podcast

aprilie 1, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 2 aprilie | PODCAST

1725: Se năştea celebrul aventurier italian Giacomo Casanova, a cărui tumultoasă viaţă amoroasă a fost sursă de inspiraţie pentru numeroase cărţi şi filme (d. 1798) 1805: Se năştea scriitorul danez Hans Christian Andersen, creatorul unora dintre cele mai frumoase poveşti ale lumii (d. 1875) 1915: Se năştea Gică Petrescu, interpret de romanţe şi cântece de […]

aprilie 1, 2022
INFOMANIA • 1 aprilie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Într-o inițiativă fără precedent, Statele Unite ale Americii vor elibera, în următoarele 6 luni, câte un milion de barili de petrol în fiecare zi din rezervele strategice. Administrația de la Washington vrea să contribuie, astfel, la reducerea cotațiilor. Preşedintele Joe Biden a anunţat măsuri de stimulare a companiilor americane pentru a spori producţia de petrol. […]

martie 31, 2022
INFOMANIA • 31 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Încărcată cu praf cu origine sahariană, o masă de aer african avansează peste sud-estul Europei, inclusiv peste România. La noi, potrivit meteorologilor, concentraţiile particulelor vor fi mai reduse în comparaţie cu cele din sudul Peninsulei Italice şi al Peninsulei Balcanice. De joi, depuneri de praf vor putea fi observate, în intervalele cu ploaie, în vestul, […]

martie 30, 2022
INFOMANIA • 30 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Greu de aproape 50 de kilograme, un bolovan a căzut marți, aparent din senin, peste o casă din orașul Hunedoara, avariind acoperișul acesteia și o cameră. La momentul respectiv, în imobil se aflau o femeie și doi copii, dar n-au fost răniți. Primele verificări au indicat că bolovanul nu prezintă risc radiologic. La fața locului […]

martie 29, 2022
INFOMANIA • 29 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

— Autoritățile au sistat, luni seară, operațiunile de căutare începute după o alertă de dispariție a unui avion de mici dimensiuni într-o zonă împădurită a județului Bacău, la limita comunelor Buhoci și Ungureni. ROMATSA informase despre un mesaj primit de pe costumul unui pilot de aeronavă ultraușoară. Angajați ai Ministerului de Interne și voluntari au […]

martie 28, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 29 martie | PODCAST

1677: Scaunul mitropolitan al Moldovei era mutat oficial de la Suceava la Iaşi 1871: Regina Victoria inaugura, la Londra, celebra sală de concerte Royal Albert Hall 1878: Se năştea poeta Elena Farago (d. 1954) 1912: Înceta din viaţă exploratorul britanic Robert Falcon Scott, care a atins Polul Sud în ianuarie 1912 (n. 1868) 1926: Se înfiinţa […]

martie 28, 2022
INFOMANIA • 28 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Turcia găzduiește, de luni, o nouă serie de negocieri pentru pace între Ucraina și Rusia, a cărei invazie militară a intrat în cea de-a 33-a zi și s-a soldat cu mai mult de 1.100 de decese, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Bilanțul real al victimelor este, cu siguranță, mult mai ridicat. Peste 3,8 milioane de ucraineni […]

martie 27, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 28 martie | PODCAST

1868: Se năştea scriitorul rus Alexei Maximovici Peşkov (Maxim Gorki), mort în circumstanţe neelucidate la Moscova, în timpul marii terori staliniste (d. 1936) 1888: Se năştea dramaturgul Alexandru Kiriţescu (d. 1961) 1910: Aviatorul şi inventatorul francez Henri Fabre testa cu succes primul hidroavion pe apele Mediteranei 1926: Se năştea jurnalistul Ion Ioanid, redactor al postului […]

martie 27, 2022
INFOMANIA • 27 martie în istoria muzicii | PODCAST

1967: John Lennon şi Paul McCartney obţineau un prestigios premiu Ivor Novello pentru Michelle, cel mai ascultat cântec al anului precedent în Marea Britanie 1970: Se năştea cântăreaţa americană Mariah Carey 1972: Elvis Presley înregistra Burning Love‘  ultimul său mare hit din timpul vieţii 1975: Se năştea cântăreaţa americană Stacy Ann Ferguson, al cărei nume de […]

martie 26, 2022
INFOMANIA • 26 martie în istoria muzicii | PODCAST

1827: Înceta din viaţă Ludwig van Beethoven, compozitor clasic german (n. 1770) 1944: Se năștea cântăreața și actrița americană Diana Ross 1948: Se năștea Steven Tyler, solist al trupei americane Aerosmith 1956: Americanca Kay Starr domina clasamentul britanic cu Rock And Roll Waltz 1964: Musicalul Funny Girl, cu Barbra Streisand în rol principal, avea premiera […]

martie 25, 2022
INFOMANIA • 25 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

— În fața Rusiei agresoare, Alianța Nord-Atlantică își actualizează strategia de apărare. Mai multe forțe armate vor fi relocate pe flancul estic, cu echipamente militare defensive și provizii. 4 noi grupuri de luptă multinaționale vor fi create în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, pe lângă celelalte patru existente în țările baltice și Polonia. De asemenea, […]

martie 24, 2022
INFOMANIA • 24 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

— A trecut o lună de la startul invaziei militare ruse în Ucraina. Ceea ce președintele Vladimir Putin estima a fi o “operațiune armată chirurgicală”, începută la 24 februarie sub pretextul apărării vorbitorilor de limbă rusă din estul separatist, s-a transformat într-un sângeros război, cu pierderi de ambele părți. La momentul actual, Rusia păstrează doar […]

martie 23, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 24 martie | PODCAST

1818: Gheorghe Lazăr era numit “dascăl” de aritmetică, geometrie şi geografie la şcoala “Sfântul Sava”, unde inaugura cursurile în limba română 1874: Se năștea magicianul ungar Harry Houdini (d. 1926) 1905: Murea scriitorul francez Jules Verne, considerat părintele romanului modern de anticipaţie (n. 1828) 1911: Înceta din viață istoricul Nicolae Densușianu (n. 1846) 1911: Se […]

martie 23, 2022
INFOMANIA • 23 martie în istoria muzicii | PODCAST

1944: Se năștea Ric Ocasek, vocalistul trupei americane Cars (d. 2019) 1949: Se năștea muzicianul Mircea Vintilă, un artist care a rămas fidel folk-ului 1953: Se năștea cântăreața americană Chaka Khan 1961: Elvis Presley reuşea a 7-a clasare fruntaţă în ierarhia britanică a vânzărilor cu Wooden Heart, inspirat de un vechi cântec german şi inclus […]

martie 22, 2022
INFOMANIA • 22 martie în istoria muzicii | PODCAST

1965: Americanul Bob Dylan își lansa al 5-lea album de studio, intitulat Bringing It All Back Home, un succes atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie 1978: Trupa engleză The Police semna contractul cu A&M Records, alături de care a avut peste 40 de hituri, între succesul internațional Every Breath You Take 1980: […]

martie 21, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 22 martie | PODCAST

1312: Papa Clement al V-lea desfiinţa Ordinul Templierilor 1832: Înceta din viaţă Johann Wolfgang von Goethe, poet, dramaturg , ilustru gânditor  şi omul de ştiinţă german (n. 1749) 1884: Avea premiera piesa ‘Fântâna Blanduziei’, de Vasile Alecsandri 1923: Se năştea actorul francez Marcel Marceau (d. 2007) 1926: Se constituia Federaţia Română de Box 1931: Se năştea […]

martie 21, 2022
INFOMANIA • 21 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Autoritățile încearcă să dea de urma individului care a furat, sâmbătă seară, un pistol mitralieră și 30 de cartușe de la un militar aflat în postul de pază al unei unități din Mamaia Sat. Agresorul purta o cagulă pe față și avea o armă albă, potrivit victimei sale. În confruntarea corp la corp, militarul a […]

martie 19, 2022
INFOMANIA • 19 martie în istoria muzicii | PODCAST

1917: Se năștea Dinu Lipatti, unul dintre cei mai talentați pianişti ai secolului al XX-lea (d. 1950) 1962: Bob Dylan îşi lansa în SUA albumul de debut, care îi poartă numele, succesul cunoscându-l abia după semnarea contractului cu casa de discuri Columbia Records 1978: Se năștea cântăreața australiană Lenka 1994: Duoul instrumental Doop cucerea clasamentul […]

martie 18, 2022
INFOMANIA • 18 martie în istoria muzicii | PODCAST

1937: Se năștea compozitorul Horia Moculescu 1939: Frank Sinatra înregistra primul său cântec, intitulat Our Love 1967: Cu Penny Lane / Strawberry Fields Forever, The Beatles reuşea al 13-lea No. 1 în SUA 1972: Cu Heart Of Gold, Neil Young începea să domine pentru 3 săptămâni ierarhia Billboard 1979: Se năștea muzicianul american Adam Levine, […]

martie 18, 2022
INFOMANIA • 18 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Guvernul de coaliție ar urma să dezbată, în ședința de vineri, ordonanța pentru prelungirea compensării tarifelor la energie pentru un an de acum înainte. Prețul maxim al kilowatt-ului se va calcula în funcție de consumul mediu din 2021. Joi, ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire cu cel social-democrat al Finanțelor, Adrian […]

martie 17, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 18 martie | PODCAST

1856: Era semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii, unul dintre ultimele conflice religioase de pe Bătrânul Continent 1869: Se năștea Neville Chamberlain, fost premier al Marii Britanii (d. 1940) 1887: Principele Ferdinand era declarat moştenitor al Tronului României 1900: Se fonda clubul olandez de fotbal Ajax Amsterdam 1906: Pionier al aviaţiei, Traian […]

martie 17, 2022
INFOMANIA • 17 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Aflat în vizită în Republica Moldova miercuri, președintele Klaus Iohannis a spus că România va primi toți ucrainenii care caută refugiul în țara noastră din cauza războiului. În același timp, Bucureștiul va sprijini Chișinăul în gestionarea crizei umanitare, în a cărei primă linie se află atât România, cât și Moldova. Coridorul verde va fi menținut […]

martie 16, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 17 martie | PODCAST

1819: Se năştea Alecu Russo, poet şi prozator originar din Basarabia, autor al volumului “Cântarea României” (d. 1859) 1861: Victor Emmanuel al II-ea al Sardiniei era proclamat rege al Italiei, monarhia fiind abolită în Peninsulă în 1946 1919: Se năștea muzicianul american Nat King Cole (d. 1965) 1941: Murea Nicolae Titulescu, om politic şi diplomat român, supranumit “Ministrul […]

martie 16, 2022
INFOMANIA • 16 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Aproape încercuită de trupele ruse, capitala ucraineană a intrat, de marți seară, în stare de asediu. Primarul Kievului a instituit interdicții de circulație pentru 35 de ore, până joi dimineață. Aproape jumătate din populația orașului s-a refugiat. Edilul Vitali Kliciko le-a cerut bărbaților să se întoarcă la Kiev pentru a se alătura trupelor de apărare. […]

martie 15, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 16 martie | PODCAST

1751: Se năștea James Madison, al 4-lea președinte al SUA (d. 1836) 1821: Revoluționarul Tudor Vladimirescu dădea citire “Proclamaţiei către bucureşteni”, prin care îi chema pe aceştia la lupta antiotomană 1926: Se năştea Jerry Lewis, legendar actor american de comedie (d. 2017) 1930: Înceta din viață Miguel Primo de Rivera, dictator spaniol (n. 1870) 1939: […]

martie 15, 2022
INFOMANIA • 15 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Pe teritoriul României se află, la acest moment, 75.000 de ucraineni, dintre care 29.000 sunt copii. Fugind din calea armelor, aceștia și-au găsit refugiul dincoace de graniță. Autoritățile de la București vor finaliza, în aceste zile, o procedură foarte clară de înregistrarea tuturor minorilor refugiați care nu sunt însoțiți. Numerele de urgență din România sunt […]

martie 14, 2022
INFOMANIA • 14 martie în istoria muzicii | PODCAST

1804: Se năştea compozitorul austriac Johann Baptist Strauss, creator al unor faimoase valsuri (d. 1849) 1933: Se năștea muzicianul și intrumentistul american Quincy Delightt Jones, Jr.  1963: Cliff Richard şi The Shadows cucereau clasamentul vânzărilor din Marea Britanie cu Summer Holiday, piesă de pe albumul cu acelaşi nume 1995: Cu Me Against the World, Tupac […]

martie 14, 2022
INFOMANIA • 14 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Autoritățile încep, de luni, controale pe tot lanțul distribuirii uleiului de floarea soarelui, a anunțat ministrul Economiei. Triplarea prețului din ultima perioadă nu are justificare, declară Florin Spătaru. Verificate vor fi atât supermarketuri, cât și unele magazine online. Așa cum au cumpărat – sub impulsul panicii – benzină și motorină săptămâna trecută, unii români și-au […]

martie 13, 2022
INFOMANIA • 13 martie în istoria muzicii | PODCAST

1942: Se năştea cântăreţul american Scatman John, care şi-a transformat bâlbâiala în amprentă vocală, îndrăgit pentru melodii precum Scatman (Ski-Ba-Bop-Ba-Dop-Bop) and Scatman’s World (d. 1999) 1960: Cu Running Bear, americanul Johnny Preston se impunea în clasamentul vânzărilor din Marea Britanie, No.1 şi în Statele Unite 1972: Se năştea actorul şi cântăreţul american Lonnie Rashid Lynn Jr., al […]

martie 11, 2022
INFOMANIA • 11 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Comisarii Protecția Consumatorilor au dat primele amenzi după episodul de achiziții panicarde înregistrat, miercuri seară, la mai multe benzinării din România. Sancțiunile depășesc 370.000 de lei. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, spune că, în colaborare cu Fiscul, ar putea fi confiscate veniturile comercianţilor care au majorat artificial tarifele la pompă. Speriați de o presupusă scumpire, șoferii […]

martie 10, 2022
INFOMANIA • 10 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Premierul Nicolae Ciucă a ordonat controale după ce panicați, șoferii din mai multe orașe s-au încolonat cu mașinile la benzinării. Multe dintre ele au rămas cu rezervoarele goale. Pe rețelele de socializare s-a viralizat o imagine în care litrul de benzină și motorină afișat la o stație de alimentare MOL din orașul bihorean Beiuș costa […]

martie 9, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 10 martie | PODCAST

1855: Se inaugura linia telegrafică Bucureşti-Giurgiu 1856: Se năștea Petre Dulfu, autor de basme în versuri (d. 1953) 1936: Înceta din viaţă Garabet Ibrăileanu, critic, istoric şi teoretician literar. (n. 1871) 1936: Se năștea elvețianul Sepp Blatter, fost președinte al FIFA 1940: Se stingea din viaţă scriitorul şi scenaristul rus Mihail Bulgakov (n. 1891) 1940: […]

martie 9, 2022
INFOMANIA • 9 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

De la miezul nopții, starea de alertă sanitară a încetat în România. Toate restricţiile au fost eliminate. Masca nu mai este obligatorie nici în spațiile închise. Rămâne totuși recomandarea de a o purta dacă în jur sunt mai multe persoane sau în spațiile deschise aglomerate, precum piețe. Nu mai există limitări pentru accesul în magazine […]

martie 8, 2022
INFOMANIA • 8 martie în istoria muzicii | PODCAST

1869: Înceta din viață Hector Berlioz, compozitor francez (n. 1803) 1892: Se năștea chitaristul american Mississippi John Hurt (d. 1966) 1896: Se năştea Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu, renumitul cântăreţ din perioada interbelică (d. 1945) 1946: Se năștea cântăreața și compozitoarea americană Carole Bayer Sager 1948: Se năștea cântăreața americană Margaret Battivio, al […]

martie 7, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 8 martie | PODCAST

1839: Se năștea inventatoarea americană Josephine Cochrane, creatoarea mașinii de spălat vase  (d. 1913) 1848: Reuniți în locuinţa lui Nicolae Bălcescu din Paris, revoluționarii munteni şi moldoveni hotărau startul revoltei populare 1869: Înceta din viață Hector Berlioz, compozitor şi critic muzical francez (n. 1803) 1889: Înceta din viață inventatorul suedez John Ericsson (n. 1803) 1892: […]

martie 7, 2022
INFOMANIA • 7 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Ostilitățile dintre armata rusă și cea ucraineană au intrat, luni, în cea de-a 12-a zi. Bombardamentele s-a intensificat duminică, după lăsarea întunericului. Situaţia este descrisă drept critică în orașul Irpin, unde 8 civili au fost uciși. Lupte se dau și în suburbii la Kiev, Hostomel și Mykolaiv. Un depozit de carburant a fost auncat în […]

martie 6, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 7 martie | PODCAST

1573: Imperiul Otoman și Republica Venețiană puneau capăt unui război de 3 ani 1724: Înceta din viață Papa Inocențiu al XIII-lea (n. 1655) 1875: Se năștea compozitorul francez Maurice Ravel (d. 1937) 1876: Inginerul scoțian Alexander Graham Bell își breveta invenţia, telefonul 1908: Se năștea actrița italiană Anna Magnani (d. 1973) 1912: Exploratorul norvegian Roald Amundsen […]

martie 4, 2022
INFOMANIA • Calendarul zilei de 5 martie | PODCAST

1637: Se năştea pictorul olandez Jan van der Heyden (d. 1712) 1827: Înceta din viaţă fizicianul italian Alessandro Volta (n. 1745) 1889: La Ateneul Român, era organizat primul concert susținut de Orchestra Societății Filarmonice 1918: Rusia îşi muta capitala de la Petrograd la Moscova 1919: România trecea la calendarul gregorian, anunţându-se că ziua de 1 aprilie va […]

martie 4, 2022
INFOMANIA • 4 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Comunitatea internațională este în alertă după ce un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la cea mai mare centrală nucleară din Europa, situată în orașul ucrainean Zaporojie, în contextul bombardamentelor armatei ruse în zonă. Flăcările au cuprins o clădire anexă și au fost stinse. Instalațiile atomice nu au fost afectate, potrivit unui […]

martie 3, 2022
INFOMANIA • 3 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Succedate în Dobrogea, miercuri seară, două accidente aviatice au îndoliat Armata Română, soldându-se cu 8 morți. Cu 5 militari și 2 salvatori pe mare la bord, un elicopter plecat într-o misiune de salvare s-a prăbușit în apropiere de Cogealac. Trupurile celor 7 au fost găsite carbonizate în epava cuprinsă de flăcări. Aparatul plecase în căutarea […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro