Stiri Externe

august 24, 2021
Un traficant român de migranți, condamnat la trei ani de închisoare, în Ungaria

Un tribunal din oraşul Sarvar din vestul Ungariei a condamnat definitiv un român la trei ani de închisoare şi la interdicţia de a intra în ţară timp de şase ani pentru că, luna trecută, a transportat şapte sirieni, inclusiv un copil de doi ani, la graniţa cu Austria, a anunţat marţi procuratura din judeţul Vas. […]

august 24, 2021
Directorul CIA s-a întâlnit, la Kabul, cu liderul talibanilor

Directorul CIA, William Burns, a avut luni o întâlnire confidenţială la Kabul cu cofondatorul mişcării talibane Abdul Ghani Baradar, potrivit cotidianului The Washington Post. Aceasta a fost întâlnirea la cel mai înalt nivel între SUA şi regimul fundamentalist după talibanii au preluat puterea în Afganistan săptămâna trecută. Decizia preşedintelui american Joe Biden de a-l trimite […]

august 24, 2021
Noi măsuri anti-Covid în Grecia: cei nevaccinați nu se mai pot testa gratuit

Măsuri noi anti-Covid în Grecia. Persoanele nevaccinate anti-COVID nu se vor mai putea testa gratuit de coronavirus. E decizia anunţată azi de autorităţile din această ţară, care speră ca astfel populaţia să aibă un motiv în plus să se imunizeze. Angajaţii din Grecia vor fi obligaţi să se testeze o dată sau de două ori […]

august 24, 2021
România participă cu 7 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, care încep astăzi

Întârziate cu un an din cauza pandemiei și cu suporterii care nu pot participa, jocurile paralimpice vor fi diferite față de edițiile anterioare. România participă cu o delegație de 7 sportivi, printre care si actualul ministru al Tineretului şi Sportului,  Eduard Novak. Cei 7 sportivi români vor concura la tenis de masă, judo, atletism, ciclism […]

august 24, 2021
Președintele Ungariei compară anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon

Președintele Ungariei, János Áder,  compară anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, relatează site-ul maghiar  hirado.hu. Președintele Ungariei a catalogat tratatul, semnat la sfârșitul Primului Război Mondial prin care Transilvania a revenit României, drept o “durere”. János Áder  a comparat trauma Ucrainei cu pierderea unui bune părți a teritoriului acum peste o […]

august 24, 2021
Mii de persoane au fost testate pozitiv la Covid, după un festival, în Marea Britanie

Aproape 10 la suta dintre cei care au participat la un festival de muzică din Marea Britanie s-au infectat cu noul coronavirus. Majoritatea sunt tineri de peste 16 ani, scrie publicatia The Guardian. Aproximativ 50.000 de persoane s-au dus la festivalul Boardmasters în perioada 11-15 august. Măştile nu au fost obligatorii. Organizatorii au monitorizat particpantii […]

august 24, 2021
Vaccinare obligatorie pentru profesorii și personalul auxiliar din New York

Profesorii şi personalul auxiliar al şcolilor publice din New York vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat primarul metropolei americane,  Bill de Blasio. Ordinul de vaccinare va fi emis de Departamentul pentru sănătate al oraşului şi va fi obligatoriu pentru toţi angajaţii Departamentului pentru educaţie. Aceştia vor trebui să fie vaccinaţi cu […]

august 24, 2021
Tot mai multe țări solicită prelungirea termenului de evacuare din Afganistan și după 31 august

Tot mai multe țări cer prelungirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan și după 31 august, dată la care Washingtonul a prevăzut încheierea retragerii sale. După Marea Britanie și Franța, Germania anunță că poartă discuţii cu Statele Unite, Turcia şi alţi parteneri pentru a menţine aeroportul din Kabul deschis. Astăzi, la reuniunea G7, state precum Regatul […]

august 23, 2021
Franţa cere Statelor Unite să prelungească operaţiunile de evacuare din Afganistan si după data de 31 august

Franţa consideră că este nevoie de mai mult timp, după termenul limită de 31 august, pentru a duce la bun sfârşit evacuările persoanelor cu risc din Afganistan, după preluarea puterii de către talibani, a declarat luni, 23 august, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, relatează Reuters şi AFP. “Suntem îngrijoraţi de termenul limită stabilit […]

august 23, 2021
Franţa cere SUA să prelungească operaţiunile de evacuare din Afganistan si după data de 31 august

Franţa consideră că este nevoie de mai mult timp, după termenul limită de 31 august, pentru a duce la bun sfârşit evacuările persoanelor cu risc din Afganistan, după preluarea puterii de către talibani, a declarat luni, 23 august, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, relatează Reuters şi AFP. “Suntem îngrijoraţi de termenul limită stabilit […]

august 23, 2021
Premieră: FDA a autorizat complet vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech

Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a oferit luni, 23 august, autorizaţia completă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Pfizer Inc în colaborare cu cea germană BioNTech SE pentru a fi folosit pentru persoane cu vârsta de peste 16 ani, fiind prima astfel de aprobare pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, transmite […]

august 23, 2021
Noi incendii în Grecia: Două sate de pe insula Evia au fost evacuate

Echipaje de pompieri ajutate de avioane-cisternă luptau luni, 23 august, împotriva unui nou incendiu izbucnit în sudul insulei greceşti Evia, unde două zone din localitatea Fygia au trebuit evacuate, relatează AFP. Incendiul de vegetaţie se deplasează spre staţiunea balneară Marmari, la 200 de kilometri nord-est de Atena, unde autorităţile pregăteau evacuarea localnicilor pe mare, potrivit […]

august 23, 2021
Emma Răducanu, învinsă în finala turneului de tenis de la Chicago

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost învinsă de daneza Clara Tauson cu 6-1, 2-6, 6-4, duminică, în finala turneului WTA 125 de la Chicago, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Răducanu (18 ani), care are tată român şi o mamă chinezoaică, a reuşit un salt de 24 de locuri în clasamentul […]

august 23, 2021
Pompierii români se luptă cu flăcările violente din regiunea Attica, din Grecia

Pompierii români continuă misiunea în Attica. Dacă duminică au fost împărțiți în trei echipe, luni ei acționează în două zone și încearcă să protejeze comunitățile amenințate de incendiile din pădure. Pompierii militari români au fost împărțiți în trei echipe, care au acționat în zone diferite. Locurile aflate în zonă muntoasă, cu rute greu accesibile, au […]

august 23, 2021
Noua Zeelandă prelungește carantina până la sfârșitul acestei luni

Noua Zeelandă va prelungi lockdown-ul naţional până la finalul lunii din cauza extinderii unui focar de COVID-19. Astăzi au fost raportate 35 de cazuri noi de îmbolnăvire cu transmitere comunitară pe teritoriul ţării; în aceste condiții numărul total al infectărilor cu SARS COV 2 din focarul descoperit în Auckland a ajuns la 107. Noua Zeelandă […]

august 23, 2021
Tribunalul de Justiție din Catalonia decide dacă restricțiile de circulație vor fi adoptate

Tribunalul superior de justiție din Catalonia decide astăzi dacă restricțiile de circulație impuse de guvern vor fi adoptate. Asta, după ce săptămâna trecută a respins aplicarea restricțiilor în 129 de orașe dintre cele 148 pentru care fusese depusă cererea. Guvernul regional din Catalonia vine acum cu o nouă cerere: să se se poată circula între […]

august 22, 2021
Liderii occidentali avertizează: Trupele și colaboratorii locali ai Armatelor NATO nu vor putea fi evacuați până la 31 august

Tot mai mulți lideri occidentali avertizează că trupele și colaboratorii locali ai Armatelor NATO nu vor putea fi evacuați, în totalitate, până la 31 august, termen fixat de președintele Statelor Unite, Joe Biden, înainte de prăbușirea țării în mâinile talibanilor acum o săptămână. Ar fi vorba despre evacuarea a cel puțin 60 de mii de […]

august 21, 2021
Finala EURO 2020 a fost o sursă importantă de contaminare cu Sars-Cov-2

Finala EURO 2020, Italia – Anglia, care a avut loc pe stadionul londonez Wembley pe 11 iulie, a fost o sursă importantă de contaminare cu noul coronavirus, scrie The Times, citat de Le Parisien. Printre cei 67.000 de spectatori prezenţi pe Wembley pentru a asista la finala EURO 2020, peste 5.000 de persoane au fost […]

august 20, 2021
Putin cere evitarea “prăbuşirii” Afganistanului: “Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, 20 august, în cursul unei conferinţe de presă organizate alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile “iresponsabile” aplicate în Afganistan. Putin cere evitarea “prăbuşirii statului afgan” şi blocarea teroriştilor care vor să fugă. “Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări […]

august 20, 2021
Marea Britanie a aprobat un medicament pe bază de anticorpi împotriva Covid-19

Agenţia britanică pentru autorizarea medicamentelor a aprobat vineri un cocktail de anticorpi produs de Regeneron şi Roche în scopul prevenirii şi tratării infecţiilor cu noul coronavirus. Decizia are loc în contextul în care britanicii se confruntă cu o creştere a spitalizărilor la nivel naţional din cauza tulpinii Delta. Agenţia britanică pentru Medicamente a precizat că […]

august 20, 2021
Premierul Israelului a fost vaccinat cu cea de a treia doză anti-Covid

În Israel, premierul Naftali Bennett a primit azi a treia doză de vaccin anti-COVID. În această ţară, campania de imunizare cu a treia doză de ser a fost extinsă la toţi cei peste 40 de ani pentru a limita infectările cu varianta delta a coronaviruslui. Persoanele care se pot vaccina trebuie să fi făcut rapelul […]

august 20, 2021
Bulgaria va impune restricții, după creșterea numărului de cazuri Covid

Crește numărul cazurilor de coronavirus în Bulgaria, iar guvernul de la Sofia anunță că va impune restricții pentru a controla noul val al epidemiei. În următoarele zile, Bulgaria va intra în zona portocalie, ceea ce înseamnă restricții ce ar putea fi introduse de săptămâna viitoare. Ministrul Sănătății din țara vecină spune că numărul bolnavilor de […]

august 20, 2021
Grecia: Mai multe sate din apropierea Atenei au fost evacuate din cauza incendiilor de vegetație

Incendiile de vegetație au revenit în Grecia. Mai multe sate din nord-vestul Atenei au fost evacuate. România a anunțat că va trimite, din nou, în ajutor, 142 de pompieri români unde situația incendiilor este alarmantă. Misiunea lor va începe vineri. Sute de pompieri greci și polonezi încearcă să controleze un incendiu major care a devastat […]

august 20, 2021
România trimite 142 de pompieri în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

Premierul Florin Cîţu a anunţat că un nou modul de intervenţie, din care fac parte 142 de pompieri, va pleca vineri în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure. “Grecia are nevoie din nou de ajutor! L-am informat pe preşedintele Klaus Iohannis şi am decis, împreună cu ministrul de Interne, să trimitem 142 […]

august 20, 2021
Germania a intrat în valul al patrulea al pandemiei

În Germania a început al patrulea val de infectare cu noul coronavirus, arată datele agenţiei naţionale responsabile cu prevenirea şi controlul bolilor. Cei mai afectați sunt tinerii, chiar copiii de 10 ani, iar varianta Delta este dominantă în Germania, arată raportul. Raportul săptămânal al autoritatilor din Germania, publicat însă cu o întârziere, arată că în […]

august 19, 2021
Alertă de securitate la Washington: Vehicul suspect staţionat în faţa Bibliotecii Congresului

E alertă de securitate la Washington, unde agenţi ai serviciilor de securitate poartă negocieri cu şoferul unui vehicul suspect staţionat în faţa Bibliotecii Congresului. La locul incidentului au fost detaşaţi lunetişti ai forţelor speciale de poliţie. Vehiculul suspect nu are plăcuţe de înmatriculare, iar șoferul a avertizat că în vehicul este o bombă. Autorităţile depun […]

august 19, 2021
Alertă de securitate la Washington: Vehicul suspect staţionat în faţa Bibliotecii Congresului | VIDEO

  UPDATE: Individul  s-a predat, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate americane, citate de CNN. Acesta are 49 de ani şi este din statul american Carolina de Nord, conform agenţiei Associated Press şi postului KTIV. S-a predat după câteva ore de negocieri cu reprezentanţi ai Poliţiei şi a fost reţinut. Nu este clar care […]

august 19, 2021
Un om de afaceri din Malta, inculpat pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din Malta a fost inculpat pentru asasinarea jurnalistei anticorupţie Daphne Caruana Galizia. Data procesului nu a fost încă stabilită. Parchetul maltez a cerut condamnarea la închisoare pe viaţă pentru omul de afaceri Yorgen Fenech, suspectat că ar fi orchestrat uciderea în 2017 a jurnalistei anticorupţie Daphne Caruana Galizia, relatează […]

august 19, 2021
Marile companii auto anunţă reducerea producţiei de vehicule

Marile companii auto anunţă reducerea producţiei de vehicule, din cauza deficitului de cipuri pentru industria auto. Ford Motor a anunţat închiderea temporară a fabricii sale din Kansas, SUA, unde produce cel mai bine vândut model, camioneta F-150, după ce pandemia de Covid 19 a dus la reducerea producţiei de cipuri în Malaysia. Şi Volkswagen, cel […]

august 19, 2021
Jocurile Paralimpice: Un prim caz de Covid 19 a fost înregistrat în Satul Sportivilor de la Tokyo

Un prim caz de COVID-19 a fost înregistrat în Satul Sportivilor care se pregătesc de Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Se întâmplă cu cinci zile înainte de începerea probelor sportive. Cazul de coronavirus a fost înregistrat la un membru al personalului din Satul Olimpic. Acesta nu locuiește în Japonia, spun organizatorii fără să ofere și […]

august 19, 2021
Florin Cîțu: Încercăm să-i aducem la aeroportul din Kabul și pe restul de 15 cetățeni români aflați în oraș | AUDIO

Celula de criză privind situatia din Afganistan încearcă să găsească modalități de a-i aduce în conditii de siguranta la aeroport pe restul de 15 cetățeni români care se află în diverse locatii din oraș. Ei nu au reusit să se îmbarce în aeronava care a ajuns aseară pe aeroportul din Kabul. Premierul Florin Cîțu: ”Încercăm […]

august 18, 2021
Grecia prelungește restricțiile pe insula Creta din cauza creșterii numărului de infectări cu Covid 19

Deși este vârful sezonul turistic, Grecia prelungește restricțiile pe insula Creta după un record de cazuri COVID-19. Pe insula grecească au fost anunțate astazi peste 4.200 de cazuri noi. În Creta a fost interzisă circulaţia între orele 01:00 şi 06:00 dimineaţa, iar muzica este interzisă în localuri 24 de ore din 24. Guvernul a luat […]

august 18, 2021
Simona Halep încurajează sportivii să se vaccineze | AUDIO

Simona Halep a primit vaccinul împotriva Covid-19 în luna februarie, dar a amintit de faptul că anul trecut nu a putut participa la US Open din cauza restricțiilor pandemice. Acum se simte protejată, spune Simona Halep: ”Nu îmi este frică pentru că sunt vaccinată. Mă simt protejată și am grijă. Port mască atunci când sunt […]

august 18, 2021
Afganistan: Continuă operațiunile de evacuare a cetățenilor străini

Continuă evacuările cetățenilor străini din Afganistan, dar operatiunile sunt îngreunate, unele chiar eșuate. Autoritățile olandeze nu au reușit să evacueze personal diplomatic sau colaboratori de pe aeroportul din Kabul din cauza haosului de pe aeroport, a spus ministrul de externe olandez. Australia a reusit să ia la bordul unui avion militar  doar 26 de oameni. […]

august 18, 2021
Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze | VIDEO

Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni din întrega lume să se vaccineze anti-COVID. Suveranul pontif apare într-un clip video care de astăzi, va fi difuzat pe internet și la televizor, în cadrul unei campanii de încurajare a vaccinării. În clipul video, în care apar și oficiali bisericești din Statele Unite, Mexic și Brazilia, papa Francisc […]

august 17, 2021
Halep, în turul al doilea la Cincinnati

Simona Halep (13 WTA) s-a impus, scor 6-4, 3-6, 6-1, în meciul contra polonezei Magda Linette (44 WTA), marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio). Românca a obţinut prima sa victorie după o pauză de trei luni şi jumătate. Partida a durat două ore și zece minute. Simona Halep nu […]

august 16, 2021
Biden apără retragerea trupelor americane din Afganistan

În prima sa reacție fața de situația din Afganistan, unde talibanii au recăpătat controlul, președintele SUA a apărat decizia de a retrage trupele americane de pe acest front. “Am mers în Afganistan acum aproape 20 de ani cu scopuri clare, să ne răzbunăm pe cei care ne-au atacat la 11 septembrie 2001 şi să fim […]

august 16, 2021
Merkel admite: Comunitatea internaţională “a evaluat greşit” riscurile din Afganistan

Comunitatea internaţională “a evaluat greşit” riscurile revenirii insurgenţilor talibani la putere în Afganistan, a admis, luni seară, cancelarul Germaniei, exprimându-și regret pentru actuala situaţie. “Talibanii au reocupat în viteză Afganistanul. Este vorba de o situaţie tristă, inclusiv pentru Germania”, a declarat Angela Merkel, amintind că 59 de militari germani au murit pe acest front. “Situaţia […]

august 16, 2021
AFP: Explicaţiile victoriei-fulger a talibanilor în Afganistan

Rapiditatea impresionantă cu care talibanii au obţinut din nou controlul în Afganistan provine nu doar din forţa lor pe teren, ci şi din presiunea lor susţinută pentru negocierea de acorduri şi capitulări, notează France Presse într-un comentariu. Insurgenţii au purtat un veritabil război psihologic care i-a purtat din oraş în oraş, unele cucerite aproape fără […]

august 16, 2021
FC Barcelona are datorii de 1.350 de milioane de euro

“Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele grupării FC Barcelona, Joan Laporta, citat de EFE. “Barca are un patrimoniu net negativ de 451 de milioane de euro, acest lucru este foarte delicat. Fondul de rulment este de asemenea negativ, de 551 de […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro