Statele Unite stabilește un record cu 123.000 de noi infectări într-o zi

Numărul de cazuri zilnice de coronavirus în Statele Unite a atins un nivel record pentru a doua zi consecutivă, în timp ce pandemia continuă să dezlănțuie în întreaga lume. 

Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 în Statele Unite a crescut la 123.085, potrivit unui bilanț publicat pe 5 noiembrie de Universitatea Johns Hopkins.

Peste 1.220 de decese au fost raportate pentru ziua respectivă.

Pe 4 noiembrie, au fost raportate 99.660 de cazuri noi de virus în Statele Unite, care are cel mai mare număr de infecții și decese raportate la nivel mondial.

Cel puțin 19 din cele 50 de state americane au raportat creșteri înregistrate privind  infecțiilor cu coronavirus pe 5 noiembrie.

Creșterea numărului de cazuri în SUA vine în cadrul unui al doilea val al pandemiei de coronavirus care a făcut ca și multe state europene să fie nevoite să reinstituie carantina pentru a ca sistemul medical să nu colapseze în fața unui număr în creștere de cazuri.

în Marea Britanie, poliția din Londra a declarat că a arestat 104 persoane pe 5 noiembrie pentru încălcarea reglementărilor privind coronavirusului. Mai multe arestări sunt așteptate, pe măsură ce operațiunile de poliție au continuat până târziu în noapte.

Peste 48,63 milioane de persoane au fost infectate de noul coronavirus la nivel global și 1.232.281 au murit, potrivit unui bilanț al Reuters. S-au raportat infecții în peste 210 țări și teritorii de la apariția primelor cazuri în China în decembrie 2019.

 

Sursa: europalibera.org