social

octombrie 16, 2021
Roma: Amplă manifestaţie împotriva fascismului

Cel puţin 200.000 de italieni au manifestat împotriva fascismului, sâmbătă, în capitala Roma. Mobilizarea în stradă vine la o săptămână de la atacul comis la sediul sindicatului CGIL (Confederaţia generală a muncii). Atunci, extremiști ai formaţiunii de dreapta radicală Forza Nuova au atacat clădirea, iar mai multe persoane au fost rănite. Politicienii italieni analizează, în […]

octombrie 16, 2021
Iran: Fost guvernator al Băncii Centrale, condamnat la închisoare pentru delapidare

Un fost guvernator al Băncii centrale a Iranului a fost condamnat la 10 ani de închisoare, sâmbătă, fiind găsit vinovat că a delapidat 160 de milioane de dolari şi a provocat pierderea a 20 de milioane de euro în detrimentul vistieriei statului, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters. În vârstă de 69 de ani, Valiollah […]

octombrie 16, 2021
20 de pacienți COVID, transferați până la acest moment în Ungaria

Douăzeci de pacienţi români cu COVID-19 au fost transferaţi la spitale din Ungaria în decurs de două zile, iar pe parcursul serii de sâmbătă vor mai fi transferați cinci – anunță Ministerul Sănătății: ”În cele două zile au fost transferaţi 21 de pacienţi. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului, deci în cele […]

octombrie 16, 2021
Arafat: Trebuie oprit microfonul tuturor celor care le spun oamenilor să nu se vaccineze

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă consideră că presa ar trebui să nu mai difuzeze mesajele celor care dezinformează pe tema pandemiei sau încurajează oamenii să nu se vaccineze. “Trebuie oprit microfonul tuturor care vin şi dezinformează şi spun oamenilor să nu se vaccineze, pur şi simplu. Şi i-aş lăsa pe oamenii care se pricep […]

octombrie 16, 2021
Italia: Rozătoare protejate de lege, la cina clanurilor mafiote

Poliţia italiană a arestat trei persoane din Calabria, fief al mafiei ‘Ndrangheta, după descoperirea a sute de pârşi congelaţi, o specie protejată. Mafioții italieni servesc ca delicatese micile rozătoare. Potrivit reprezentanților unei organizaţii de protecţie a naturii, ‘Ndrangheta serveşte aceste mici rozătoare în timpul banchetelor în care se face pace între familiile duşmane mafiote. Poliţia […]

octombrie 16, 2021
Profesoară din Botoșani, anchetată după ce a transmis elevilor mesaje antivacciniste

O profesoară din Botoșani va fi anchetată după ce le-a spus elevilor că vaccinul le face rău și, dacă se duc la spital, “nu mai ies vii de acolo”. Doina Amarandei predă muzica la Liceul Teoretic Grigore Antipa, din Botoșani. Elevii au înregistrat-o pe ascuns, când le spunea că dacă se vaccinează, în doi ani […]

octombrie 16, 2021
Coronavirus în România: Peste 15.000 de noi infecții și mai mult de 350 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, 15.239 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la peste 69.000 de teste efectuate. Alte 352 de decese au fost asociate Covid. Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.445.714 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi […]

octombrie 16, 2021
Giurgiu: 3 membri ai aceleiași familii au murit de COVID

Tragedie la Giurgiu, în această săptămână: 3 membri ai aceleiași familii au murit în doar câteva zile, de COVID-19. E vorba de un tânăr de 36 de ani și părinții săi. Toți trei erau nevaccinați. Toți cei trei membri ai aceleiași familii, din orașul Giurgiu, au fost internați cu o formă foarte gravă de covid […]

octombrie 16, 2021
Tulcea: Anchetă în cazul unui bărbat bătut în curtea SJU

Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe după ce pe o reţea socială a apărut un clip în care un bărbat este bătut de un altul în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea. În videoclipul devenit public, un bărbat îl loveşte pe altul cu […]

octombrie 16, 2021
București: Incidența infecțiilor cu SARS-CoV-2 a trecut de 16 la mie

Calculată la 14 zile, rata de incidenţă a coronavirusului SARS-CoV-2 a ajuns, sâmbătă, în Bucureşti, la 16,1 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică. În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost de 15,83. În urmă cu o lună, la 16 septembrie, incidenţa era 1,93 la mie în Bucureşti. […]

octombrie 15, 2021
Cluj-Napoca: Trenul de aterizare al unui avion, în flăcări

Trenul de aterizare al unui avion a luat foc, vineri, pe aeroportul din Cluj Napoca. Flăcările au fost stinse de pompierii serviciului SPSU al aeroportului, dar la fața locului au intervenit și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. ”Toți pasagerii se evacuează normal. Momentan, nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale”, spune purtătorul de […]

octombrie 15, 2021
Italia: Proteste pașnice față de obligativitatea certificatului sanitar la locul de muncă

Mii de contestatari ai certificatului sanitar, devenit obligatoriu în Italia la locul de muncă, atât în sectorul public cât şi în cel privat, s-au mobilizat în întreaga ţară, vineri, blocând intrarea în porturi sau depozite, dar fără incidente majore, spre deosebire de violenţele din weekendul trecut, relatează Agerpres, citând AFP. Numai câteva perturbări au fost […]

octombrie 15, 2021
O tânără de 13 ani, fără comorbidități, a murit de COVID. Medicii nu au putut face nimic pentru ea

10 oameni au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore numai în județul Bacău. Printre ei a fost și o fată de 13 ani, fără comorbidități, pentru care medicii nu au mai putut face nimic. A ajuns pe picioare la medic, dar avea o afectare pulmonară severă, iar trupul ei a cedat în […]

octombrie 15, 2021
Târgu-Jiu: Un tânăr de 29 de ani a murit de COVID, după ce a refuzat internarea în spital

Un pacient în vârstă de 29 de ani din Târgu-Jiu a murit infectat cu COVID, după ce a refuzat internarea în spital. Nu era vaccinat și, ajuns la spital în stare gravă, rudele au cerut externarea de urgență când au auzit că are Covid-19. Au făcut un adevărat scandal în spital, fiind nevoie de intervenția […]

octombrie 15, 2021
Comisia Europeană nu interzice folosirea centralelor de apartament. Reacția ONG-urilor de mediu

Comisia Europeană nu va interzice folosirea centralelor de apartament peste noapte, transmite un oficial al Comisiei Europene citat de Euractiv. Acesta susține că măsura nu este – deocamdată – sustenabilă din cauza gradelor diferite de dezvoltare ale țărilor membre. Paula Pinho, șefa departamentului de energie al Comisiei Europene, spune că nu se va propune interzicerea […]

octombrie 15, 2021
EUROSTAT: România, pe primul loc în Europa la riscul de expunere la sărăcie sau excluziune socială. Peste o treime din populație, afectată

Conform unui raport pe care Eurostat l-a publicat recent, 35.8% din populația României este expusă riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, România are cel mai mare procent al populației în această situație. Următoarele în clasament, după România, sunt Bulgaria, Grecia și Spania. Bulgaria are un procent de […]

octombrie 15, 2021
Peste 70.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în România, s-au vaccinat 73.377 de persoane. Dintre acestea, 39.052 s-au vaccinat cu prima doză, 7.105 au primit a doua doză a vaccinului anti-COVID, iar 27.220 de persoane s-au imunizat cu a treia doză. De la începutul campaniei de vaccinare până în prezent, 11.074.621 de persoane s-au vaccinat anti-COVID. Vaccinarea […]

octombrie 15, 2021
Franța: De vineri, testele COVID pentru adulții nevaccinați nu mai sunt gratuite

În Franța, testele de coronavirus pentru adulţii nevaccinaţi nu vor mai fi gratuite începând de vineri, 15 octombrie 2021. Excepție vor face cazurile în care există motive medicale pentru ca persoanele respective să nu fie imunizate. Autoritățile din Hexagon nu sunt singurele care au luat o astfel de măsură. Scopul acesteia, se justifică autoritățile de […]

octombrie 15, 2021
Țara în care testele COVID pentru adulții nevaccinați nu mai sunt gratuite începând de vineri

În Franța, testele de coronavirus pentru adulţii nevaccinaţi nu vor mai fi gratuite începând de vineri, 15 octombrie 2021. Excepție vor face cazurile în care există motive medicale pentru ca persoanele respective să nu fie imunizate. Autoritățile din Hexagon nu sunt singurele care au luat o astfel de măsură. Scopul acesteia, se justifică autoritățile de […]

octombrie 15, 2021
OMS, Italia, Germania, Danemarca și Elveția ajută România cu echipamente medicale. Republica Moldova trimite medici pentru Lețcani

România primește 5200 de doze de anticorpi monoclonali din partea Italiei și 12.000 din partea Germaniei. Vineri seara ajung în țară 8 concentratoare de oxigen din Danemarca și 5 ventilatoare. Elveția ne trimite, de la Roche, 5670 de flacoane de Tocilizumab. OMS ajută România cu 200 de concentratoare de oxigen, iar Republica Moldova ne ajută […]

octombrie 15, 2021
Grupul tehnico-științific de pe lângă CNSU respinge decizia de carantinare zonală București-Ilfov

Vineri, 15 octombrie 2021, în cadrul ședinței săptămânale privind evoluția pandmeiei de coronavirus din România, Raed Arafat a precizat că grupul tehnico-științific nu a fost de acord cu carantinarea Capitalei. Raed Arafat a transmis că INSP va primi noi propuneri de măsuri care să intre în vigoare în viitor. În plus, Arafat a mai spus […]

octombrie 15, 2021
Explicația lui Nicușor Dan după ce ascultătorii Europa FM s-au plâns în direct că nu au apă caldă și căldură de două săptămâni

Ascultătorii Europa FM au intrat în direct la „Deșteptarea României” și s-au plâns de faptul că nu au căldură și apă caldă de două săptămâni. Nicușor Dan a explicat că sunt mai multe probleme și ca va fi mai bine iarna aceasta decât cea trecută. Unul dintre motivele pentru care nu toate apartamentele au căldură […]

octombrie 15, 2021
Nicușor Dan a spus la Europa FM când se stabilește prețul unei gigacalorii în București pentru 2021. Care este suma estimată de primarul Capitalei

Gigacaloria în București va costa cu peste 100 de lei mai mult anul acesta, estimează primarul general, Nicușor Dan, invitat în emisiunea Deșteptarea României la Europa FM. Abia pe 1 noiembrie, ANRE va stabili un preț pentru gigacalorie în Capitală, iar Consiliul general va anunța cât din prețul gigacaloriei va suporta Primăria prin subvenție: „În […]

octombrie 15, 2021
UNIFARM distribuie spitalelor aproximativ 400 de ventilatoare și 20 de concentratoare

Aproape 400 de ventilatoare și mai multe concentratoare vor fi scoase din depozitul UNIFARM pentru a fi distribuite spitalelor. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis să avizeze solicitarea companiei, iar echipamentele să fie folosite cu titlu de împrumut. Supraaglomerarea spitalelor, a secțiilor de urgență și de terapie intensivă cu pacienți care au forme […]

octombrie 15, 2021
Aproximativ 16.000 de cazuri noi de COVID în România. Situația la ATI

România are azi 15.828 de cazuri noi de COVID. În ultimele 24 de ore au murit 365 de persoane, iar la ATI sunt internați 1.729 de pacienți. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Sursa Foto: Pixabay   Citeste integral pe Europafm - Aproximativ 16.000 de cazuri noi de COVID în România. Situația la ATI

octombrie 15, 2021
Proiectul Pegasus a luat premiul pentru jurnalism, acordat pentru prima dată de Parlamentul European. Președintele PE: „Fără jurnalism independent nu există societăți libere”

Proiectul Pegasus a luat premiul pentru jurnalism Daphne Caruana Galizia, acordat pentru prima dată de Parlamentul European. Peste 80 de reporteri din 10 țări au lucrat la proiectul care a arătat, în urma unei scurgeri de date, că peste 50.000 de numere de telefon au fost puse sub supraveghere de clienții unei companii israeliene, iar […]

octombrie 15, 2021
#Ameritat – Andreea: “Orice copil are potențial. Dar cineva trebuie să investească în el, material și emoțional”

Pe lângă sprijin financiar, copiii din mediul rural mai au nevoie și de sprijin moral. Uneori, dacă li se insuflă curajul de a visa, reușesc singuri să compenseze lipsurile materiale. Astăzi o cunoștem pe Andreea. A făcut parte din programul “Vreau în clasa a 9-a” al celor de la World Vision și peste câțiva ani, […]

octombrie 15, 2021
Incidența cazurilor COVID19 în București se apropie de 16 la mie

Potrivit datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică, vineri, incidența cazurilor COVID-19 în București a ajuns la 15,83 la mia de locuitori, față de 15,42 cu o zi în urmă. Numărul cazurilor este tot mai mare, în fiecare zi. Recordul îmbolnăvirilor a fost stabilit pe 12 octombrie când s-au înregistrat 3119 cazuri. Discuțiile privind o […]

octombrie 15, 2021
Buzău: Explozie la o locuință, oameni evacuați

O explozie s-a produs, vineri, într-o locuinţă aflată la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Buzău, 15 locatari  fiind evacuați. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, explozia nu a fost urmată de incendiu. “Intervin două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă. […]

octombrie 15, 2021
CNCAV: Noi doze Moderna ajung, vineri, în România

O nouă tranşă de vaccin anti-Covid de la compania Moderna va ajunge, vineri, în România. Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, transportul este asigurat de firma producătoare, iar cele 355.200 de doze vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Vaccinurile vor fi depozitate la Compania Naţională “Unifarm” SA, iar […]

octombrie 15, 2021
Polonia: Parlamentul aprobă ridicare unui zid în calea migranților, la granița cu Belarusul

Parlamentul polonez a aprobat, joi, un amendament la legea naţională privind cetăţenii străini care legalizează practica controversată a respingerii la frontieră şi permite ignorarea unei cereri de azil formulate după trecerea ilegală a frontierei, relatează AFP. Parlamentul a dat, de asemenea, undă verde proiectului guvernului de a construi un zid pentru a-i împiedica pe migranţi […]

octombrie 15, 2021
Proba scrisă a concursului pentru posturile de director de școală

Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat va avea loc vineri, începând cu ora 10.00. Proba scrisă se va desfăşura în format fizic. Accesul candidaţilor în săli va fi permis în intervalul orar 9.00 – 9.30. În structura probei scrise, circa 60% […]

octombrie 15, 2021
Italia, prima țară europeană în care certificatul sanitar este obligatoriu la locul de muncă

Certificatul sanitar devine obligatoriu în Italia, de vineri, la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat. Fără dovada vaccinării anti-Covid, a trecerii prin boală sau a unui test recent cu rezutat negativ, un angajat nu se mai poate prezenta la serviciu, fiind este nevoit să rămână acasă, având contractul de muncă suspendat […]

octombrie 14, 2021
CNSU a actualizat, joi, harta ţărilor de risc epidemiologic ridicat: Ucraina, în zona roșie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat harta ţărilor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Ucraina şi Gibraltar. Totodată, potrivit Hotărârii nr. 85 a CNSU, în zona galbenă au intrat: * din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Albania, Botswana, Curacao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite; * din zona verde, […]

octombrie 14, 2021
Arafat: Accesul la magazinele esenţiale nu va fi condiţionat de certificatul verde

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că a discutat cu premierul interimar după ce Florin Cîţu a spus că ar trebui implementat certificatul verde şi în magazine şi a precizat că afirmaţia sa nu se referă la cele esenţiale. “Am avut o discuţie cu dânsul, nu ne referim la magazinele esenţiale, […]

octombrie 14, 2021
Ministrul Cseke Attila: Primii 8 pacienţi Covid au fost transferaţi, joi, în Ungaria

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că 8 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost transferaţi joi la clinici din Ungaria, a precizat Potrivit acestuia, în cursul zilei de vineri transferul de pacienţi va continua. “Practic, astăzi am transferat opt pacienţi, pentru că unul dintre pacienţi, care trebuia să plece din Bucureşti, medicul curant […]

octombrie 14, 2021
MApN: 3 pacienţi Covid din București, transportaţi cu o aeronavă militară la Timişoara

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează joi o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Timişoara, cu trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă. Potrivit unui comunicat MApN, echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul […]

octombrie 14, 2021
Cristian Pîrvulescu, la Europa FM, despre „rinocerizarea” României: „Fenomenul înseamnă enorm de mult euroscepticism”

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit în emisiunea „Piața Victoriei” cu Ioana Ene Dogioiu, la Europa FM. Cristian Pîrvulescu a spus că ceea ce se întâmplă acum cu AUR este de fapt un fenomen de rinocerizare a României. „Oamenii văd toți negru acum pentru că este vorba despre un vot de protest. Știm din istorie că […]

octombrie 14, 2021
Cristian Pîrvulescu, la Europa FM: „Am lăsat ca bătălia culturală să fie condusă de antivacciniști”

Cristian Pîrvulescu, politolog, a fost invitat în „Piața Victoriei” la Europa FM. Cristian Pîrvulescu a dezbătut în direct cele două situații de criză în care ne aflăm în acest moment: criza sanitară COVID și criza politică. Cristian Pîrvulescu a spus că situația sanitară actuală, valul patru de coronavirus, ar fi putut fi evitată. „Celelalte țări […]

octombrie 14, 2021
Peste 65.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Situația reacțiilor adverse

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 67.853 de persoane. Dintre acestea, 34.944 de persoane s-au vaccinat cu prima doză, iar 5.736 cu a doua doză. 27.173 de persoane au primit a treia doză de vaccin anti-COVID. Bilanțul vaccinării: Vaccinarea cu prima doză Dintre cei 34.944 de persoane, 17.700 au ales Pfizer, 485 au ales […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro