Traian Basescu

iulie 1, 2025
CCR: Legea care anulează drepturile foștilor șefi de stat a fost declarată neconstituțională. Traian Băsescu își va recăpăta drepturile | AUDIO

Decizie favorabilă pentru fostul președinte al României, Traian Băsescu. Acesta îşi poate recupera drepturile pierdute – a decis Curtea Constituțională. Traian Băsescu rămăsese fără acestea după ce Parlamentul a adoptat o lege privind retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat, dacă au colaborat cu Securitatea. El a contestat legea încă din 2022. „Cu unanimitate de voturi, […]

iunie 16, 2025
Traian Băsescu a fost operat pe inimă la Paris | AUDIO

Fostul președinte Traian Băsescu a fost operat pe inimă la Paris. Acesta a fost a fost văzut ultima dată în public la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan, din Parlament. Traian Băsescu a mai fost tratat pentru afecțiuni cardiovasculare. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, în vârstă de 73 de ani, a fost supus […]

mai 18, 2025
Traian Băsescu, după ce a votat: „Suntem la răstruce”. „E o zi decisivă” | AUDIO

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat după ce a votat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, duminică, 18 mai, că România este „la răscruce” și că ziua de astăzi este una „decisivă”. „Suntem la răstruce, cu opțiuni clare între Est și Vest. De altfel, în România s-a dus o politică mediatică de […]

decembrie 1, 2024
Traian Băsescu: Eu i-am îndemnat pe români să aleagă conducători care vor să menţină cursul actual al României, nu d-ăştia care vor să-l întoarcă cu o sută de ani înapoi | AUDIO

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a îndemnat pe români să iasă la vot și să fie atenți la conducătorii pe care îi aleg.  Traian Băsescu: Să aleagă conducători care vor să menţină cursul actual al României, nu d-ăştia care vor să-l întoarcă cu o sută de ani înapoi „Am votat cu speranţa schimbării democratice […]

noiembrie 24, 2024
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024, TURUL I. Traian Băsescu: Eu îi rog pe români să vină la vot și să opteze pentru ce vor în continuare | AUDIO

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a mers la urne duminică, 24 noiembrie. El le-a spus jurnaliștilor că îi îi îndeamnă pe români să opteze pentru ce vor în continuare. Traian Băsescu: Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva azi Traian Băsescu: „Domnule, eu îi rog să vină la vot, nimic altceva azi […]

iunie 9, 2024
Traian Băsescu, declarații după vot: Nu mă încurcă 5 buletine de vot. Am trecut prin lucruri mai grele

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a votat duminică la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024.  „Este ziua în care ei stabilesc cât de funcțională e democrația în România. […] Am făcut lucruri mai grele, spre exemplu am trecut cu nava petrolier prin incendiu, furtună, zonă de război… Ce? Mă încurc în 5 […]

februarie 27, 2024
“Palatele” tuturor președinților. Aproape fiecare reședință pentru foști șefi de stat a dat naștere la controverse

Ce știm despre locuințele actualilor foști șefi de stat? Aproape fiecare a avut propria epopee atunci când a fost repartizată. Iar cadrul legal prin care se stabilește că foștii președinți au dreptul, printre altele, la o vilă de protocol, ca reședință, după terminarea mandatului, a fost creat destul de târziu. Dar chiar și după apariția […]

februarie 2, 2024
Traian Băsescu, externat azi de la Spitalul Militar „Carol Davila” din București. Care este starea fostului președinte | AUDIO

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost externat azi de la Spitalul Militar Central din București, potrivit Agerpres. Diagnosticat cu gripă de tip A și o răceală puternică la plămâni, fostul președinte, în vârstă de 72 de ani, a fost internat timp de aproximativ o săptămână în secția de Boli Infecțioase a spitalului. Starea de sănătate […]

februarie 16, 2023
Ioana Băsescu și Elena Udrea ar putea afla verdictul final în procesul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu pe 16 martie | AUDIO

Ioana Basescu și Elena Udrea ar putea afla pe 16 martie verdictul final în procesul finanţării campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu din 2009. În primă instanță, fiica cea mare a fostului preşedinte a fost condamnată la 5 ani de detenţie, iar fostul ministru al Turismului la 8 ani de închisoare. La ultimul termen al […]

martie 31, 2022
Traian Băsescu spune că va cere la CEDO renta viageră și caută un apartament, după ce a pierdut dreptul la pază, mașină și casă de la stat | AUDIO

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut primele declarații după ce Instanța Supremă a decis definitiv, că a colaborat cu Securitatea dar și după ce s-a externat. Acesta a explicat că se va adresa CEDO în încercarea de a recupera măcar renta viageră, pierdută deja ca aurmare a deciziei instanței. Pentru prima dată în public, pe stradă, […]

martie 30, 2022
Fostul președinte Traian Băsescu s-a externat din spital, anunță soția sa | AUDIO

În prezent europarlamentar, Traian Băsescu a ajuns la spital, la Bruxelles, săptămâna trecută, în urma unui puseu de tensiune. Traian Băsescu a început să se simtă rău joia trecută, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că a colaborat cu Securitatea. A ajuns la spital în Belgia și a stat înternat, […]

martie 28, 2022
Traian Băsescu trebuie să elibereze locuința de protocol în termen de 60 zile, i-a tranmis RAAPPS | AUDIO

Fostul președinte Traian Băsescu trebuie să elibereze locuința de protocol, după ce, săptămâna trecută, judecătorii au stabilit că a colaborat cu Securitatea. Imediat dupa verdict, el a rămas fără aghiotantul SPP și fără mașina de serviciu iar luni a primit înștiințarea de la RAAPPS că trebuie să plece din vilă în termen de 60 de […]

martie 25, 2022
Surse: Traian Băsescu, internat la Paris după ce i s-a făcut rău la Bruxelles. De dimineață putea vorbi, dar nu se simțea bine | AUDIO

Fostul președinte Traian Băsescu, în vârstă de 71 de ani, a fost internat la Paris, după ce joi i s-a făcut rău la Bruxelles. Fostul președinte Traian Băsescu a avut ieri probleme cu tensiunea. Potrivit unor surse politice, fostul președinte ar fi suferit un puseu de hipertensiune joi. Aceleași surse spun că în această dimineață, […]

martie 25, 2022
Surse: Traian Băsescu, internat la Paris după ce i s-a făcut rău la Bruxelles. Dimineață, putea vorbi, dar nu se simțea bine | AUDIO

Fostul președinte Traian Băsescu, în vârstă de 71 de ani, a fost internat la Paris, după ce joi i s-a făcut rău la Bruxelles. Fostul președinte Traian Băsescu a avut ieri probleme cu tensiunea. Potrivit unor surse politice, fostul președinte ar fi suferit un puseu de hipertensiune joi. Aceleași surse spun că în această dimineață, […]

martie 23, 2022
Drulă, despre verdictul în cazul lui Traian Băsescu: „Să-și dea demisia din PE. România a suferit destul de pe urma securiștilor”

Verdict definitiv în cazul fostului președinte al României Traian Băsescu: a colaborat cu Securitatea ca poliție politică sub numele „Petrov”. Cătălin Drulă a reacționat pe Facebook spunând că „Traian Băsescu să își dea demisia din Parlamentul European. România a suferit destul de pe urma securiștilor”. „Când ești dovedit definitiv că ai colaborat cu Securitatea ca […]

martie 23, 2022
Instanța Supremă: Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Fostul președinte anunță că va face plângere la CEDO

Verdict definitiv în cazul fostului președinte al României Traian Băsescu: a colaborat cu Securitatea ca poliție politică sub numele „Petrov”. Instanța supremă a respins apelul făcut de fostul șef al statului și a menținut, astfel, decizia instanței de fond. Traian Băsescu a fost după Revoluție, ministru, șef de partid, primar al Capitalei și de două […]

martie 5, 2021
Elena Udrea, așteptată la CAB. Procurorii cer control judiciar pentru fostul ministru

Curtea de Apel Bucureşti ar urma să decidă, vineri, dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar după decizia în primă instanță de condamnare la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție. Solicitarea a fost depusă de procurorul de caz. Şedinţa este programată la ora 11.00. După aflarea verdictului, Elena Udrea a anunțat […]

martie 5, 2021
Elena Udrea, așteptată la CAB. Procurorii cer control judiciar pentru fostul ministru

Curtea de Apel Bucureşti ar urma să decidă, vineri, dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar după decizia în primă instanță de condamnare la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție. Solicitarea a fost depusă de procurorul de caz. Şedinţa este programată la ora 11.00. După aflarea verdictului, Elena Udrea a anunțat […]

martie 2, 2021
Elena Udrea spune că nu mai fuge din țară și că face apel la condamnare | AUDIO

Premiera in Justiție: judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel Bucureşti a motivat, o dată cu sentința, decizia de condamnare la închisoare a Elenei Udrea și Ioanei Băsescu în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Condamnarea primitî în primă instanță a șocat-o pe fosta ministră a Turismului, […]

noiembrie 25, 2020
Traian Băsescu: Nu am pensie specială, deși am avut 3 mandate de parlamentar, am ieșit cu 2.875 de lei | VIDEO

Miercuri, la Dezbaterea ta electorală a venit Traian Băsescu, liderul Partidului Mișcarea Populară. Cu această ocazie, ascultătorii Europa FM au avut ocazia de a-i pune întrebări, în direct, pe diverse teme. Înainte de a intra în dialog cu ascultătorii, Cătălin Striblea l-a întrebat pe fostul șef de stat cum crede că vor evolua lucrurile după alegerile parlamentare, în […]

noiembrie 25, 2020
Dezbatere electorală la Europa FM. Intră în direct și pune-i întrebări lui Traian Băsescu | VIDEO

Europa FM te invită să participi la o serie de dezbateri electorale cu cei mai importanți lideri ai partidelor politice din România. E o dezbatere electorală cum nu s-a mai auzit în România. Te punem în legătură directă cu politicienii noștri și doar tu pui întrebările. Te chemăm să vorbești la radio cu oamenii care […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro