Stiri Externe

iulie 21, 2021
Gabriela Ruse, în sferturi la Palermo

Gabriela Ruse (137 WTA) s-a calificat, miercuri, fără joc, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Palermo după retragerea adversarei sale din optimi, elveţianca Jil Teichmann (55 WTA), care a invocat o accidentare la coapsa stângă. Românca a ajuns a 11-a victorie consecutivă, chiar dacă pe aceasta din urmă nu a reuşit-o pe […]

iulie 21, 2021
Aproximativ 40% din mâncare se aruncă

Aproximativ 40% din alimentele produse în întreaga lume rămân neconsumate. Este o cantitate dublă faţă de estimările făcute anterior – arată un raport realizat de World Wildlife Fund. Este vorba de aproximativ 2, 5 miliarde de tone de alimente care rămân neconsumate la nivel mondial. Cele mai mari pierderi sunt sunt direct la nivelul fermelor, […]

iulie 21, 2021
Orașul australian Brisbane, gazda JO 2032

Jocurile Olimpice se vor întoarce în Australia pentru a treia oară, după ce Brisbane a primit oficial drepturile de găzduire pentru ediția din 2032 în urma votului națiunilor membre ale Comitetului Olimpic Internațional din Tokyo. Decizia era previzibilă, întrucât orașul australian fiind singurul în cursă și fiind susținut cu fermitate de oficialii forului. „Ne angajăm […]

iulie 21, 2021
Șeful OMS: Lumea intră în “primele etape ale unui alt val” al pandemiei | VIDEO

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a avertuzat, miercuri, că lumea se află la începutul unui alt val de infecții și decese de Covid. Adresându-li-se membrilor Comitetului Olimpic Internațional din Tokyo, Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că eșecul global de a distribui vaccinuri, teste și tratamente alimentează o „pandemie cu două căi”. Țările care […]

iulie 21, 2021
Fostul şef al serviciilor secrete bulgare, reţinut pentru braconaj

Dimităr Gheorghiev, care a fost până de curând directorul Agenţiei de Securitate Naţională din Bulgaria, a fost reţinut în apropiere de oraşul Blagoevgrad sub acuzația de braconaj. În custodia autorităților se mai află un apropiat al acestuia și patronul Vitosha, un club de fotbal din divizia a treia unde în 2013 a jucat fostul premier […]

iulie 21, 2021
Milwaukee Bucks, la primul triumf în NBA după 5 decenii

Echipa de baschet Milwaukee Bucks a câştigat, pentru a doua oară în istorie, titlul NBA, cel dintâi trofeu după o pauză de 50 de ani. Trupa lui Giannis Antetokounmpo s-a impus în meciul al şaselea al finalei, pe teren propriu, scor 105-98, în faţa Phoenix Suns. 2021 NBA CHAMPIONS!! pic.twitter.com/3CEmafjIrG — Milwaukee Bucks (@Bucks) July […]

iulie 21, 2021
Centrul Chinei, devastat de inundații | VIDEO

Ploile torenţiale au provocat inundaţii catastrofale în centrul Chinei. Provincia Henan, în care locuiesc aproximativ 94 de milioane de persoane, este regiunea cea mai afectată. Echipele de salvare depun eforturi pentru a recupera sinistrații. Mai mult de 10.000 de locuitori au fost evacuaţi. Un baraj din regiune riscă să se rupă. Un prim bilanț al […]

iulie 20, 2021
Germania: Cancelarul Merkel apără sistemul de alertă la inundaţii, a cărui eficiență este pusă sub semnul întrebării

Cancelarul Angela Merkel a apărat marţi sistemul de alertă din Germania, ţară care s-a confruntat cu inundaţii al căror bilanţ s-a înrăutăţit de la o zi la alta, ajungând la 169 de decese. Doar în landul Renania-Palatinat, puhoaiele au ucis 121 de persoane. “Sunt inundaţii care depăşesc imaginaţia, când vedem efectele lor la faţa locului”, […]

iulie 20, 2021
Scandalul Pegasus: Anchetă la Paris după acuzaţiile privind spionarea unor jurnalişti

Procuratura din Paris a deschis o anchetă în scandalul Pegasus, în care mai mulți jurnaliști au fost spionați de guverne folosind un soft dezvoltat de o companie israeliană. Ancheta de la Paris vine în urma unor plângeri depuse de jurnaliști. Jurnaliștii s-au plâns că Marocul că ar fi folosit soft-ul Pegasus pentru a se infiltra […]

iulie 20, 2021
Un tren care “levitează” a fost prezentat în China

Trenul care poate atinge 600 de kilometri pe oră a fost prezentat azi de China. Este cel mai rapid mijloc de transport terestru din lume și ar putea ajunge în circulație peste 10 ani. Trenul maglev, prezentat de producătorii chinezi, va face ca o călătorie între Beijing și Shanghai să dureze două ore și jumătate. […]

iulie 20, 2021
China, la cel mai mare număr infecții zilnice cu SARS-CoV-2 din ultimele luni

China a raportat, marți, cel mai mare număr de infecții zilnice cu SARS-CoV-2 din ianuarie încoace. Cazurile sunt unele de „import”, la pacienți care au venit din Myanmar și contacți ai acestora, scrie Reuters. China continentală a înregistrat 65 de cazuri noi confirmate pentru 19 iulie, potrivit Comisiei Naționale de Sănătate. Este cifra cea mai […]

iulie 20, 2021
Cotațiile petrolului, în scădere

Prţurile petrolului au scăzut cu peste 6%, luni, înregistrând cea mai slabă evoluţie din ultimele luni. Cotaţia a coborât la 69,36 dolari pe baril pentru petrolul Brent. OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, reuniţi în grupul OPEC+, au ajuns duminică la un compromis pentru creşterea livrărilor, începând din luna august, pentru a tempera scumpirea […]

iulie 19, 2021
MAE: Avertizări de caniculă, furtuni şi ploi torenţiale în Spania

Ministerul Afacerilor Externe de la București informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică spaniolă a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis coduri portocaliu şi galben de caniculă, furtuni şi ploi torenţiale. Astfel, pentru marţi, au fost emise: * Cod galben de caniculă (până […]

iulie 19, 2021
Grecia pregăteşte vaccinarea antiCovid a copiilor de cel puţin 12 ani

Copiii din Grecia cu vârsta de cel puţin 12 ani vor putea fi în curând vaccinaţi împotriva noului coronavirus, vaccinare care nu va fi obligatorie, anunță premierul elen Kyriakos Mitsotakis. În prezent, Grecia vaccinează orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani. Republica Elenă a intensificat campania de vaccinare în ultimele săptămâni – guvernanții […]

iulie 19, 2021
Ursula von der Leyen: Spionarea jurnaliștilor, inacceptabilă

Cazul Pegasus, un software fabricat de o companie israeliană, la care mai multe guverne au recurs pentru a spiona militanţi, jurnalişti, opozanţi din lumea întreagă, se află șefa în atenția șefei Comisiei Europene. “Acest lucru trebuie să fie verificat”, dar dacă “se adevereşte” atunci este “complet inacceptabil”, a subliniat Ursula von der Leyen într-o declaraţie […]

iulie 19, 2021
Londra: Violenţe în timpul unui protest faţă de restricţii şi vaccinare

Sute de protestatari au fost implicaţi în confruntări cu forţele de ordine în centrul metropolei – mai exact în faţa Parlamentului britanic, în zona Westminster din Londra. Potrivit ziarului The Evening Standard, protestatarii au scandat „Ruşine poliţiei!” şi “Arestaţi-l pe Boris Johnson!”, iar unii demonstranţi au aruncat cu sticle spre cordoanele formate de forțele de […]

iulie 19, 2021
JO 2020: “Contacţii apropiaţi” ai unui caz de Covid trebuie ţinuţi în izolare

Comitetul Internaţional Olimpic a decis, luni, că se impune izolarea „contacţilor apropiaţi” ai unui caz de Covid la Jocurile de la Tokyo, referire la situația în care se află echipa sud-africană de fotbal. Obligați să ia masa în camerele lor şi transportaţi cu “vehicule destinate”, sportivii aflați în această situație vor trebui totuşi să se […]

iulie 19, 2021
Puternice incendii de vegetație răspândesc fum toxic peste Siberia

Un fum toxic, generat de incendiile forestiere severe din Siberia, se răspândește peste Orientul Îndepărtat rus. Iacuţia, capitala Republicii Saha, precum şi alte peste 60 de aşezări din regiune sunt afectate. Purtat de vânt, fumul se îndreaptă spre est. Locuitorii au fost îndemnaţi să poarte măşti de protecţie când ies afară din case şi să […]

iulie 19, 2021
Ploile musonice au ucis zeci de persoane în India

Cel puţin 30 de persoane au murit în alunecări de teren provocate de ploile musonice abundente din regiunea Mumbai, în vestul Indiei. Un copac s-a prăbușit peste o clădire. 20 de victime au fost recuperate de sub dărâmături. Premierul Narendra Modi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a promis acordarea unui ajutor financiar familiilor victimelor. […]

iulie 19, 2021
JO 2020: Testată pozitiv la SARS-CoV-2, americanca Coco Gauff declară forfait

Tânăra şi promiţătoarea jucătoare americană de tenis Coco Gauff a anunţat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind testată pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2. “Sunt atât de dezamăgită”, a scris sportiva, în vârstă de 17 ani, pe contul său de Twitter. “Să reprezint Statele Unite la Jocurile Olimpice a fost întotdeauna […]

iulie 19, 2021
”Ziua libertăţii”: Relaxare a restricțiilor antiepidemice în Anglia

Majoritatea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de Covid au fost ridicate, de luni, în Anglia. Momentul a fost numit ”Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de contaminări, care îi îngrijorează pe unii experți şi lideri politici. De luni, sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile pot primi din […]

iulie 18, 2021
Slovenul Tadej Pogacar a câştigat Turul Franţei

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat duminică ediţia 2021 a Turului Franţei, competiţie în care s-a impus şi anul trecut, informează AFP, după ce ultima etapă, a 21-a, s-a încheiat cu victoria belgianului Wout van Aert (Jumbo-Visma) pe Champs-Elysees. In vârstă de 22 de ani, Tadej Pogacar a terminat cu timpul total […]

iulie 18, 2021
F1: Lewis Hamilton câştigă MP al Marii Britanii

Lewis Hamilton a câştigat, duminică, Marele Premiu al Marii Britanii, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Cursa de pe circuitul de la Silversone s-a desfășurat în faţa a peste 140.000 de spectatori. Pilotul britanic al echipei Mercedes a fost urmat de monegascul Charles Leclerc (Ferrari) şi de finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes). Olandezul […]

iulie 18, 2021
Afganistan: Talibanii controlează peste jumătate dintre districte

Militanţii talibani controlează, în prezent, peste jumătate din cele 300 de districte ale Afganistanului. Guvernul de la Kabul nu mai controlează complet decât circa 110 districte, potrivit corespondenților DPA. Alte 80 de districte sunt disputate, în momentul de faţă, de cele două părţi. Avansul înregistrat de talibani a survenit în mare parte începând din luna […]

iulie 18, 2021
Merkel, ajunsă în zonele inundate: Politicienii trebuie să ţină mai mult cont de climă

Cancelarul german a promis, duminică, o intensificare a eforturilor de apărare împotriva efectelor schimbării climatice, în cursul unei vizite în regiunea Eifel din landul vestic Renania Palatinat, una din cele mai afectate de inundaţiile masive din ultimele zile din Europa de vest, relatează dpa. “Vedem ce forţă poate avea natura”, a declarat Angela Merkel în […]

iulie 18, 2021
Tecău şi Krawietz au ratat titlul la Hamburg

Perechea formată din Horia Tecău și germanul Kevin Krawietz a pierdut, duminică, finala de dublu masculin a turneului de tenis de la Hamburg (ATP). În ultimul act, cei doi au fost învinși de cuplul Tim Puetz (Germania)/Michael Venus (Noua Zeelandă), scor 6-3, 6-7 (3), 10-8. Luna trecută, Horia Tecău şi Kevin Krawietz au câştigat finala […]

iulie 18, 2021
Portugalia: Grevă a angajaților companiei de handling aeroportuar Groundforce

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Portugheză referitor la anunţul companiei de handling aeroportuar Groundforce Portugal privind greva lucrătorilor săi, până la ora 24:00 a zilei de 18 iulie 2021. Conform comunicatului companiei, este posibil ca această grevă să aibă impact asupra operaţiunilor de funcţionare […]

iulie 18, 2021
Noi condiţii de intrare pe teritoriul Maltei, inclusiv pentru români

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile malteze au revizuit condiţiile de intrare la graniță, în contextul pandemiei de Covid. Statele/zonele de provenienţă a persoanelor care sosesc în Republica Malta sunt clasificate în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în zona roşie, respectiv zona roşu-închis. România este inclusă, alături de alte state, în zona […]

iulie 18, 2021
SUA: Focuri de armă în exteriorul unui stadion din Washington

Patru persoane au fost atinse de gloanțe trase în exteriorul unui stadion din capitala Washington, unde se desfășura un meci de baseball. Partida dintre Washington Nationals şi San Diego Padres a fost întreruptă, iar spectatorii au fost evacuați. Poliţia a transmis ulterior că nu mai există vreun pericol.   Citeste integral pe Europafm - SUA: […]

iulie 17, 2021
Lockdown nocturn pe insula grecească Mykonos

În urma creşterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, insulă elenă Mykonos este nevoită să îşi trimită turiştii în camerele de hotel pe timpul nopţii. În urma unui focar „îngrijorător” de Covid, Ministerul grec al Protecţiei Civile a anunțat că interzice difuzarea non-stop a muzicii pe insulă, inclusiv în magazine, cafenele şi în barurile de […]

iulie 17, 2021
Mihaela Buzărnescu și Fanny Stollar au triumfat la Budapesta

Perechea româno-ungară Mihaela Buzărnescu/Fanny Stollar a câştigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu din cadrul turneului de tenis de la Budapesta (WTA), după victoria cu 6-4, 6-4 în faţa cuplului Aliona Bolsova (Spania)/Tamara Korpatsch (Germania). Partida a durat o oră şi 16 minute. Jucătoare calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de simplu, […]

iulie 17, 2021
Brazilia: Preşedintele Bolsonaro rămâne în spital

Starea preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, spitalizat la Sao Paulo, de miercuri, din cauza unei ocluzii intestinale, s-a ameliorat. Data externării sale rămâne neprecizată, a indicat spitalul unde este sub tratament. De când a fost înjunghiat în intestin în septembrie 2018, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, Jair Bolsonaro (66 de ani) a fost supus mai […]

iulie 17, 2021
Australia: Carantină înăsprită la Sydney

Autorităţile australiene au ordonat, sâmbătă, noi restricţii, inclusiv închiderea mai multor companii la Sydney, pe fondul recrudescenţei pandemiei, în pofida mai multor săptămâni de izolare, relatează AFP. Toate magazinele considerate “neesenţiale” vor trebui să îşi tragă obloanele, a anunţat Gladys Berejiklian, şefa guvernului statului australian Noul Wales de Sud, al cărui capitală este Sydney. Şantierele […]

iulie 17, 2021
Belgia: Zi de doliu pentru victimele inundațiilor

Premierul belgian a anunţat că marţea viitoare, 20 iulie, va fi zi de doliu naţional în memoria victimelor inundaţiilor care au lovit ţară. “Sunt cele mai grave inundaţii din istoria modernă a țării noastre. Armata a făcut tot posibilul pentru a ajuta victimele. Profit de această ocazie pentru a îmi exprima profunda gratitudine pentru serviciile […]

iulie 17, 2021
JO 2020: Primul caz de infectare cu SARS-CoV-2, în incinta satului olimpic

Organizatorii niponi ai Jocurilor Olimpice de vară au confirmat primul caz de infectare cu SARS-CoV-2 în incinta satului olimpic al sportivilor din Tokyo, cu şase zile înainte de începerea competiţiei. Persoana care a fost testată pozitiv este “un cetățean străin implicat în organizarea Jocurilor”. Naţionalitatea acestuia nu a fost dezvăluită, invocând motive legate de confidenţialitate […]

iulie 16, 2021
Inundațiile catastrofale din vestul Europei au ucis peste 120 de persoane

Cel puțin 120 de persoane au murit și alte sute sunt date dispărute după unele dintre cele mai grave inundații produse în vestul Europei în ultimele decenii. Precipitațiile record au făcut ca râurile să se reverse, devastând mai multe regiuni. În Germania, unde bilanțul depășește 100 de victime, cancelarul Angela Merkel a cerut o luptă […]

iulie 16, 2021
Administrația americană impune sacțiuni pentru 7 chinezi implicați în reprimarea demonstrațiilor din Hong Kong

Administraţia Joseph Biden a anunţat, vineri, sancţiuni împotriva unor oficiali chinezi acuzaţi de implicare în reprimarea protestelor din Hong Kong, pe fondul amplificării tensiunilor cu Beijingul. Washingtonul a dispus sancţionarea a şapte cetăţeni chinezi, pe fondul preocupărilor privind deteriorarea situaţiei statului de drept în provincia semiautonomă chineză după aplicarea legii privind siguranţa naţională impusă de […]

iulie 16, 2021
Un german și-a cerut prietena de soție pe Turnul Eiffel, în ziua în care acesta s-a redeschis

Un tânăr de 29 de ani din Germania, Eric Gopel, a dorit să profite la maximum de redeschiderea vineri pentru vizitatori a Turnului şi a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Katja Panke, în vârstă de 25 de ani, relatează Reuters. Cu o vedere panoramică a Parisului în fundal, Gopel s-a aşezat în genunchi şi […]

iulie 16, 2021
Autorităţile din Belarus au arestat mai mulţi jurnalişti

Autorităţile din Belarus au arestat mai mulţi jurnalişti, după o nouă serie de percheziţii la sediile unor organizaţii neguvernamentale şi  redacții independente din ţară. Președintele Aleksandr Lukaşenko a declarat constant că organizaţiile neguvernamentale, media independente şi activiştii pentru drepturile omului sunt un pericol pentru Belarus. Au fost percheziţionate locuinţele angajaţilor Belsat, un canal de televiziune […]

iulie 16, 2021
Jurnalişti anti-Lukaşenko, arestaţi în Belarus

Autorităţile din Belarus au arestat mai mulţi jurnalişti, după o nouă serie de percheziţii la sediile unor organizaţii neguvernamentale şi redacții independente din ţară. Presedintele Alexandr Lukaşenko a declarat constant că organizaţiile neguvernamentale, media independente şi activiştii pentru drepturile omului sunt un pericol pentru Belarus. Au fost percheziţionate locuinţele angajaţilor Belsat, un canal de televiziune […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro