sindicate

iulie 11, 2025
Sindicaliştii de la Apele Române protestează, vineri, în faţa Ministerului Mediului

Membrii Sindicatului Naţional “Mureşul” din Administraţia Naţională “Apele Române” protestează, vineri, timp de două ore, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Acţiunea, programată între orele 11.00 – 13.00, face parte din seria de proteste stabilite la nivelul Biroului Naţional Confederal (BNC) al Blocului Naţional Sindical (BNS), demarată joi, 10 iulie, în faţa Ministerului Finanţelor. […]

iulie 10, 2025
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală i-au cerut ministrul Finanțelor să se facă o reorganizare “reală”, față de ultimele, când s-au înființat noi posturi | AUDIO

Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au protestat azi în fața Ministerului de Finanțe, nemulțumiți de măsurile fiscale adoptate de Guvern. Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea”: “Noi am protestat împotriva actualei politici de austeritate, considerând-o ușor greșită. Tuturor ne vor tăia din puterea de cumpărare prin impozitele, taxele, accizele mărite care vor duce […]

iulie 10, 2025
Sindicatele şi federaţiile afiliate BNS încep o serie de proteste în faţa instituţiilor publice | AUDIO

Blocul Naţional Sindical va organiza joi, 10 iulie, un protest în faţa Ministerului Finanţelor la care vor lua parte membri de sindicat din acest minister, precum şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar vineri, 11 iulie, protestele se vor muta în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Decizia organizării acestor proteste a fost luată […]

iulie 4, 2025
Patronatele reclamă, după întâlnirea cu premierul, că tăierea voucherelor de vacanță afectează vizibil Horeca: „Se închid restaurante și hoteluri pe capete”  | AUDIO

Creșteri de preț la consumatorul final între 5 și 10 la sută – avertizează patronatele după valul de scumpiri care urmează de la 1 august: TVA mărit, accize și facturi la curent. Patronatele au fost chemate la guvern la discuții cu premierul Bolojan și sindicatele din sectorul bugetar. Au analizat pachetul fiscal numărul 1 pentru […]

iulie 4, 2025
Protest al sindicaliștilor de la casele de pensii față de măsurile anunţate de Guvern

Sindicaliştii de la casele de pensii au declanşat un protest față de măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan. Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii, care reprezintă angajaţii din Casele de Pensii, protestează vineri, ca reacţie la măsurile de austeritate anunţate de premierul Ilie Bolojan şi solicită o analiză ”riguroasă şi obiectivă” a activităţii instituţiilor publice, […]

iulie 1, 2025
Adrian Negrescu, despre amenințările sindicatelor privind riscul de neplată a pensiilor și salariilor: „O formă de șantaj care n-ar trebui să existe nici măcar în vocabularul sindical” | AUDIO

Reacție dură din partea economiștilor după ce sindicaliștii de la Ministerul Finanțelor au anunțat că există riscul neplății pensiilor și salariilor. Aceștia au protestat în urma tăierii sporului de condiții vătămătoare, ordonată de Guvernul Bolojan. Adrian Negrescu, analist economic: Este „o formă de șantaj” din partea angajaților și nicidecum o formă de protest normală „Să […]

iunie 30, 2025
Sindicatele amenință cu proteste pe 15 iulie, în ziua în care Guvernul ar urma să își asume răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale | AUDIO

Vor urma proteste masive de stradă: este amenințarea sindicatelor ca răspuns la măsurile de austeritate pregătite de Guvernul Bolojan. Potivit șefilor de sindicate, Guvernul urmează să își asume răspunderea în Parlament pe 15 iulie pentru pachetul cu măsuri fiscale prin care vor crește mai multe taxe și impozite, inclusiv unele accize și vor fi tăiate […]

iunie 30, 2025
Sindicatele amenință cu proteste pe 15 iulie, în ziua în care Guvernul ar urma să își angajeze răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale | AUDIO

Vor urma proteste masive de stradă: este amenințarea sindicatelor ca răspuns la măsurile de austeritate pregătite de Guvernul Bolojan. Potivit șefilor de sindicate, Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în Parlament pe 15 iulie pentru pachetul cu măsuri fiscale prin care vor crește mai multe taxe și impozite, inclusiv unele accize și vor fi tăiate […]

iunie 19, 2025
Reacția sindicatelor la intenția de majorare a TVA: măsura poate fi acceptată doar în anumite condiții | AUDIO

Reacția sindicatelor privind majorarea TVA-ului. O creștere de la 19 la 21 la sută a taxei pe valoare adăugată ar putea fi acceptată dar în anumite condiții: să se transfere din povara contribuțiilor la stat de la angajat la angajator. Președintele Confederației Cartel Alfa Bogdan Hossu, susține că puteam accepta creșterea impozitării pe salarii, chiar […]

iunie 18, 2025
Protest în școli și universități. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de posibilitatea scăderii veniturilor. Ministrul Educației susține că unele măsuri nu sunt corect interpretate

Profesorii protestează azi în toate școlile și universitățile din țară, nemulțumiți de măsurile fiscal pe care viitorul Guvern ar urma să le aplice și care ar putea duce la scăderea veniturilor celor din învățământ. Profesorii nu au întrerupt orele, ei poartă banderole albe și ecusoane speciale pentru a-și arăta nemulțumirile. Sindicaliștii au avut discuții aseară […]

iunie 17, 2025
Sindicatele din Educație, chemate la discuții cu ministrul Daniel David. Marius Nistor: Protestul de mâine nu va fi anulat | AUDIO

Ministrul Educației i-a invitat la discuții marți, 17 iunie, la ora 17:00, pe liderii sindicatelor din Educație, cu o zi înaintea protestului față de măsurile fiscale în calcul de partidele ce vor forma noul guvern. Liderul Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a spus la Europa FM că, indiferent de cum vor decurge discuțiile cu ministrul […]

ianuarie 30, 2025
Efectele „ordonanței-trenuleț”, discutate de liderii de sindicate și guvernanți. Radu Burnete: Nu suntem foarte optimiști | AUDIO

Măsurile de austeritate au generat discuții aprinse între liderii de sindicate și guvernanți. Joi, 30 ianuarie, au avut loc negocieri la Palatul Victoria, unde s-a discutat despre efectele „Ordonanței Trenuleț”, dar și despre proiectul bugetului pentru acest an. Liderul Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, spune că nu este optimist după ce a vorbit cu ministrul […]

mai 20, 2024
Patronatele și sindicatele vor discuta săptămâna aceasta cu premierul pe tema creșterii salariului minim, conform prevederilor directivei europene | AUDIO

Negocieri la Guvern pentru creșterea salariului minim pe economie. Sindicatele şi patronatele se întâlnesc săptămâna aceasta cu economişti şi experţi jurişti. Se lucrează la formula prin care salariul minim să atingă jumătate din salariul mediu brut, aşa cum prevede directiva europeană. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că formula nu are în vedere şi puterea de cumpărare a […]

noiembrie 16, 2023
Protest al sindicaliștilor Meridian în fața Guvernului | VIDEO + AUDIO

Protest în fața Guvernului al Confederației Meridian, care reunește silvicultori, ceferiști, polițiști locali și polițiști naționali, militari în rezervă. La miting sunt așteptate aproximativ 5.000 de persoane. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de proiectul de lege privind sistemul public de pensii adoptat de Guvern care abrogă drepturi în vigoare prevăzute în statutele profesionale ale silvicultorilor, ceferiștilor și […]

octombrie 23, 2023
Noi discuții între sindicatele din Educație și premierul Marcel Ciolacu pentru eliminarea inechităților salariale | AUDIO

Premierul se întâlnește din nou cu liderii sindicatelor din Educație. Se caută soluții pentru eliminarea inechităților salariale pentru angajații din învățământ. Amintim, 2.500 directori de școli și grădinițe i-au cerut premierului Marcel Ciolacu salarii mai mari, nemulțumiți că veniturile lor sunt mai mici decât ale profesorilor fără funcție. Un director adjunct al unei școli ar […]

mai 25, 2023
Greva profesorilor și nu numai. De ce în acest moment? Doi sociologi explică pentru Europa FM

Pe lângă greva și protestele din Educație și Sănătate, Blocul Național Sindical anunța recent că și alte sindicate s-ar putea gândi să organizeze greve și proteste. Deja, sindicaliștii de la CFR Călători anunță proteste pentru săptămâna viitoare. Sociologul Cristian Andrei spune la Europa fm că protestele celor din Educație ar putea să dea curaj și […]

aprilie 22, 2023
Sindicatele din educație anunță proteste săptămâna viitoare | AUDIO

Sindicatele din Educație amenință cu proteste – săptămâna viitoare –  în fața Guvernului după ce în spațiul public a apărut un proiect potrivit căruia salariile  bugetarilor vor îngheța. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia “Spiru Haret” şi cea din învățământul superior “Alma Mater” anunță că vor ieși în stradă și la un marș pe 10 […]

aprilie 6, 2022
Protest în fața Guvernului, organizat de Blocul Național Sindical. Se cer măsuri clare pentru a asigura securitatea energetică și alimentară | AUDIO

Protest în Piața Victoriei din Capitală. Mii de sindicaliști afiliați Blocului Național Sindical cer Guvernului să ia măsuri care să asigure securitatea energetică și alimentară a țării. România nu trebuie să mai depindă de importurile de energie și e nevoie de noi măsuri și pentru a ține în frâu prețurile carburanților, a  spus la Europa […]

ianuarie 12, 2022
Sindicatele din educație reiau protestele începute anul trecut, nemulțumite de creșterea salarială | AUDIO

Angajaților din învățământ ar urma să le crească veniturile cu 4 %, față de 16 %, cât prevede legea salarizării. Vor fi joi trei proteste: în fața Guvernului, dar și la sediile principalelor partide din alianța de guvernare, PSD și PNL. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ: „Din păcate, primul ministru nu și-a […]

septembrie 7, 2021
O nouă întâlnire pe tema salariului minim: Sindicatele susțin majorarea cu 143 de lei

Premierul Florin Cîțu a găzduit, marți, o nouă întâlnire pe tema salariului minim, a cărui valoare este în prezent de 1.386 de lei net. Patronatele au propus o creştere de 200 de lei, dar acești bani în plus să nu fie impozitaţi. Sindicatele susțin o creștere netă de 143 de lei, a declarat după întâlnire […]

august 31, 2021
Salariul minim ar putea crește de la 1 ianuarie. 1530 de lei este varianta propusă de sindicate

Salariul minim ar putea crește de la 1 ianuarie, iar o variantă propusă de sindicate este ca venitul minim net să ajugă la 1530 de lei. O primă discuție între sindicate și guvernanți a avut locmarți, 31 august, în cadrul întâlnirii s-au analizat variantele propuse. Discuțiile se vor relua săptămâna viitoare cu participarea patronatelor. Blocul […]

august 31, 2021
Salariul minim ar putea crește de la 1 ianuarie. 1.530 de lei este varianta propusă de sindicate

Salariul minim ar putea crește de la 1 ianuarie, iar o variantă propusă de sindicate este ca venitul minim net să ajugă la 1530 de lei. O primă discuție între sindicate și guvernanți a avut locmarți, 31 august, în cadrul întâlnirii s-au analizat variantele propuse. Discuțiile se vor relua săptămâna viitoare cu participarea patronatelor. Blocul […]

ianuarie 11, 2021
Sindicatele din educație vor ca elevii să fie testați anti-COVID săptămânal | AUDIO

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, a spus la Europa FM că România ar trebui să urmeze exemplul altor țări și folosească testele rapide pentru a depista dacă elevii au coronavirus: „Am văzut că în alte țări posibil să se facă acest lucru, acele testări rapidela elevi. E important dacă și România va […]

decembrie 29, 2020
Sindicaliștii Sanitas nu acceptă înghețarea salariilor

Federația sindicală Sanitas anunță că nu acceptă înghețarea salariilor. Sindicaliștii amenință că vor recurge la proteste. Sanitas consideră că personalul TESA – infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, și asistenții sociali – ar urmă să nu mai beneficieze de creșterea salariului de bază, începând cu 1 ianuarie. De asemenea, proiectul de ordonanță limitează veniturile salariaților cel mult la […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro