Volumul ,,Despre cer și pământ” a apărut anul acesta la Editura Curtea Veche. Subiectul cărții este dialogul dintre Papa Francisc (Cardinalul Jorge Mario Bergoglio) şi rabinul Abraham Skorka. Credința, dar și homosexualitatea, banii, dar și moarte sunt unele dintre temele discutate.
,,Acum cincizeci de ani, concubinajul nu era un fapt socialmente atât de frecvent ca acum. Cuvântul în sine era în mod clar peiorativ. Apoi lucrurile s-au schimbat”, declară Papa Francisc în carte. Cei doi promotori ai religiei urmăresc să construiască puncte de vedere comune, fără a-și pierde individualitatea și particularitățile care îi definesc. Dialogurile celor doi au fost purtate atât la sediul episocpatului, cât și la cel al comunității evreiești Benei Tikva.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut în anul 1936, la Buenos Aires. Pe 13 martie 2013, a devenit primul Papă latino-american, cu numele de Francisc. Abraham Skorka s-a născut pe 5 iulie 1950, tot la Buenos Aires. Abraham Skorka este rector al Seminarului Rabinic şi rabin al comunităţii Benei Tikva. În 2012, Pontificia Universidad Católica Argentina i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, devenind, astfel, primul rabin care a primit această distincţie.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro