Studiu: Femeile care lucreaza peste 40 de ore pe saptamana raman mai greu insarcinate

august 18, 2015

Potrivit unui nou studiu aparut in northerncalifornian.com, femeile care lucreaza peste 40 de ore pe saptamana raman mai greu insarcinate

Cercetătorii au inclus in acest studiu 1.739 de asistente medicale care au încercat să rămână însărcinate în timpul perioadei efectuării cercetării. S-a constatat că aproximativ 16% dintre ele nu și-au atins obiectivul în termen de un an, în timp ce 5% nu au reușit acest lucru nici după 24 de luni.

S-a constatat faptul că femeile care au lucrat mai mult de 40 de ore pe săptămână au avut nevoie de un interval de timp cu aproximativ 20% mai mare pentru a rămâne însărcinate decât cele care au lucrat între 21 și 40 de ore săptămânal. Ridicarea sau deplasarea unor obiecte mai grele de 10 kilograme de mai multe ori pe zi a mărit cu 50 la sută intervalul de timp în care asistentele medicale au reușit să rămână însărcinate.

Audrey Gaskins, cercetător la Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston și principalul autor al studiului, a precizat: "Rezultatele noastre arată că munca grea, atât în termeni de efort fizic cât și din punctul de vedere al timpului de lucru, pare să aibă un impact negativ asupra capacității acestor femei de a rămâne însărcinate".

Sursa: Agerpres

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro