Symantec isi extinde solutiile de management ale performantei aplicatiilor

Symantec a anunţat extinderea soluţiei sale de management al performanţei aplicaţiilor (APM), care monitorizează, analizează şi diagnostichează performanţa şi disponibilitatea aplicaţiilor software de afaceri.

Prin lansarea Application Service Dashboard, Symantec permite organizaţiilor IT să personalizeze cu uşurinţă datele frunizate de Symantec i3, folosind un punct de control unic, de tip portal. Această structură operaţională permite personalului IT să gestioneze în mod eficient gama de aplicaţii business utilizate de către organizaţii.

De asemenea, Symantec a anunţat îmbunătăţiri ale produsului Insight Inquire, o soluţie de monitorizare a disponibilităţii şi performanţei aplicaţiilor Web.

Cele două produse sunt complementare cu gama Symantec i3, care colectează şi corelează informaţii privind performanţele organizaţionale, indicând punctele slabe şi direcţiile de urmat pentru îmbunătăţirea eficienţei.

Symantec Application Service Dashboard combină datele de performanţă de la surse multiple pentru a prezenta o vedere de ansamblu performanţei aplicaţiilor. Construit pe baza standardului deschis de portal JSR-168, Symantec Application Service Dashboard poate fi extins cu uşurinţă pentru a afişa date specifice clientului de la alte surse compatibile cu standardul JSR-168. Aceasta oferă avantaje suplimentare distincte, precum: personalizarea simplă prin care utilizatorii pot personaliza cu uşurinţă interfaţa, cu numai câteva clicuri de mouse sau productivitate mărită a utilizatorului astfel incat tilizatorii pot vizualiza performanţa mai multor aplicaţii şi instanţe de baze de date într-un mediu unitar şi nu mai sunt obligaţi să comute între vederi diferite pentru a investiga problemele potenţiale. În consecinţă, utilizatorii pot lucra într-o manieră mai eficientă şi mai productivă.

Symantec Insight Inquire asigură un suport extins şi costuri de proprietate reduse

Soluţia Insight Inquire furnizează o monitorizare automatizată a aplicaţiilor Web pentru a asigura performanţele şi disponibilitatea aplicaţiilor de afaceri.

Prin simulări de tranzacţii şi diagnosticări automatiozate, Insight Inquire asigură disponibilitatea aplicaţiilor şi corectitudinea informaţiilor transmise de acestea. În eventualitatea unei defecţiuni sau unei nereuşite în a satisface SLA, Insight Inquire identifică automat componenta de infrastructură care a cauzat problema.

Printre îmbunătăţirile din versiunea 3.0 se numără:

O bază de date integrată pentru colectarea datelor de performanţă, fluidizarea desfăşurării şi reducerea costurilor asociate;

Instalare şi utilitate globală simplificate;

Suport mai vast pentru aplicaţii bazate pe ERP care includ Oracle Apps, SAP, Siebel şi PeopleSoft;

Funcţionalităţile de înregistrare şi redare a tranzacţiilor de afaceri.

Noua versiune testează disponibilitatea aplicaţiei pe o bază planificată, fără a necesita activităţi de scripting complicate sau verificare manuală a conţinutului şi a răspunsului. (atitudinea.ro)