Stuxnet, calul troian cu semnatura digitala Realtek

iulie 26, 2010

Expertii Kaspersky Lab analizeaza un nou tip de malware, troianul Stuxnet, care se raspandeste prin intermediul dispozitivelor de stocare USB si poarta o semnatura digitala a companiei Realtek Semiconductor, unul dintre cei mai mari producatori de circuite integrate si componente PC. Pentru o solutie antivirus, un program software semnat digital este automat clasificat ca fiind curat, si chiar adaugat in lista programelor de incredere (whitelist).

Problema a fost semnalata specialistilor Kaspersky Lab de catre analistii companiei de securitate IT VirusBlokAda (VBA) din Belarus. De remarcat sunt cele doua caracteristici ale acestui nou troian: foloseste fisiere de tip LNK pentru a lansa comenzi de pe un stick USB infectat si nu traditionalul Autorun.inf -, metoda nemaiintlnita pana la momentul de fata, si este semnat digital de Realtek.
"Malware-ul semnat digital este un cosmar pentru dezvoltatorii de programe antivirus", spune Aleks Gostev, Chief Security Expert, Global Research and Analysis Team Kaspersky Lab. "Semnaturile digitale atesta faptul ca un program este legitim, ele reprezentand un concept de baza in securitatea informatica. Infractorii cibernetici folosesc astfel de semnaturi digitale alese la intamplare pentru a da legitimitate programelor pe care le creeaza, dar in cazul Stuxnet situatia este diferita. Nu mai vorbim despre o semnatura oarecare, ci avem in fata chiar garantia oferita de Realtek, unul dintre cei mai importanti producatori de echipamente IT", completeaza Gostev.

Fisierele semnate digital (Rootkit.Win32.Stuxnet) au functionalitate de rootkit - ascund malware-ul in sistem si pe stick-urile USB pe care le infecteaza. Pentru a se asigura ca certificatul eliberat de Realtek este unul legitim, expertii Kaspersky Lab l-au verificat prin intermediul VeriSign, care a confirmat acest fapt.
Fisierele au fost semnate in data de 25 ianuarie 2010, dar certificatul a expirat pe 12 iunie 2010, data care coincide cu perioada in care Stuxnet a fost identificat pentru prima data de VBA. Expertii Kaspersky Lab au mai multe ipoteze referitoare la modul in care acest fisier malware a fost semnat de Realtek, insa vor publica rezultatele analizei in momentul in care una dintre aceste ipoteze se va confirma.
La momentul actual, cele doua componente de baza ale troianului Stuxnet sunt Rootkit.Win32.Stuxnet (driver-ele semnate digital) si Dropper.Win32.Stuxnet, iar geografia raspandirii lor idica India ca fiind tara de origine.

VeriSign a anulat acest certificat, precum si unul descoperit recent, apartinand companiei JMicron Technology Corp., folosit tot de infractorii cibernetici care au creat Stuxnet. Cu toate acestea, nu inseamna ca utilizatorii vor fi protejati, deoarece mostrele Stuxnet deja semnate vor continua sa infecteze sistemele de operare, insa certificatele nu vor mai putea fi folosite pentru a semna si alte versiuni ale troianului. Kaspersky Lab recomanda tuturor utilizatorilor sa se asigure ca au instalata pe computer o solutie de securitate avansata, cu actualizarile la zi.
Mai multe detalii despre acest nou cal troian, precum si explicatii ale expertilor Kaspersky Lab gasiti in urmatoarele articole:

www.securelist.com

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro