Educație

septembrie 30, 2024
Peste 11.000 de profesori au declarat la ANAF venituri din meditații în 2023 | AUDIO

Peste 11.000 de profesori au declarat la Fisc venituri din meditaţii anul trecut. În total, 169 de milioane de lei în 2023. Atenție, însă, suma reprezintă doar sumele declarate. O analiză publicată de platform Economica.net arată că în Bucureşti, Cluj, Sibiu s-au declarat cele mai mari venituri din meditații. Puțin peste 11.700 de profesori au […]

septembrie 30, 2024
Inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației dacă este necesară oprirea cursurilor, luni, în urma ploilor abundente și a riscului de inundații | AUDIO

Inspectoratele școlare trebuie să transmită către Ministerul Educației dacă este necesară oprirea cursurilor luni, 30 septembrie – în urma ploilor abundente și a riscului de inundații. Așadar, inspectoratele trebuie să stabilească dacă sunt localități în care se vor opri cursurile luni și dacă elevii pot continua cursurile online. De azi (luni) dimineață, o linie telefonică […]

septembrie 25, 2024
Emilia Șercan: Șeful SIE, Gabriel Vlase, ar fi plagiat cel puțin 64 de pagini într-o carte publicată în 2012 | AUDIO

După doctorat, șeful SIE ar fi plagiat masiv și o carte. Gabriel Vlase a copiat cel puțin 64 de pagini dintr-un curs universitar al lui Paul Ionescu, fost adjunct al directorului SIE în perioada 2001 – 2003, scrie Emilia Șercan în PressOne. Aceeași jurnalistă a dezvăluit că Vlase și-a plagiat și teza de doctorat. „Elemente […]

septembrie 24, 2024
Salarii cerute de unii absolvenți de studii superioare. Decanul Facultății de Chimie din cadrul UB: Aleargă după bani. Toți își doresc să fie directori imediat ce au terminat facultatea | AUDIO

Abia termină facultatea… și vor salarii colosale… plus funcții de șefi. Este problema pe care o întâmpină mulți angajatori care caută personal. Salariul de pornire cerut de mulți absolvenți de studii superioare trece de 1500 de euro și ajunge și la 2500 de euro – arată datele publicate de platformele de recrutare. Emilia Iorgulescu, decanul […]

septembrie 23, 2024
Cursuri de Educație pentru sănătate în școli. Ministrul Sănătății a discutat cu ministrul Educației despre o astfel de materie, până acum opțională | AUDIO 

România 2024: Guvernanții se feresc să introducă în programa școlară ca materie obligatorie Educația pentru sănătate… și pasează de la un minister la altul problema sănătății copiilor. Luni, ministrul Sănătății a rugat-o pe Ligia Deca, ministrul Educației să poarte o discuție pe această temă pentru că ar avea pregătit un curs de sănătate destinat copiilor. […]

septembrie 20, 2024
Cazul profesorului și sociologului Marius Pielanu este luat în discuție în cadrul Comisiei de Etică de la SNSPA | AUDIO

Cazul profesorului și sociologului Marius Pielanu este luat în discuție în cadrul Comisiei de Etică de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – anunță televiziunea publică. Amintim, două studente spun că ar fi fost hărțuite de sociolog. Aceste mărturii au apărut în spațiul public după ancheta jurnalistică legată de profesorul Alfred Bulai, acuzat […]

septembrie 16, 2024
Anca Dediu, directoarea unei școli din Cudalbi, Galați, afectate de inundații: Avem curtea plină de gunoi și mâl. A început să emane un miros foarte urât | AUDIO | VIDEO | GALERIE FOTO

Anca Dediu este directoarea Şcoalii Gimnaziale „Emil Panaitescu”din localitatea Cudalbi, județul Galați. Tot parterul școlii a fost distrus de inundații, iar curtea este plină de gunoaie și de mâl care emană un miros deranjant. Firmele care se ocupă de evacuarea gunoiului din comună nu mai fac față solicitărilor. În aceste condiții, cel puțin în această […]

septembrie 12, 2024
Arest la domiciliu pentru Alfred Bulai. Hotărârea este definitivă

Arest la domiciliu pentru Alfred Bulai. Hotărârea este definitivă.  Sociologul a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, în urma unei decizii a judecătoriei Sectorului 1. A doua zi a fost scos din arest și transportat la spital fiind suspect de infarct. Alfred Bulai a depus cerere de anulare a mandatului de arestare preventivă care va […]

septembrie 12, 2024
Programul „Masa Caldă”, sistat în 3 școli din Târgu Jiu după ce inspectorii DSV au identificat mai multe nereguli, printre care și depozitarea alimentelor | AUDIO

Școala a început de câteva zile și deja au apărut problemele în câteva dintre unitățile de învățământ din Târgu Jiu. Programul „Masa Caldă” a fost sistat în 3 școli ca urmare a neregulilor descoperite de inspectorii sanitar-veterinari. Depozitarea alimentelor, transportul acestora și etichetarea sunt doar câteva dintre neregulile depistate. Sute de elevi din trei unități […]

septembrie 10, 2024
Academia Română nu-i retrage lui Alfred Bulai premiul din 2019, deși consideră reprobabile faptele pentru care este acuzat. Reacția lui Cătălin Tolontan | AUDIO

Academia Română consideră reprobabile faptele de care e acuzat sociologul Alfred Bulai, dar nu îi retrage acestuia un premiu oferit în 2019. Instituția așteaptă decizia definitivă a instanței. Academia Română consideră reprobabile faptele de care e acuzat fostul profesor univeristar, Alfred Bulai și condamnă orice formă de agresiune. Cu toate acestea, instituția nu îi retrage […]

septembrie 9, 2024
Silvia Dinică: „Nu arată lucrurile bine în toate școlile din România” | VIDEO

Luni, 9 septembrie 2024, a început noul an școlar pentru aproape 3 milioane de elevi din România. Silvia Dinică, senator din partea USR și membră a Comisiei de Învățământ din Parlamentul României, a fost invitata lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM”. Silvia Dinică a spus la Europa FM că începutul de an școlar […]

septembrie 9, 2024
Maramureș: 19 unități de învățământ sunt în reabilitare iar lucrările nu sunt finalizate

 În județul Maramureș 19 unități de învățământ sunt în reabilitare iar lucrările nu sunt finalizate. Astfel, elevii vor învață în alte școli. Mai mult, au fost înființate clase care nu au spațiu unde să își desfășoare activitatea. Cât despre condițiile în care vor învață elevii, nu sunt chiar așa cum ne-au asigurat autoritățile. Anul școlar […]

septembrie 6, 2024
Alfred Bulai a contestat măsura arestului preventiv | AUDIO

Fostul profesor universitar, Alfred Bulai, a contestat măsura arestului preventiv. El a fost plasat aseară în arest pentru 30 de zile, fiind acuzat de folosirea funcției în scop sexual și agresiune sexuală asupra unor studente. Până acum, procurorii au adunat probe doar în cazul unei singure victime, însă au mărturii și de la alte tinere. […]

septembrie 5, 2024
Părinții au început cumpărăturile pentru începerea noului an școlar. Printre cele mai căutate produse, ghiozdanele și rechizitele de bază | AUDIO

Pregătiri pentru începerea noului an școlar. Printre cele mai căutate produse – ghiozdanele și rechizitele de bază, dar și laptopurile, tabletele sau chiar hainele create de designeri. În aceste zile, numărul de comenzi online creşte cu până la 20% faţă de o perioadă obişnuită, potrivit unei analize de specialitate. Un ghiozdan costă, în medie, 150 […]

septembrie 5, 2024
Copiii vor primi alocaţiile şi indemnizaţiile înainte de începerea şcolii | AUDIO

Copiii vor primi alocaţiile şi indemnizaţiile înainte de începerea şcolii. În toată țara sunt peste 3 milioane și jumătate de beneficiari. Ultima majorare a alocațiilor a avut loc la începutul anului, ajungând la 292 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani. 292 lei pe lună este alocația pentru copiii cu vârsta între […]

septembrie 5, 2024
Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul lui Alfred Bulai | AUDIO

Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul fostului profesor SNSPA, Alfred Bulai – acuzat de agresiune sexuală. Acesta va fi dus astăzi în fața unui judecător. Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, Daniel Nedelea: „Procurorii au hotărât să formuleze propunere de luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă […]

septembrie 4, 2024
Reacția lui Alexandru Rafila după ce 200 de lilieci au fost găsiți pe casa scării a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași: Unul mai poate să intre din greșeală, dar 200… Înseamnă că locuiau acolo | AUDIO

Intervenție neobișnuită a Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi. Un apel la 112 anunța că pe casa scării Spitalului „Sf. Spiridon” au fost observaţi zeci de lilieci. Ajunși la fața locului alături de un biolog, pompierii au constatat că, de fapt, era vorba de 200 de mamifere. Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: 200 de […]

septembrie 4, 2024
Alfred Bulai, reținut pentru 24 de ore

Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore. Alfred Bulai a fost acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală. Alfred Bulai este suspect, nu este inculpat. Acuzat că ar fi abuzat sexual mai multe studente, fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai a fost dus la audieri miercuri. Procurorii […]

septembrie 4, 2024
Peste 7000 de posturi noi în educație, destinate specialiștilor care-i pot ajuta pe copiii cu cerințe speciale să se integreze în învățământul de masă | AUDIO

Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, Guvernul majorează numărul posturilor din educație. E nevoie de specialiști care să-i ajute pe copiii cu cerințe speciale să fie integrați în învământul de masă, a explicat începutul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu: „Majorăm cu 7800 numărul de posturi în învățământul […]

septembrie 4, 2024
Percheziții la locuința lui Alfred Bulai. Fostul profesor de la SNSPA a fost dus la audieri | AUDIO

Acuzat că ar fi abuzat sexual mai multe studente, fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai a fost ridicat astăzi de acasă de anchetatori și dus la audieri. Procurorii și polițiștii au percheziționat locuința acestuia și a altor două persoane. Întrebat de jurnaliști cum răspunde acuzațiilor care i se aduc, Alfred Bulai a spus că […]

septembrie 2, 2024
De ce există o criză de personal în școlile din zonele defavorizate? Corina Atanasiu: Există în PNRR bani pentru construcție de locuințe pentru profesori în mediul rural | VIDEO

Corina Atanasiu – reprezentanta Federației Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) – și Laviniu Lăcustă – lider din partea Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar – au fost invitații lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM” de luni seara. Doar o săptămână ne mai desparte de începutul noului an școlar. Cum este el văzut de […]

septembrie 2, 2024
Marcel Ciolacu, despre nota de la BAC: „Nu știu în acest moment… Cu o medie suficient de bună” | AUDIO

După ce a promis că va face o conferință și va pune la dispoziţie documentele sale de studii, premierul Marcel Ciolacu evită încă să facă publică nota sa de la Bacalaureat. Controversele au apărut după ce în CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu menționează liceul absolvit în 1986, însă în dreptul său este […]

august 29, 2024
Examenul de rezidențiat ar putea fi schimbat din 2026. Concursul s-ar putea da pe 4 subdomenii, iar subiectele de la examenul de ieșire ar putea fi unice în toată țara | AUDIO 

Ministerul Educației vrea să schimbe examenul de rezidențiat. Într-un proiect de ordonanță de urgență, pus în dezbatere publică, se prevede ca din 2026 concursul să se dea pe patru subdomenii, iar subiectele de la examenul de ieșire din rezidențiat să fie unice la nivel național. Concursul de intrare în rezidențiat pentru medicină va putea fi […]

august 28, 2024
Zile libere între probele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul privind calendarul examenelor naționale | AUDIO

Calendarul examenelor naționale ar putea fi modificat. Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, între toate probele de la Evaluarea Națională vor fi intercalate și zile libere. Iar în cazul examenului de Bacalaureat, între primele două probe și a treia va exista o zi liberă. Iar proba la limba maternă va fi […]

august 26, 2024
Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Cea mai scăzută rată de promovare a examenului din ultimii 5 ani. Doar 29,3% dintre elevi au luat o notă de trecere | AUDIO | FOTO

Cea mai mică rată de promovare a examenului de Bacalaureat – sesiunea de toamnă – din ultimii cinci ani. Datele inițiale arată că 29,3% dintre cei care au susținut examenul au reușit o notă de trecere. 8.206 au reușit să-și ia diploma de Bacalaureat după ce au obținut medii de 6 sau peste 6 la […]

august 21, 2024
Preșcolarii și elevii vor primi fructe, lactate și produse de panificație pe parcursul anului școlar 2024-2025. Guvernul a aprobat bugetul programului | AUDIO

Copiii din grădinițe și școli vor primi în continuare fructe, lactate și produse de panificație și pe parcursul anului școlar viitor. Guvernul a aprobat miercuri, 21 august, bugetul acestui program, peste 760 de milioane de lei. Banii sunt finanțați din bugetul Ministerului Agriculturii, dar și din fonduri europene, iar implementarea programului revine în sarcina primăriilor […]

august 20, 2024
Detalii din dosarul hărțuirilor sexuale de la SNSPA: O studență ar fi fost înfometată în timpul practicii | AUDIO

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Cristian Pîrvulescu, audiat în calitate de martor în dosarul hărțuirilor sexuale de la SNSPA, a declarat jurnaliștilor că a aflat de la procurori lucruri pe care nu le știa despre comportamentul profesorului Alfred Bulai cu studentele. Cristian Pîrvulescu, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice: „Nici eu, nici domnul rector nu am […]

august 20, 2024
Vaslui: Dosar penal în cazul publicării subiectelor la Bacalaureat în prima oră de la începerea probei la Limba și literatura română. Fotografiile ar fi fost publicate de un candidat | AUDIO 

Este anchetă în județul Vaslui, după ce subiectele la Limba și literaura română de la Bacalaureat au ajuns în spațiul public în timpul desfășurării examenului. Mai multe fotografii cu subiectele au fost publicate pe Facebook, de unde ulterior au fost preluate de site-ul stirileprotv.ro. S-a descoperit  că fotografiile au fost făcute într-un centru de examen […]

august 19, 2024
Vaslui: Anchetă a IȘJ după ce subiectele la Bacalaureat, proba la Limba și literatura română, au fost făcute publice pe internet în prima oră de la începerea examenului | AUDIO

  Este anchetă în Vaslui, după ce subiectele la examenul de Bacalaureat, proba la Limba română au apărut pe Internet, fotografiate. Subiectele au fost publicate la puțin timp după începerea probei. Incidente de acest gen au fost și la sesiunea din vară a Bacalaureatului.  Subiectele au apărut pe internet în prima oră de la începerea […]

august 19, 2024
Astăzi începe sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Săptămâna aceasta au loc probele scrise pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Examenele încep luni cu limba și literatura română. Marți și miercuri, sunt programate proba pbligatorie de profil și cea la alegere. Joi, pe 22 august, mai au examen cei care trebuie să treacă de un test la limba maternă.  La a doua sesiune […]

august 14, 2024
Apelul SNSPA către persoanele care au fost lezate de profesorul Pieleanu: Depuneți sesizări la Comisia de Etică a Universității | AUDIO

SNSPA face apel către toate persoanele care au fost lezate de profesorul Pieleanu să depună sesizări la Comisia de Etică a Universității. Amintim, Marius Pieleanu este acuzat de hărțuire sexuală. O fostă studentă susține că profesorul i-ar fi făcut avansuri și risca să nu intre în licență din cauza lui. Comunitatea universitară din cadrul Facultății […]

august 14, 2024
Marcel Ciolacu cere ministrului Educației să păstreze bursele pentru elevii din liceele sportive: „Vrem ca prin sport să îi îndepărtăm de alte tentații periculoase” | AUDIO

Premierul Marcel Ciolacu îi va cere ministrului Educației, Ligia Deca, să revină asupra deciziei de a reduce bursele de merit pentru elevii liceelor sportive. Decizia vine după ce România a reușit să obțină 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris. Marcel Ciolacu: „Vrem ca prin sport să îi îndepărtăm de alte tentații periculoase, vrem […]

august 13, 2024
Căutarea pe internet în funcție de nevoi și alegerea surselor credibile, 2 elemente prevăzute de un nou regulament pentru școli, de competențe digitale, care s-ar aplica din 2025 | AUDIO

Elevii de gimnaziu vor trebui să știe să caute informații pe Internet în funcție de nevoi și să aleagă surse credibile. Așa prevede un nou regulament pentru școli, de competențe digitale, care ar urma să se aplice din anul școlar următor. Acesta a fost lansat marți, 13 august 2024, în consultarea publică. Proiectul realizat de […]

august 12, 2024
Barometru 2024 – Situația Tineretului și Așteptările Sale: Sistemul educațional este perceput de către majoritatea tinerilor ca unul rigid și ineficient | GALERIE FOTO

Barometrul 2024 – Situația Tineretului și Așteptările Sale a fost lansat luni, 12 august 2024, și urmărește identificarea nevoilor, așteptărilor și atitudinii tinerilor cu privire la aspectele principale ale vieții – educație, sănătate, cultură, timp liber, drepturile omului. Prin intermediul cercetării, autoritățile și-au propus să caute soluții pentru tineri. „Tinerii au așteptări mari de la […]

august 12, 2024
Ministerul Educației vrea să modifice datele la care au loc examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională din cauza schimbărilor climatice tot mai accentuate | AUDIO

Ministerul Educației vrea să modifice datele la care au loc examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Ideea ar fi ca examenele să înceapă mai devreme decât în prezent, având în vedere schimbările climatice tot mai accentuate de la an la an. Ministerul a pus în dezbatere publică un proiect de Ordin care prevede aceste modificări. […]

august 12, 2024
Ministerul Educației: Examenul de admitere la Facultatea de Arhitectură a Univestății „Ion Mincu” din București nu a fost fraudat | AUDIO

Admiterea la Facultatea de Arhitectură a Univestății „Ion Mincu” din București nu a fost fraudată. Este concluzia corpului de control al Ministerului Educației. Săptămâna trecută, mai mulți candidați și părinții acestora au depus plângere la DNA, nemulțumiți că au fost declarați respinși la examen după ce – inițial – erau admiși. Totul a fost o […]

august 11, 2024
Ligia Deca pune în dezbatere datele pentru organizarea simulărilor naționale din 2025 | AUDIO

Ministerul Educației pune în discuție calendarul simulării la nivel național pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Înainte de începerea anului școlar, la sugestia părinților și a profesorilor, anunță ministrul Ligia Deca într-o postare pe Facebook. ”Stimați profesori și părinți, am ținut cont de sugestiile dumneavoastră ca ̆ ̦ ̆ ̦ să fie publicate […]   Citeste […]

august 11, 2024
Inspectoratele Școlare Județene au decis când va fi vacanța din februarie 2025. Un singur județ a decis pentru perioada 10-14 februarie | AUDIO

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat când va fi vacanța școlară din luna februarie 2025. Decizia a fost luată de fiecare Inspectorat Școlar Județean în parte. Acestea au avut la dispoziție trei variante, iar 22 de județe au optat pentru perioada 17-21 februarie 2025.  ”Părinții care nu au fost încă anuntați de către școli pot […]

august 7, 2024
Rectorul Universității de Arhitectură cere concedierea profesorului Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuirea sexuală a unor studente: Comportamentul său este incalificabil | AUDIO

Rectorul Universității de Arhitectură cere concedierea profesorului Dorin Ștefan Adam. Acesta este acuzat de hărțuire sexuală, după ce le-a trimis studentelor sale poze cu el dezbrăcat. Comisia de Etică a Universității va analiza cazul abia luna viitoare. Marian Moiceanu, Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București a cerut Senatului universitar încetarea definitivă […]

august 6, 2024
Sociologul Alfred Bulai a fost demis din funcția de profesor al SNSPA

Sociologul Alfred Bulai, profesor la SNSPA, a fost demis. Rectorul Universității, Remus Pricopie, a semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de marți, 6 august 2024, potrivit universității. „Am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, cu efect imediat”, a transmis rectorul […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro