“Dintre cei peste 10 ani de activitate pe piaţa din România, 2010 a fost de departe cel mai dificil an, nu numai pentru noi, ci pentru întregul mediu de afaceri. Considerăm, însă, că investiţiile realizate încă de la începutul anului 2009 în lansarea de noi linii de business şi în dezvoltarea celor existente ne-au ajutat să depăşim toate provocările pe care acest an ni le-a oferit. În 2010 am dezvoltat un nou business unit – Archiving Man¬agement Outsourcing - care are ca pilon principal un nou obiectiv de investiţii – Centrul de Arhivare şi Management a înregistrărilor fizice, devenind astfel singura companie din România care oferă servicii integrate de management al arhivelor hibride.
Toate diviziile au înregistrat creşteri importante, însă cea mai mare creştere în acest an au adus-o diviziile de Infrastructură, Data Center Outsourcing şi Output Management Outsourcing (serviciile de printare şi împlicuire a documentelor), ultimele două beneficiind şi de cele mai mari investiţii în 2009 – 2010 (numai în 2010 investiţiile se ridica la peste 2 mil EUR). Sectorul privat a contribuit cu cca. 70% la cifra de afaceri, în timp ce sectorului public îi revin cca. 30%. În ceea ce ne priveşte, în ciuda investiţiilor semnificative făcute în dezvoltarea de soluţii specifice, sectorul public rămâne o dezamăgire datorită numarului mic de proiecte şi lipsei de consistenţă în execuţia unei strategii naţionale coerente de IT&C†declară Cătălin Păunescu, Managing Director Star Storage.
Un reper important al anului 2010 este faptul că la sfârÅŸitul lui august Star Storage a împlinit 10 ani ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Star Storage raportează în 2010 o cifră de ...
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro