activ este o rafinărie localizată în Oneşti.

Investitorul susține că încălcările din partea României au fost ulterioare anului 2005. Printre acestea se enumeră, în anul 2009, „neonorarea unui acord de oferire a unei garanții de stat în cuantum de 330 milioane de euro pentru a susține investițiile în modernizarea RAFO, precum și indisponibilizarea efectuată de către ANAF, în anul 2015, asupra activelor mobile sau imobile ale RAFO, inclusiv asupra rafinăriei“, conform datelor depuse la instanța din Washington.

Până la această dată, nu a cuantificat în mod concret o valoare a prejudiciului, dar din probele depuse de reprezentanții RAFO, despăgubirile ar pleca de la peste 300 de milioane de euro.

Apărarea României este asigurată în acest dosar de Freshfields Bruckhaus Deringer și casa de avocatură Filip.

Frații Micula mai vor 2,4 miliarde de euro

Cei doi oameni de afaceri au câștigat cel mai important proces deschis împotriva României la Washington, raportat la valoarea despăgubirilor obținute. Frații Micula au câștigat un prim litigiu împotriva statului român în urma căruia au obținut despăgubiri de aproape 356 milioane de euro.

Viorel și Ioan Micula, doi oameni de afaceri români care au cîștigat u proces împotriva României la Washington.

O mare parte din această sumă a fost plătită deja din vistieria statului printr-o ordonanță de urgență asumată de premierul Ludovic Orban.

Cei doi oameni de afaceri din Bihor, care au cetățenie suedeză, au mai cerut într-o altă dispută 2,4 miliarde de euro pe motiv că statul român le-a adus pierderi echivalente prin schimbările legislative repetate din ultimele două decenii.

„Acțiunea arbitrală se referă, în principal, la două aspecte: un aspect care privește piața băuturilor alcoolice, iar un alt aspect care vizează contractele de vânzare-cumpărare a apei minerale încheiate de reclamanți”, se precizează în documentele de la Washington.

În prima instanță, frații Micula au pierdut această dispută în urma unei decizii din 2018, dar avocații celor doi au cerut analizarea unor documente suplimentare.

Statul român este reprezentat în acest proces de două case de avocatură: compania elvețiană Lalive și casa de avocatură Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu & Asociații.

Și Roșia Montană a ajuns și la Washington

Companiile canadiene Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources Jersey au reclamat statul român la Washington pentru că nu au putut exploata aurul de la Roșia Montană.

Acțiunea arbitrală inițiată „își are temeiul de drept în Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995)“, conform datelor din proces consultate de Europa Liberă.

Gabriel Resources cere despăgubiri în cuantum de 2,9 miliarde de euro.

În această speță, statul român este reprezentat de casele de avocatură Lalive din Elveția și Leaua & Asociații din București. Casa de avocatură românească Țucă și Asociații reprezintă Gabriel Resurces.

Avocații acestei părți tocmai au transmis la dosar că România a încheiat demersurile pentru ca Roșia Montană să fie înscrisă în patrimoniul Unesco, ceea ce în opinia Țucă și Asociații ar fi o probă că statul român nu și-a respectat acordurile de investiții legate de minele din Apuseni.

Adamescu cere 330 milioane euro

În dosarul arbitral nr. ARB/16/19 de la Curtea de Arbitraj de la Washington, compania olandeză The Nova Group Investments NV, înființată de Dan Adamescu și moștenită de Alexander Adamescu, solicită daune de 330 milioane de euro.

Alexander Adamescu consideră că statul român a vizat falimentarea companiei de asigurări prin anchetele penale de corupție care l-au vizat pe el și pe tatăl său, Dan Adamescu.

Firma controlată de Adamescu jr. susține că România „și-a încălcat angajamentele asumate prin deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activității Astra Asigurare-Reasigurare SA, prin urmărirea penală a domnului Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva domnului Dan Adamescu precum și prin negarea dreptului la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală și instanțele judecătorești)“, conform datelor depuse la Washington.

Statul român este reprezentat de casele de avocatură Derains & Gharavi Aarpi, Akinci Danișmanlik Hizmetleri Ltd. și Trofin & Asociații.

Disputa imobiliară de 180 de milioane de euro

Două companii înregistrate în Cipru, Alverley Ltd și Germen Properties Ltd solicită statului român despăgubiri de 200 de milioane dolari.

Cele două companii s-au asociat cu Puiu Popoviciu pentru a dezvolta proiecte pe un teren de 224,6 ha, din Băneasa, luat de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.

Cele două companii cipriote susțin că „România a încălcat tratatul prin acțiuni de intervenție arbitrară și discriminatorie prin privarea societăților reclamante de posibilitatea de a-și valorifica dreptul de proprietate asupra investițiilor și dreptul la un proces echitabil.

Puiu Popoviciu, condamnat în România pentru fapte de corupție, s-a stabilit în Marea Britanie pentru a evita închisoarea

În opinia investitorilor, „acțiunile întreprinse constau în exproprierea indirectă a investițiilor prin sechestrul instituit asupra bunurilor societăților românești și asupra titlului lor asupra terenului din Băneasa“.

Statul român este reprezentat în această speță de americanii de la Hunton Andrews Kurth LLP, plus casele de avocatură românești Cobuz și Asociații și Toader și Asociații.

Procesul cu Alpiq AG

Ministerul Energiei a câștigat un proces deschis de compania elvețiană Alpiq AG la Centrul Internațional pentru soluționarea diferendelor din domeniul investițiilor din Grupul Băncii Mondiale (ICSID), informează instituția. În urma unor solicitări ale avocaților Alpiq, această dispută este menținută încă deschisă la Washington.

Pretențiile Alpiq către Ministerul Energiei se ridicau la peste 400 de milioane de euro. Statul român a fost reprezentant de casele de avocatură: Tănăsescu Gavrila și Asociații și de Zamfirescu Racoti&Partners.

Alpiq a reclamat faptul că statul român, prin Ministerul Energiei, a rupt unilateral contractele dintre această firmă și Hidroelectrica, producătorul autohton de energie. Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.

Sursa: europalibera.org