Sfântul Andrei

noiembrie 30, 2023
Interviu cu etnologul Ioana Popescu despre rânduielile și legendele populare legate de sărbătoarea Sfântului Andrei

Sfântul Andrei este sărbătorit de români pe 30 noiembrie. De-a lungul timpului, în jurul acestei sărbători s-au țesut o mulțime de tradiții, credințe sau legende populare. Usturoiul agățat la ferestre, grâul pus la încolțit sau busuiocul sub pernă se numără printre cele mai cunoscute tradiții respectate de români. Am stat de vorbă cu etnologul Ioana […]

noiembrie 30, 2023
Cine a fost Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

Sfântul Andrei este sărbătorit pe 30 noiembrie, dată care marchează, în acelaşi timp, şi ultima zi de toamnă din an. Unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, Sfântul Andrei este considerat „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”, deoarece el este cel care a creştinat poporul român după ce a poposit în Dobrogea. Prima […]

noiembrie 30, 2021
Constanța: Mii de pelerini au ajuns din toată țara la mănăstirea Sfântul Apostol Andrei | FOTO

Pelerinii nu au ținut cont de codul portocaliu de vreme rea. Autoritățile locale au permis pelerinajul, dar cu respectarea mai multor reguli gândite special pentru protecția sanitară a fiecărui participant. Slujba oficiată de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului în curtea mănăstririi Sfântul Apostol Andrei din apropierea comunei constănțene Ion Corvin a fost ascultată de pelerini pe o […]

noiembrie 18, 2021
Bugetarii ar putea avea o minivacanță de 5 zile la finalul lunii noiembrie | AUDIO

Bugetarii ar putea avea o minivacanță de 5 zile la sfârșitul acestei luni. Guvernul a pregătit un proiect care prevede că 29 noiembrie, care pică într-o zi de luni, va fi zi nelucrătoare. Vor urma două sărbători legale 30 noiembrie și 1 Decembrie. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a confirmat pentru Europa FM că Guvernul intenționează […]

noiembrie 30, 2020
Trupa André lansează „Nostalgii”, în Clubul de Seară | VIDEO

De Sfântul Andrei, trupa André sărbătorește ziua onomastică a sute de mii de oameni cu un nou single. După ce s-a reunit anul trecut și a lansat „Reset la inimă”, un single foarte așteptat de către fani, André lansează „Nostalgii”. În premieră la radio, noua piesă se aude în Clubul de Seară, unde Andreea Bălan […]

noiembrie 30, 2020
Galați: Măsurile de restricții, prelungite în reședința de județ și în mai multe localități | AUDIO

Măsuri de restricție prelungite în Galați și în mai multe localități din județ. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis să mențină măsurile întrucât rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este ridicată în continuare. Restaurantele, barurile, cinematografele și piețele rămân în continuare închise în orașul Galați. Măsuri similare de restricție sunt impuse în aproape […]

noiembrie 30, 2020
A început pelerinajul de Sfântul Andrei în județul Constanța, cu restricții | AUDIO

Este un pelerinaj cu restricții: au voie numai credicioșii care locuiesc localitatea Ion Corvin,  acolo unde are loc ceremonia religioasă. Pe o vreme mohorâtă cu lapoviță și ninsoare, s-au format cozi de mașini la intrarea în localitatea Ion Corvin încă de dimineață. Și preoții au fost opriți la filtrele polițiștilor. Credincioșii nu au voie să […]

noiembrie 29, 2020
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: ”Fără hrană spirituală nu există sănătate publică” | VIDEO

Invitat într-o emisiune TV, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a reluat duminică invitația adresată autorităților, dar și oamenilor la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța. Acesta a susținut că ”fără hrană spirituală nu există sănătate publică. Omul se îmbolnăvește mai înainte înautru, în suflet. Dacă sufletul este înegrit, trist, orice tristețe aduce […]

noiembrie 29, 2020
130 de jandarmi și polițiști, mobilizați cu ocazia sărbătoririi hramului mănăstirii ,,Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin

Peste 130 de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine publică la ceremonialul religios desfăşurat cu ocazia sărbătoririi hramului mănăstirii ,,Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin, potrivit unui comunicat transmis Europa FM. ”Principalele obiective ale forțelor de ordine vor fi siguranța participanților și prevenirea producerii de incidente. Pentru aceasta, vor fi organizate […]

noiembrie 29, 2020
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, verificat de poliție înainte de a ajunge la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin | VIDEO

Ierarhul Tomisului va săvârși azi și luni Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În acest lăcaş se păstrează o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei, adusă din Grecia. Înainte de ajunge la aceasta, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a trecut printr-un filtru de poliție unde și-a justificat deplasare ”în […]

noiembrie 28, 2020
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, invită ”Statul român la sărbătoarea națională religioasă Sf. Andrei”

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, îi invită pe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, membrii Guvernului, parlamentari, precum şi pe reprezentanţii autorităţilor locale să participe la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântul Andrei. ”Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și […]

noiembrie 27, 2020
Arhiepiscopul Teodosie le cere preoților și călugărilor să meargă la slujba de la peștera Sfântului Andrei | AUDIO

O noua sfidare a arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a ordonat tuturor preoților și călugărilor din eparhie să meargă, pe 30 noiembrie, la slujba de la peștera Sfântului Andrei. În stare de alertă, adunările mari de oameni sunt interzise, pentru a impiedica răspândirea coronavirusului, însă Teodosie și Patriarhia Română fac presiuni asupra Guvernului să permită credincioșilor din […]

noiembrie 25, 2020
Constanța: Tribunalul a decis că la pelerinajul de Sfântul Andrei pot participa doar localnicii | AUDIO

Tribunalul din Constanța a decis: la pelerinajul de Sfântul Andrei din 30 noiembrie pot participa numai localnicii. Instanța a respins astfel solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului, prin a cerut ca la pelerinaj să participe și credincioși din alte zone. Arhiepiscopia Tomisului a cerut la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro