Supreme Council of European Business reia evenimentele lunare începând cu această toamnă

septembrie 9, 2019

Supreme Council of European Business organizează pe 26 septembrie 2019, la Grand Hotel Continental, prima întâlnire a acestei toamne din seria evenimentelor lunare de business. Tematica acestei ediții dezbate importanța construirii unei strategii de piață bazate pe cunoașterea tendințelor de consum la nivel total de țară, dar și de canal retail sau regiune. Invitatul special este Nicolae Hulea, Business Development Consultant, Nielsen România, care va aduce în prim-plan tendințele de consum din FMCG, va aborda evoluția pieței de retail din România și metodologiile de măsurare pentru această piață. Evenimentul va avea acoperire media datorită Trustului de presă Bursa, partenerul media al organizației.

Industria FMCG reprezintă câmpul de interacțiune cel mai activ dintre consumator și branduri. Larga răspândire și utilitatea produselor pe care le oferă, dar și rapiditatea cu care sunt consumate sau înlocuite alimentează o piață extrem de dinamică, în continuă evoluție datorită schimbării constante a intereselor consumatorilor. ”Fiind o organizație de business care reunește oameni de afaceri din țară și din străinătate, SCEB dorește să le ofere lunar membrilor săi dezbateri asupra unui subiect de interes. Luna aceasta ne vom îndrepta atenția asupra dinamicii industriei FMCG, întrucât credem că o companie care este capabilă să dezvolte strategii pe baza tendințelor de consum existente în această industrie, va dobândi un avantaj competitiv în fața concurenților”, afirmă Mehmet Sumeroglu, Chairman SCEB.

Datele de Retail Measurement oferă informații complete și la timp despre cotele de piață, volumele de vânzări și valoarea vânzărilor, informații despre distribuție si prețuri, dar pot acoperi și informații de merchandising și promovare. Prin combinarea acestor informații detaliate în cadrul  serviciilor de consultanță profesionale, se extrag informații și expertiză valoroase care ajută mărcile și retailerii să își îmbunătățească deciziile de fabricație, marketing și vânzări. Totate acestea sunt doar câteva elemente care compun complexul tablou al relației dintre cumpărător și un furnizor de bunuri sau servicii.

Speaker-ul evenimentului, Nicolae Hulea, Business Development Consultant, Nielsen România este unul dintre cei mai importanți specialiști în analiza de piață a tendințelor de consum din FMCG, cu o experiență de peste 15 ani în management comercial si cercetare de piață.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Supreme Council of European Business reia evenimentele lunare începând cu această toamnă

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro