Interne

decembrie 13, 2020
Trenurile circulă între Gara de Nord și aeroportul Otopeni, de azi | AUDIO

De la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică a intrat în vigoare noul mers al trenurilor.  CFR Călători a introdus, cu această ocazie, curse noi între capitală și județele Moldovei, dar și una pe ruta Brașov-Constanța. De-asemenea, tot de noaptea trecută au început să circule trenurile care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Între […]

decembrie 13, 2020
O nouă rundă de negocieri pentru formarea unei coaliții de guvernare, programată pentru duminică | AUDIO

PNL, USR Plus și UDMR reiau duminică negocierile pentru formarea coaliției de guvernare, după ce sâmbătă, în prima zi a discuțiilor, s-au împotmolit la împărțirea principalelor trei funcții: premier, președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului. Au reușit, totuși, să facă și ceva progrese în ceea ce privește programul de guvernare și distribuția comisiilor parlamentare. Concret, […]

decembrie 12, 2020
Medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamț, premiat la Gala ”Medica Academica”

Dr. Cătălin Denciu, medicul rănit grav în incendiul de la secția de ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț pe 14 noiembrie, a fost premiat la Gala Premiilor de Excelență ”Medica Academica” 2020, eveniment aflat la ediția a IX-a, cu ”Premiul de Excelență Medica Academica – medici din linia întâi”. Când a izbucnit incendiul, medicul a […]

decembrie 12, 2020
Carantina se extinde de azi în 5 localități din Ilfov

De astăzi, sâmbătă, de la ora 22.00, măsura de carantinare se prelungește pentru o perioadă de 7 zile în următoarele localități ilfovene: Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni, anunță Prefectura Ilfov. Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele cinci localități ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către […]

decembrie 12, 2020
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR au intrat în impas și se reiau duminică | AUDIO

PNL, USR-PLUS și UDMR vor relua mâine  negocierile după ce discuțiile de astăzi s-au încheiat fără un rezultat, după aproape șase ore. Mărul discordiei: principalele trei funcții în stat: șefia Guvernului, a Senatului și a Camerei Deputaților. Negocierile au ajuns în impas după ce, la scurt timp de la debutul discuțiilor, s-au conturat două tabere: […]

decembrie 12, 2020
Brancardierul acuzat de omor din culpă a fost plasat în arest la domiciliu | AUDIO

Brancardierul de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală care a detubat din greșeală o femeie internată la terapie intensivă a fost eliberat şi plasat  în arest la domiciliu. El fusese reţinut, iniţial, de procurori pentru 24 de ore. O anchetă internă are loc şi la Spitalul „Victor Babeș”, unde a avut loc incidentul în urma […]

decembrie 12, 2020
Jurnalistul și caricaturistul Octavian Andronic a încetat din viață

Jurnalistul și caricaturistul Octavian Andronic a încetat din viaţă vineri seara. În vârstă de 74 de ani, jurnalistul a murit în urma unui atac de cord . A lucrat timp de 20 de ani la ziarul „Informația Bucureștiului”. După Revoluția din 1989, a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în […]

decembrie 12, 2020
Coronavirus în România: 6.333 de cazuri noi și 148 de decese în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă, 12 decembrie, alte 6.333 de infecții cu coronavirus (din 26.389 de teste) și 148 de decese din cauza COVID-19. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani. În urma bilanțului transmis de autorități, numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a urcat la 551.900 de cazuri, dintre […]

decembrie 12, 2020
Încep negocierile pentru formarea guvernului între PNL, USR PLUS și UDMR | AUDIO

Partidele care vor să formeze viitoarea coaliție de guvernare încep sâmbătă discuțiile pentru alcătuirea guvernului, la o vilă de protocol din nordul Capitalei. PNL, USR Plus și UDMR și-au format echipe de negociatori pe mai multe domenii. Partidele componente ale viitoarei coaliții și-au stabilit câte trei echipe de negociere: una care va discuta structura guvernului […]

decembrie 12, 2020
Cum arată Dacia Spring? Dan Vardie află toate secretele noului model de la Nicolas Leitienne, directorul de marketing Dacia | VIDEO

Cum arată Dacia Spring? Ce aduc nou modelele Dacia abia lansate pe piață? La Piese și Mașini, Dan Vardie a stat de vorbă cu Nicolas Leitienne, directorul de marketing Dacia. În octombrie, la șapte luni după ce a prezentat primele poze cu conceptul, Renault a prezentat prima mașină electrică Dacia: versiunea de serie a modelului […]

decembrie 12, 2020
A murit academicianul Alexandru Surdu

Academicianul Alexandru Surdu a murit, vineri, la Bucureşti, după cum a anunţat Academia Română în urmă cu puțin timp. Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, s-a născut la 24 februarie 1938, la Braşov. În 1956-1957 a fost student (cursuri fără frecvenţă) la Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale […]

decembrie 11, 2020
Brancardierul acuzat de omor din culpă, de la Spitalul ”Victor Babeș”, a fost reținut 24 de ore | AUDIO

Brancardierul de la spitalul ”Victor Babeș” care ar fi deconectat din greșeală de la aparate o pacientă cu COVID-19 a fost reținut pentru 24 de ore și va fi propus pentru arestare preventivă. Există indicii că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, transmit reprezentanții spitalului. Femeia, în vârstă de 65 de […]

decembrie 11, 2020
România își alege candidații pentru funcția de procuror european delegat | AUDIO

Începe procedura de selecția a candidaților pentru funcția de procuror european delegat în România. Potrivit Ministerului Justiției, candidaturile pot fi depuse până pe data de 7 ianuarie. Candidații trebuie să fie procurori cu o vechime de cel puțin 12 ani și cu grad profesional cel puțin de parchet de tribunal și să cunoască limba engleză. […]

decembrie 11, 2020
Partidele politice și-au stabilit echipele de negocieri pentru formarea guvernului | AUDIO

Partidele care vor alcătui viitoarea coaliţie de guvernare se întrunesc mâine pentru a despre formarea guvernului şi programul de guvernare. Discuţiile se vor concentra şi pe împărţirea ministerelor între cele trei formaţiuni. PNL, USR Plus și UDMR  şi-au stabilit echipele de negociere care vor stabili structura guvernului, programul de guvernare şi împărţirea funcţiilor în Parlament. […]

decembrie 11, 2020
De duminică se poate circula cu trenul între Gara de Nord și aeroportul Otopeni | AUDIO

Tariful pentru o călătorie de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni va fi de 4 lei. Trenul va fi introdus de duminică iar o călătorie durează 20 de minute. Trenurile între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor circula 24 din 24 de ore, la un interval de 40 de minute, iar o călătorie […]

decembrie 11, 2020
Marile magazine, apel la populație ca un singur membru al familiei să meargă la cumpărături | AUDIO

După întâlnirea cu Primarul Capitalei și alți responsabili de gestionarea crizei sanitare, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale, George Bădescu, face un apel la familii să nu mai meargă toți membrii la cumpărături în același timp. În această perioadă, toate magazinele se aglomerează, iar șefii hypermarketurilor le cer cumpărătorilor să nu se mai îngrămădească […]

decembrie 11, 2020
Fructele proaspete, ouăle și facturile la curent s-au scumpit cel mai mult în noiembrie | AUDIO

Fructele proaspete, ouăle şi energia electrică s-au scumpit cel mai mult în luna noiembrie. Sunt, însă, și produse la care prețurile au scăzut: la citrice și la cartofi. Concret, potrivit Institutului Naţional de Statistică, fructele proaspete s-au scumpit cu 1,46 %, față de luna anterioară, și cu 6% față de decembrie 2019. Ouăle s-au scumpit […]

decembrie 11, 2020
Deputatul PNL Pavel Popescu, infectat cu coronavirus

Pavel Popescu, deputat PNL de Timiș, a anunțat că a fost confirmat cu coronavirus. „Dragi prieteni, am fost confirmat cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Ultimele săptămâni au fost mai intense din prisma activității mele parlamentare și politice (emisiuni TV, întâlniri). Deși am încercat să respect cu sfințenie regulile de protecție, din păcate, virusul nu iartă. În […]

decembrie 11, 2020
Cod galben de ploi în zece județe și ninsori la munte. Vânt, ploi și burniță în București

Meteorologii au emis vineri o atenționare Cod galben de ploi puternice în zece județe, de sâmbătă, la ora 8.00, până duminică, la ora 10.00. La munte, în Carpații Meridionali și de Curbură, va ninge abundent, iar rafalele de vânt vor ajunge la 80 de kilometri pe oră. Din această cauză, vizibilitatea va fi scăzută. Codul […]

decembrie 11, 2020
Coronavirus în România: Cel mai mare număr de internări la ATI de la începutul pandemiei

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri, 11 decembrie, alte 6.460 de infecții cu coronavirus și 168 de decese din cauza COVID-19. Ieri, 10 decembrie, autoritățile au anunțat 7.067 de infecții cu coronavirus, 31.437 de teste și 127 de decese din cauza coronaviruslui. În urma bilanțului transmis de autorități, numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a urcat, vineri, la 545.567 de […]

decembrie 11, 2020
Arafat anunță că spitalele vor primi aparate suplimentare de oxigen pentru pacienții COVID 19 | AUDIO

Majoritatea au nevoie de oxigen suplimentar, însă cum secțiile ATI sunt pline, mulți dintre pacienți sunt tratați fie în unitățile primiri urgențe, fie în alte secții. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat: „A fost începută distribuirea a 500 de generatoare, astăzi și mâine cred că o finalizăm și la București și în alte […]

decembrie 11, 2020
Crește numărul localităților aflate în carantină. Guvernul prelungește starea de alertă | VIDEO

Numărul localităților aflate în carantină crește, anunță premierul interimar Nicolae Ciucă, prezent la ședința Executivului de vineri, în care va fi prelungită starea de alertă în toată țara. Prim ministrul cere poliției și inspectorilor sanitari să facă mai multe controale: „Din discuția și analiza pe care le-am avut, avem o creștere de până la 35 […]

decembrie 11, 2020
Medicii atrag atenţia că epidemia de COVID-19 nu este încă sub control | AUDIO

Specialiștii mai spun că trebuie în continuare să fim atenţi la măsurile de protecţie. E bine că am scăzut de la 10.000 de cazuri pe zi la 7.000, dar în continuare numărul de decese e mare, iar sistemul de sănătate este copleşit de bolnavii de COVID-19, a spus vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, […]

decembrie 11, 2020
Anchetă la Spitalul Victor Babeş din Capitală. O femeie ar fi fost dezintubată din greșeală şi a murit

Femeia, în vârstă de 65 de ani, era bolnavă de COVID-19 și se afla internată la terapie intensivă. Poliţiştii de la Omoruri şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au intrat pe fir după ce au fost informaţi că în Spitalul Victor Babeş a murit joi seară o persoană şi că […]

decembrie 11, 2020
Gorj: Șeful unui post de poliție, reținut pentru că ar fi ascuns probe dintr-un dosar | AUDIO

Şeful unui post de poliție din Gorj a fost reținut joi seară de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. El este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care favorizarea infractorului și fals intelectual. E vorba de şeful postului de poliţie din comuna Scoarţa. Procurorii susţin că ar fi ascuns probe dintr-un […]

decembrie 11, 2020
INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în noiembrie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. „Preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu […]

decembrie 11, 2020
CFR Călători introduce, duminică, noul Mers al Trenurilor

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare duminică, anunță CFR Călători. În sezonul 2020-2021, vor circula zilnic în medie 1.200 trenuri, în funcție de perioada din an. De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menținute legăturile existente interne și externe, pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menține mersul […]

decembrie 10, 2020
Daniel Dăianu, despre efectele creșterii pensiilor asupra economiei | AUDIO

O prioritate a noului Guvern e abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, care, altfel, ar intra în vigoare la 1 ianuarie. E o urgență pentru viitorul executiv, spune Ionuț Moșteanu, lider USR. Dar noul Guvern va avea de gestionat și decizia privind majorarea pensiilor, pe care CCR a lăsat-o în așteptare în noiembrie și o […]

decembrie 10, 2020
Profesorul Cherecheș: În primăvară vom fi în control și în toamnă va fi un al treilea val | VIDEO

Partea a doua a Ediției speciale de joi, moderată de Alice Iacobescu și Cătălin Striblea la Europa FM, s-a concentrat pe nevoia de succes a campaniei de vaccinare, fără de care economia nu mai funcționează. Invitat a fost profesorul de sănătate publică, Răzvan Cherecheș, care a vorbit despre importanța unei campanii de vaccinare eficiente: „Este […]

decembrie 10, 2020
Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru postul de premier, la discuțiile de la Cotroceni | AUDIO

Partidul Social Democrat va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca viitor premier să fie Alexandru Rafila. Propunerea a fost votată în Biroul Politic al partidului care a avut loc azi. Preşedintele trebuie să accepte nominalizarea, spune Marcel Ciolacu. ”Cred că este cazul ca președintele României să recunoască că a pierdut aceste […]

decembrie 10, 2020
Raed Arafat: Starea de alertă se prelungește 30 de zile | VIDEO

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat că starea de alertă se va prelungi cu încă 30 de zile pe teritoriul României, ca urmare a analizei INSP. Prin urmare, vor fi păstrate măsurile de siguranță și restricțiile de până acum, iar controalele sanitare se vor intensifica, în special în București. Purtarea măștii în […]

decembrie 10, 2020
Ediție specială: Culisele discuției dintre Iohannis și partidele de dreapta | VIDEO

Europa FM analizează discuțiile pe care președintele Iohannis le-a avut cu partidele de dreapta și vă prezintă culisele acestora într-o ediție specială, moderată de Alice Iacobescu și Cătălin Striblea. Deputatul USR Ionuț Moșteanu a intrat în direct, la Europa FM, pentru a da detalii cu privire la întâlnirea dintre șeful statului și partidele parlamentare de dreapta: „Cei patru […]

decembrie 10, 2020
Românii au stat mai mult pe internetul fix în perioada pandemiei | AUDIO

Pandemia a crescut traficul de internet în prima jumătate a anului. În plină criză COVID-19, datele ANCOM arată că românii au folosit mai mul internetul fix, decât cel mobil. La jumătatea acestui an, în România erau aproape 5,5 milioane de conexiuni la internet fix, iar trei sferturi sunt conexiuni de foarte mare viteză, de minim […]

decembrie 10, 2020
Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,29 miliarde lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi 1,29 miliarde lei în două emisiuni de obligaţiuni de stat la care au participat şapte dealeri primari. Prima emisiune a avut o valoare nominală de 600 milioane lei, o rată a cuponului (dobânda) de 3,25% şi scandenţa în 2026. Volumul total al cererii a fost de 1,11 miliarde lei, din […]

decembrie 10, 2020
Mii de pastile contrafăcute, pentru tratamentul anti-COVID, descoperite în Vama Giurgiu

Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu. Mai exact, poliţiştii de frontieră au găsit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19. Comprimatele au ajuns la vamă într-un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare […]

decembrie 10, 2020
Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul Militar. Ancheta va trebui refăcută

Dosarul „Mineriada” se întoarce pe masa procurorilor militari, a stabilit, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție. Ancheta va trebui să fie astfel refăcută. Decizia este definitivă. În acest dosar erau trimiși în judecată, din 2017, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Petre Roman. Înalta Curte a menținut hotărârea inițială pronunțată în mai anul trecut, fiind […]

decembrie 10, 2020
Code for Romania reacționează la declarațiile unui reprezentant al Guvernului: ”Chiar și o simplă hârtie care aștepta o semnătură a fost un proiect greu de gestionat”

Organizația care a dezvoltat pro bono soluții pentru digitalizarea statului român în condițiile unor evenimente presante a fost criticată de Marian Murguleț, secretarul general adjunct al Guvernului, într-un editorial apărut online luni. ”S-au preferat proiectele soft, facile, cu impact imediat dar nesemnificativ la nivelul administrației publice centrale și s-au ocolit platformele – cheie din marile […]

decembrie 10, 2020
Peste 200.000 de tablete și laptopuri au ajuns la elevii defavorizați | AUDIO

Puțin peste 200.000 de tablete și laptopuri au ajuns, până acum, la elevii defavorizați, a transmis Ministerul Educației, pentru Europa FM. Până la sfârșitul anului, vor fi livrate încă aproape 40.000 de dispozitive. După ce, cu mare greutate, Oficiul Național pentru Achiziții a finalizat toate licitațiile pentru cele 250.000 de tablete cumpărate de Ministerul Educației, […]

decembrie 10, 2020
Coronavirus în România: Peste 7.000 de cazuri noi, raportate în 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi, 10 decembrie, alte 7.067 de infecții cu coronavirus și 127 de decese din cauza COVID-19. Ieri, 8 decembrie, autoritățile au anunțat 7.365 de infecții cu coronavirus, 31.458 de teste și 161 de decese din cauza coronaviruslui. În urma bilanțului transmis de autorități, numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a urcat, joi, la 539.107  cazuri, dintre […]

decembrie 10, 2020
Consultările dintre Iohannis și partidele parlamentare vor avea loc luni | AUDIO

Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor parlamentare, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, a transmis Administrația Prezidențială. Consultările vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program: • Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD); • Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL); • Ora […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro