
Bebelusul nascut pe data de 11 noiembrie 2009 si operat in ziua de 16 noiembrie 2009 pentru arsuri extensive, profunde (TGD+), prin contact termic, pe 20% din suprafata corpului, se afla in a 13-a zi postoperator. Examenul medical efectuat in cursul acestei zile de echipa de medici condusa de Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a relevat urmatoarele aspecte:
•	Nou-nascutul este afebril, autonom respirator si compensat hemodinamic;
•	Se alimenteaza, nu varsa, are abdomenul suplu;
•	Tranzitul intestinal si diureza sunt normale (scaun normal, diureza pastrata);
•	Bilantul biochimic si hematologic este in limitele normale, in contextul statusului postarsura extensiva TGD+;
•	Tonusul si reactivitatea sunt normale pentru vârsta sa;
•	Bebelusul este pansat zilnic;
•	Evolutia locala este favorabila, s-a suprimat complet materialul de sutura;
•	Bebelusul primeste in continuare tratamentul general si local complex (chirurgie plastica, terapie intensiva nou-nascuti, terapie intensiva);
•	Se realizeaza monitorizarea functiilor vitale, precum si a bilantului hidric si nutritional.
 
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro