Studiu. Solidaritatea Sanitară: Circa 30.000 de lucrători din sănătate ar fi infectați cu Covid-19, multe peste cifrele oficiale

octombrie 18, 2020

Circa 10% dintre respondenții unui studiu realizat de Federația Solidaritatea Sanitară, privind impactul epidemiei de Covid-19 asupra lucrătorilor din sănătate, au indicat că au fost deja infectați Covid-19.

Practic, ar însemna că aproximativ 30.000 de angajați din sistemul sanitar infectați, în loc de 6.300, numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați, arată federația.

„Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectați și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale”, menționează studiul Federației Solidaritatea Sanitară.

18,2% dintre respondenți au declarat că au fost infectați au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19. Circa 28% dintre respondenți au indicat că nu au fost testați SARS-CoV-2 (în condițiile în care cred că ar fi fost cazul).

Doar circa 36% dintre respondenți afirmă că au fost testați ori de câte ori a fost nevoie.

În jur de 22% dintre respondenți consideră că măsurile luate de unitate pentru siguranța și protecția salariaților sunt insuficiente iar 44,6% cred că sunt parțial eficiente; doar 31% apreciază că sunt suficiente.

Disconfortul accentuat (cca. 73%), creșterea timpului alocat fiecărei manopere (66%) și îngreunarea comunicării cu pacienții (63,7%) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecție.

Din punctul de vedere al amenințărilor la adresa sănătății personale aproximativ 55% dintre respondenți au indicat că echipamentul individual de protecție le generează deshidratare și 36% au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului.

Pentru lucrătorii din sistemul sanitar, impactului pandemiei COVID-19 are următoarele efecte: creșterea riscului profesional (circa 66%), înrăutățirea condițiilor de muncă (54%), creșterea solicitărilor cognitive (52%), creșterea complexității activității profesionale (47%). Din perspectiva impactului pandemiei COVID-19 se remarcă reducerea accesibilității serviciilor medicale (43%).

Studiul Federației Solidaritatea Sanitară mai arată că, deși Guvernul s-a angajat să limiteze la 3 ore activitatea continuă în același echipament individual de protecție, 68,2% dintre respondenți au indicat că nu beneficiază de acest drept asociat protecției muncii. De asemenea, 42% dintre respondenți nu au beneficiat de drepturile privitoare la supravegherii copiilor.

Mai mult, 36% dintre respondenți consideră că le-ar fi utilă consilierea psihologică în această perioadă.

În plus, 67% dintre respondenți consideră că rolul social al profesiei s-a modificat suficient de mult în această perioadă pentru a necesita și o modificare corespunzătoare a statusului social.

Principalele solicitări sau așteptări pe care le au respondenții sunt: asigurarea materialelor de protecție (92,2%), asigurarea finanțării unităților sanitare (89.3%), raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual (87%), acordarea sporului pentru combaterea epidemiei (86,4%), creșterea sporurilor pentru condiții de muncă peste nivelul minim (cca. 83%), testarea SARS-CoV-2, periodică și gratuită, a tuturor salariaților.

„Răspunsurile la întrebările deschise oferă un tablou al problemelor cu care se confruntă lucrătorii din sănătate. Amploarea și conținutul lor indică o lipsă acută a dialogului cu aceștia”, mai arată studiul citat.

Preocuparea salariaților față de protecție ocupă primul loc în ordinea preferințelor și a măsurilor indicate sau solicitate. Nemulțumirea față de absența adecvării salariilor și sporurilor la contextul actual ocupă al doilea loc în ordinea celor indicate de salariați în cadrul răspunsurilor la întrebările deschise.

Accentuarea problemelor de sănătate pe fondul amplificării eforturilor și a înrăutățirii condițiilor de muncă este una dintre problemele ce afectează grav o parte a salariaților.

Cercetarea are la bază un chestionar de opinie adaptat consultării publice, aplicat în perioada 24.09-12.10.2020. Studiul a luat în calcul 1.130 de chestionare cu răspunsuri complete.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro