Surprize la negocierea prefecturilor. PNL alege Sibiul și renunță la București, UDMR va conduce Clujul

februarie 2, 2021

Partidele din Coaliția de guvernare și-au împărțit prefecturile, după ce Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care le permite prefecților să fie membri de partid. Liberalii au, conform algoritmului, 23 de prefecturi, celor de la USR-PLUS le-au revenit 14 prefecturi, iar UDMR va deține 5 prefecturi. Marea surpriza a constituit-o prima opțiune a PNL: Sibiul.

Întâlnirea decisivă privind împărțirea prefecturilor a avut loc ieri seară, după ce mai multe runde de negocieri din luna ianuarie au eșuat. În cadrul Coaliției, s-a decis ca fiecare partid să își exprime opțiunea pentru un județ în care să numească prefectul.

Prima opțiune a revenit celor de la PNL, partidul cu cele mai multe procente în cadrul Coaliției de guvernare. Surse din USR-PLUS și UDMR au declarat că se așteptau ca liberalii să aleagă Bucureștiul sau județul Cluj.

Ludovic Orban a venit însă cu o propunere neașteptată: PNL a ales Sibiul. Este pentru a doua oară când la negocieri pentru împărțirea funcțiilor, prima opțiune a PNL are legătură cu președintele Klaus Iohannis. La negocierile de la Vila Lac pentru împărțirea ministerelor, liberalii au spus de la început că nu pot renunța la ministerele Apărării și Externe, ministere din CSAT și dorite de președintele Iohannis. În aceste condiții, PNL a trebuit să renunțe atunci la ministerele economice.

„Alegerea Sibiului are legătură și cu Raluca Turcan, care este nemulțumită de situația ei și trebuie cooptată în tabăra Orban înaintea Congresului”, susțin surse din conducerea PNL. Potrivit surselor citate, Ludovic Orban a încercat să mulțumească cât mai multe organizații care îi sunt fidele în perspectiva Congresului.

PLUS va nominaliza prefectul Capitalei

Pentru că PNL a ales Sibiul, USR-PLUS a optat imediat pentru prefectura Capitalei. Ea va reveni celor de la PLUS.

„Nu ne gândeam că PNL va renunța la București așa de ușor, iar opțiunea noastră era firească. Dacă alegeau Bucureștiul, noi alegeam județul Cluj”, au precizat surse din USR-PLUS pentru Europa Liberă.

Surse din PNL spun că lui Ludovic Orban i s-a cerut în interiorul partidului să țină cont de organizațiile care au avut „rezultate constante" la alegeri.

„Dacă cineva este nemulțumit de ordinea opțiunilor PNL, să se uite la rezultatele fiecărei organizații de-a lungul timpului. Am stabilit că tragerile se fac în ordinea rezultatelor organizațiilor. Cine dorea să fie în față și să aibă prefectură, trebuia să aibă rezultate la toate alegerile, nu doar la cele locale", a precizat surse din PNL.

În disputa PNL – USR-PLUS a avut iar de câștigat UDMR, care a revendicat județul Cluj. Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că primarul municipiului Cluj-Napoca a transmis în partid că preferă să aibă un prefect de la UDMR decât unul nominalizat de USR-PLUS. În județ, există o rivalitate între PNL și USR-PLUS.

Surse din PNL au dezvăluit că prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, este în cărți pentru a deveni secretar general adjunct al Guvernului.

Prefecții pot să fie membri de partid

Ludovic Orban avea de ales 23 de prefecturi și a preferat să mulțumească cât mai mulți lideri de organizații județene. Dacă a pierdut Clujul lui Emil Boc, președintele PNL a obținut Bihorul lui Ilie Bolojan, județul Alba al lui Mircea Hava sau Prahova lui Iulian Dumitrescu. Un alt județ disputat în cadrul Coaliției a fost județul Brașov, dar USR-PLUS a preferat să aleagă Timișul.

PNL va numi prefecți în județele: Bihor, Alba, Prahova, Sibiu, Brașov, Iași, Caraș Severin, Constanța, Ilfov, Bistrița Năsăud, Mureș, Hunedoara, Vrancea, Călărași, Olt, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Botoșani și Neamț.

Conducerea USR-PLUS a reușit să obțină prefecții din județele: Timiș, Argeș, Bacău, Maramureș, Suceava, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) și București, Vaslui, Tulcea, Buzău, Harghita (PLUS).

De remarcat că USR a insistat pentru județul Argeș, județul de unde provine liderul grupului din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu. De asemenea, a obținut județul Timiș, unde există o dispută puternică între liberali și ce din USR-PLUS.

UDMR a obținut, pe lângă județul Cluj, dreptul de propune prefecți în județele Covasna, Sălaj, Arad și Satu Mare.

Coaliția de guvernare a decis să elimine din Codul Administrativ prevederea prin care prefecții nu pot să fie membri de partid. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat pentru Europa Liberă că trebuie „să renunțăm la ipocrizie”, deoarece prefecții erau oricum legați de partidele politice.

Acesta a precizat că există și un acord din partea oficialilor Uniunii Europene pentru această modificare.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro