Guvern

aprilie 14, 2021
Premierul Cîțu preia interimatul la șefia Ministerului Sănătății

Premierul Florin Cîțu a ieșit la declarații de presă după o întâlnire avută la sediul Guvernului cu secretarii de Stat din Ministerul Sănătății. Întrevederea a avut loc după demiterea din funcție a ministrului Vlad Voiculescu. Premierul a declarat că, după demiterea lui Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății, i-a propus postul de interimar […]

aprilie 8, 2021
Guvernul a adoptat relaxarea măsurilor pe Litoral și ridicarea restricțiilor de Înviere | AUDIO

Executivul a prelungit starea de alertă începând cu data de 13 aprilie. La fel și măsurile care se aplică pe durata acesteia . În schimb, de Paşte, în toate localităţile, se permite circulaţia în afara locuinţei, între orele  20.00 şi 5.00 dimineaţa, astfel încât, cine doreşte, să poată merge la slujbă. De asemenea,  în toate […]

aprilie 8, 2021
Guvernul se reunește pentru a prelungi starea de alertă | AUDIO

Executivul ar urma să decidă, totodată, dacă restricțiile de circulație în noaptea de Paște vor fi ridicate, așa cum a cerut Biserica Ortodoxă. Premierul Florin Cîțu: „În hotărârea precedentă știți foarte bine că era până la 2 dimineața, vom vedea dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment nu am luat o decizie.”   […]

aprilie 7, 2021
CCR: Deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare | AUDIO

Potrivit deciziei CCR, o persoană nu poate fi condamnată fără a exista o motivare a deciziei. Dacă hotărârea judecătorească este redactată ulterior, acest lucru ar aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate, argumentează judecătorii CCR. De asemenea, punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive […]

martie 22, 2021
Guvernul va analiza cum se poate suspenda activitatea localurilor care țin petreceri în pandemie | AUDIO

Activitatea cluburilor și a restaurantelor care țin petreceri în plină pandemie va putea fi suspendată, iar respectivele spații ar putea fi sigilate temporar. Sunt măsuri propuse într-un proiect carear urma să fie discutat săptămâna aceasta de Guvern. Măsura a fost anunțată de ministrul de Interne, Lucian Bode, după ședința de luni a conducerii PNL: „În […]

martie 19, 2021
Florin Cîțu dorește ca proiectul desființării ”Secției speciale” să fie aprobat de Parlament într-o formă apropiată de cea aprobată de Guvern

Premierul Florin Cîțu vrea ca proiectul desființării Secției Speciale de investigare a magistraților să fie adoptat de Parlament într-o formă cât mai apropiată cea aprobată de Guvern. Florin Cîțu spune că se va încerca o modificare în acest sens, în timpul dezbaterilor din Senat. Joi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil pentru […]

martie 19, 2021
Programul ”Noua Casă”, plafon de garanții de 1,5 miliarde de lei

Guvernul a aprobat vineri plafonul pentru programul “Noua casă”, cel prin care persoanele fizice pot cumpăra locuințe cu credite garantate de stat. Astfel, statul va da garanții de 1,5 miliarde de lei prin acest program. Din acest an, cei care vor să cumpere un apartament sau o casă prin acest program vor fi obligați să […]

martie 17, 2021
Transparența 100%, din vorbe. Pe site-ul Guvernului nu apar nici măcar numele consilierilor premierului

Guvernul promite transparență 100%, dar, pe site-ul instituției, nu figurează nici măcar numele consilierilor din cabinetele premierului Florin Cîțu și vicepremierilor Dan Barna și Kelemen Hunor. Jurnaliștii de la pressone.ro spun că secțiunea unde urmau să fie publicate numele, funcția și CV-urilor acestor consilieri a fost ștearsă. S-a întâmplat la scurt timp după ce publicația […]

martie 16, 2021
Modificarea Legii TVR. Discuții pentru separarea funcțiilor de președinte și director general

Legea TVR va fi schimbată astfel încât funcția de președinte să fie separată de cea de director general. Decizia a fost luată marți în cadrul coaliției de guvernare. Mai exact, PNL, USR PLUS și UDMR au convenit, în cadrul ședinței săptămânale a coaliției, să modifice legea de funcționare a TVR, astfel încât funcția de președinte […]

martie 10, 2021
Guvernul a prelungit starea de alertă. Circulația va fi interzisă după ora 22:00

Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă în România, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Interdicția de circulație pe timp de noapte a fost impusă mai devreme. În fața valului trei al epidemiei de COVID-19, starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile. Noutatea: circulația pe timpul nopții va […]

martie 8, 2021
Președintele Iohannis a promulgat Bugetul pe 2021

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021. “Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice”, transmite Administrația Prezidențială. “Ținta de deficit bugetar, […]

martie 3, 2021
Înalta Curte cere Guvernului să găsească rapid un sediu mai spațios pentru instituție | AUDIO

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție cere imperativ Guvernului să găsească un sediu mult mai spațios pentru cea mai importantă instanță de judecată din țară. Încă de la începtul anilor 2000, toți șefii Înaltei Curți au reclamat că nu au loc suficient pentru desfășurarea activității celor aproximativ 350 de angajați în sediul principal dar […]

martie 3, 2021
Înalta Curte cere Guvernului să găsească rapid un sediu mai spațios pentru instituție | AUDIO

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție cere imperativ Guvernului să găsească un sediu mult mai spațios pentru cea mai importantă instanță de judecată din țară. Încă de la începtul anilor 2000, toți șefii Înaltei Curți au reclamat că nu au loc suficient pentru desfășurarea activității celor aproximativ 350 de angajați în sediul principal dar […]

martie 2, 2021
Ministerul Dezvoltării va lansa Programul Național de Construcții de Creșe | AUDIO

Ministerul Dezvoltării va lansa public în această lună Programul Naţional de Construcţii de Creşe. Anunţul a fost făcut la Europa FM de ministrul Dezvoltării, Atilla Cseke. Potrivit acestuia, Guvernul îşi propune să costruiască, până la sfârşitul mandatului, sute de creşe noi, în toate judeţele. Autorităţile locale trebuie să asigure terenul şi accesul la utilităţi. Ministrul […]

februarie 25, 2021
Bugetul Ministerului Muncii, avizat în comisiile de specialitate din Parlament

A fost o zi maraton în care fiecare ministru s-a prezentat în comisii pentru a-și prezenta bugetul și obiectivele. Ministrul Raluca Turcan explicat prioritățile acestui an: menținerea locurilor de muncă și recalcularea pensiilor. Pentru cea din urmă misiune, procesul ar putea dura doi ani, a precizat ministrul: Una presupune continuarea eforturilor pentru protejarea locurilor de […]

februarie 25, 2021
Ministrul Sănătății: Nu este un an de belșug, ci de curățenie | AUDIO

Nu este un an de belșug, este un an „de curățenie” în sistemul sanitar – spune ministrul Sănătății în comisiile de specialitate din Parlament, unde se discută Bugetul. Multe instituții nu funcționează cum trebuie, inclusiv ministerul Sănătății, a subliniat Vlad Voiculescu, care consideră că multe instituții din sistemul sanitar, începând cu Casa Națională de Sănătate, […]

februarie 23, 2021
Parlamentarii au stabilit calendarul privind dezbaterile și votarea Bugetului

Votul final pentru Bugetul de stat și Bugetul Asigurărilor Sociale se va da marți, 2 martie. Dezbaterile și votul pe articole vor începe luni după-amiază și vor continua marți, până la finalizare. Opoziția a anunțat că a pregătit mii de amendamente, iar dezbaterile ar putea fi de durată. Parlamentarii pot depune amendamente până joi, 25 […]

februarie 22, 2021
Guvernul a aprobat forma finală a proiectului Legii bugetului de stat pentru 2021

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi ultima formă a proiectului legii bugetului pentru 2021. “Am aprobat Legea bugetului de stat pe 2021. Am aprobat Legea plafoanelor, a unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal – bugetar pentru 2021, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2021. Bineînţeles, acestea sunt însoţite de Strategia fiscal – bugetară pe […]

februarie 19, 2021
Florin Cîțu: Guvernul a aprobat proiectul Bugetului pe 2021

Premierul Florin Cîțu a declarat în această seară, după ședința de Guvern, că a fost aprobat Bugetul pe anul 2021. Bugetul va fi prezentat Parlamentului pentru dezbatere. Proiectul legii bugetului pe 2021 a fost lansat în dezbatere publică pe 11 februarie și este configurat pe o creştere economică de 4,3%. Veniturile sunt de 174,102 miliarde […]

februarie 19, 2021
Premierul Cîțu: Guvernul a aprobat proiectul Bugetului pe 2021

Premierul Florin Cîțu a declarat în această seară, după ședința de Guvern, că a fost aprobat Bugetul pe anul 2021. Bugetul va fi prezentat Parlamentului pentru dezbatere. Proiectul legii bugetului pe 2021 a fost lansat în dezbatere publică pe 11 februarie și este configurat pe o creştere economică de 4,3%. Veniturile sunt de 174,102 miliarde […]

februarie 19, 2021
Premierul Cîțu: Guvernul a aprobat proiectul Bugetului pe 2021

Premierul Florin Cîțu a declarat în această seară, după ședința de Guvern, că a fost aprobat Bugetul pe anul 2021. Bugetul va fi prezentat Parlamentului pentru dezbatere. Proiectul legii bugetului pe 2021 a fost lansat în dezbatere publică pe 11 februarie și este configurat pe o creştere economică de 4,3%. Veniturile sunt de 174,102 miliarde […]

februarie 18, 2021
Zeci de agricultori din Constanța au protestat în fața Prefecturii | AUDIO

Agricultorii sunt nemulțiți că nu primesc nici o mână de ajutor din partea Guvernului, în condițiile în care județul Constanța a fost cel mai afectat de secetă. Agricultorii spun că recolta din 2020 a fost aproape zero. 45o.ooo de hectare au fost afectate seceta pedologică , mai spun fermierii. 18feb-19 CORESP CT FERI vox protest […]

februarie 17, 2021
Klaus Iohannis: Avem speranța ca până în vară să ieșim din pandemie | VIDEO

Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la finalul unor ședințe cu mai mulți membri ai Guvernului. Principalele declarații: Tema principală a fost cum pregătim cel mai bine și rapid Planul Național de Redresare și Reziliență. Sănătatea – este nevoie de investiții semnificative în sistemul sanitar din România. Ne trebuie spitale noi, trebuie să […]

februarie 16, 2021
Premierul exclude OUG pe modificarea Legii salarizării | AUDIO

Florin Cîţu spune că legea este în lucru la ministerul Muncii şi va fi gata până la finalul verii. Actul normativ va trece apoi prin Parlament, mai spune premierul. Cum vor fi aceste sporuri și destinația lor vor fi văzute după ce vom avea Legea salarizării. După ce vom avea o variantă la Ministerul Muncii, […]

februarie 10, 2021
Orban: Gratuitatea pentru studenți la călătoria cu trenul, doar pe ruta dintre domiciliu și facultate

Președintele Camerei Deputaților a declarat că studenții vor beneficia în continuare de gratuitate atunci când vor călători cu trenul, însă aceasta va fi menținută strict pe rutele între localitatea de domiciliu și localitatea de studiu. ”Nu renunțăm la gratuitatea pentru călătoriile cu trenul. Se va menține gratuitatea pentru studenți. Totuși, ea se va aplica doar […]

februarie 9, 2021
Industria turismului, nemulțumită de intenția Guvernului de a renunța la voucherele de vacanță

Intenția Guvernului de renunța, anul acesta, la acordarea voucherelor de vacanță este criticată de cei din industria turismului. Românii se vor îndrepta, în continuare, către destinațiile externe  – a spus Traian Bădulescu, consultant în turism, la o dezbatere DCNews. El a atras atenția că România este singura țară europeană care, în prezent, nu are stațiunile […]

februarie 9, 2021
Consiliul Elevilor cere ca bursele să fie prevăzute în bugetul de stat | AUDIO

Consiliul Naţional al Elevilor trage un semnal de alarmă în privinţa burselor şcolare. Mai exact, cere guvernului să includă în bugetul de stat banii pentru bursele şcolare. În caz contrar, vor exista, în continuare, diferenţe foarte mari între bursele oferite de primării. Guvernul a adoptat anul trecut o hotărîre prin care stabileşte ca bursa minimă […]

februarie 8, 2021
Ludovic Orban anunță că punctul de pensie va crește abia în ianuarie 2022

Președintele Camerei Deputaților a spus, la finalul unor discuții în coaliție, că punctul de pensie va crește doar în 2022. „Punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie 2022”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferință de presă la Parlament. Acesta este de părere că sistemul de majorare a punctului de pensie în vară – […]

februarie 8, 2021
Guvernul taie sporul de 30% acordat angajaților din prefecturi pentru lupta cu pandemia

Președintele Camerei Deputaților confirmă că este nevoie să se taie din cheltuieli pentru a menține bugetul în limitele unui deficit controlabil. Ludovic Orban a declarat, după ședința liberalilor, că sporurile angajaților de la stat vor face obiectul unei analize, după care se va stabili care vor fi păstrate și la care se renunță. Nu s-a […]

februarie 5, 2021
Vlad Voiculescu: Nu au fost discuții prin care cineva din Guvern să-mi ceară demisia | AUDIO

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, neagă existența oricărui conflict între el și premier sau alt membru al cabinetului Florin Cîțu. Declarația vine după ce mai multe redacții de presă au scris despre presupuse divergențe între ministrul Educației și cel al Sănătății pe tema redeschiderii școlilor. Totodată, au fost informații despre o nemulțumire a lui Florin Cîțu […]

februarie 3, 2021
Florin Cîțu: Am descoperit sporuri despre care nu știam că există

Premierul Florin Cîțu a declarat că, în urma unei analize a sporurilor acordate în sistemul bugetar, a descoperit sporuri despre care nu știa că există. El a spus că Guvernul va modificaLegea salarizării unitare, astfel încât sporurile să fie acordate doar pe criterii de performanță. „Am terminat acea analiză și sunt lucruri interesante pe care […]

februarie 3, 2021
Ajutoare pentru familiile victimelor incendiului de la „Matei Balș”

Familiile victimelor incendiului de la Institutul Național „Matei Balș” vor beneficia de un ajutor de urgență în valoare de 5.000 de lei, a anunțat, miercuri, Florin Cîțu. Premierul a spus că intenția este de a ajuta familiile victimelor la fel cum s-a întâmplat și după incendiul de la Piatra Neamț. „A fost aprobată o hotărâre […]

februarie 3, 2021
Guvernul vrea ca activitatea firmelor ce nu respectă măsurile anti-Covid să fie suspendată temporar

Premierul Florin Cîțu a anunțat că în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a propus ca firmele care nu respectă măsurile de prevenire a pandemiei să aibă activitatea suspendată pe perioadă determinată. „Este o propunere pentru elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită o măsură complementară a suspendării activității pe o perioadă […]

februarie 2, 2021
Părinții care trebuie să stea acasă cu copiii ce fac ore online, sprijiniți în continuare | AUDIO

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că părinții copiilor care rămân la școala online vor beneficia în continuare de ajutor de la stat pentru a putea sta cu ei. Ajutorul presupune decontarea a 75% din salariu. Dacă vor exista cursuri online și vor fi nevoiți ca părinții să stea acasă, atunci acea formă de sprijinire […]

februarie 1, 2021
Dan Barna: Toate sporurile bugetarilor, inclusiv cel COVID pentru angajații prefecturilor, analizate

Toate sporurile bugetarilor sunt analizate, anunță vicepremierul Dan Barna. Acesta susține că mai multe sporuri ale angajaților de la stat nu sunt justificate. Printre exemplele oferite de Barna, se numără sporul de arhivă, cel de antenă sau sporul COVID-19 primit de angajații prefecturilor: Sistemul de sporuri este în analiză la Ministerul Finanțelor pentru a vedea […]

ianuarie 26, 2021
CCR a respins sesizările AUR privind învestirea Guvernului Cîțu | AUDIO

Curtea Constituțională a respins marți sesizările depuse de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva învestirii guvernului Cîțu în Parlament. O soartă similară au avut și sesizările depuse de această formațiune împotriva alegerii lui Ludovic Orban la șefia Camerei Deputaților. Atunci, partidul nou intrat în Parlament solicita respingerea, pe considerente constituționale, a alegerii liderului PNL, Ludovic […]

ianuarie 25, 2021
Italia: Premierul Conte anunță că va demisiona marți

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că marți își va da demisia, după ce va avea o ședință de cabinet în cursul dimineții, potrivit Reuters. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Reuters, premierul speră că președintele Sergio Mattarella îi va da un nou mandat pentru a forma un nou guvern cu sprijin mai larg în […]

ianuarie 24, 2021
Proteste ale sindicaliștilor în București, față de înghețarea salariilor

Peste o sută de sindicaliști din domeniul feroviar dar și pensionari civili și militari protestează la această oră în fața Guvernului. Ei sunt nemulțumiți față de măsurile de austeritate adoptate la finalul anului 2020 pe care le consideră imorale și injuste pentru lucrătorii din România. Sindicalișii cer anularea ordonanțelor de urgență și a proiectelor de […]

ianuarie 20, 2021
Dan Barna: Guvernul va desființa ”Secția Specială” până la finele lui februarie | AUDIO

Viceprim-ministrul Dan Barna a declarat că până la finalul lunii februarie Guvernul va aproba legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Guvernul a stabilit în acest sens un memorandum, în vederea ridicării MCV pentru România. ”Am decis ca până la finalul lunii februarie să avem aprobarea de către Guvern a legii privind desființarea […]

ianuarie 20, 2021
Membrii Guvernului, vaccinați anti-COVID. Mesaj emoționant transmis de Bogdan Aurescu | VIDEO

Vicepremierii și miniștrii Cabinetului Cîțu se vaccinează, miercuri,împotriva COVID-19, la Spitalul Militar ”Dr. Carol Davila”. Demnitarii se pot vaccina în această perioadă, în etapa a II-a. Vicepremierul Kelemen Hunor: „Le recomand și eu tuturor să se înscrie și să meargă la vaccinare. Nu există niciun pericol, este un vaccin modern, este un vaccin de tip […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro