Stare de „incident major" în Birmingham după înjunghierea mai multor persoane

septembrie 6, 2020

Poliția din Birmingham a declarat stare de incident major după ce mai multe persoane au fost înjunghiate în centrul orașului, scrie BBC care îl citează pe primarul din West Midlands care afirmă că incidentele par a avea legătură între ele.

La rândul său, ministrul de externe Dominic Raab a declarat că oamenii trebuie să fie foarte vigilenţi în zona în care s-au raportat atacurile cu cuţitul.

Motivele din spatele evenimentele sunt încă necunoscute, iar poliția este așteptată să facă publice duminică mai multe detalii despre evenimentele care au avut loc în miezul nopții.

Starea de incident major descrie un eveniment care a produs pagube importante și reprezintă un risc pentru public. De asemenea, permite aranjamente speciale pentru ca forțele de intervenție să acționeze coordonat.

Conform presei britanice, evenimentele au avut loc într-o parte a orașului care noaptea este ocupată de multe persoane în baruri și cluburi. Scandalul pare a fi început într-o două grupuri mari de persoane și a degenerat până la folosirea de cuțite. Martorii spun că totul a început de o bătaie cu pumnii.

„Putem confirma că în jurul orei locale 00:30, astăzi, am fost anunţaţi despre atacuri cu cuţitul în centrul oraşului Birmingham. Alte atacuri cu cuţitul au fost raportate în zonă la scurt timp. Ştim că mai multe persoane au fost rănite, dar deocamdată nu suntem în poziţia de a şti câte şi cât de grav", a anunţat poliţia din West Midlands.

Multe persoane erau prezente la mesele de la localurile din zonă, sâmbătă noapte, iar traficul era deja închis prin măsurile impuse pentru limitarea coronavirusului.

Forțele de ordine nu au putut preciza momentan numărul persoanelor rănite şi nici cât de gravă este starea lor de sănătate

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro