Nouă cadre medicale şi 10 pacienţi au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus în cel mai mare spital din vestul ţării, Spitalul Judeţean din Timişoara
Spitalul Judeţean din Timişoara deserveşte judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara, fiind cel mai mare spital din vestul ţării.
În Clinica de Chirurgie Vasculară au fost depistate pozitiv nouă asistente şi zece pacienţi, în urma unor teste de rutină, potrivit Mediafax.
Managerul spitalului, Raul Pătraşcu, a întrunit în regim de urgenţă Comandamentul de Urgenţă care a luat măsura carantinării în secţie.
„A fost începută şi se finalizează acum dezinfecţia în Clinica de Chirurgie Vasculară. Aceasta va fi efectuată continuu, în condiţii de siguranţă, până la externarea tuturor pacienţilor şi stingerea tuturor cazurilor pozitive. Avem încrederea că aceste măsuri luate rapid se vor dovedi eficiente, vom munci în echipă ca şi până acum, vom fi mereu oneşti şi nu vom ezita să ne asumăm decizii dificile atunci când situaţia o impune. Suntem solidari unii cu ceilalţi pentru că, în final, urmărim salvarea de vieţi”, spune Raul Pătraşcu manager Spitalul Judeţean Timişoara, potrivit Mediafax.
Acest lucru înseamnă externarea pacienţilor negativi, dacă situaţia medicală o permite, şi transferul pacienţilor asimtomatici în spitalele suport.
Pacienţii care vor rămâne internaţi pe secţie vor fi monitorizaţi de personalul medical care a fost testat pentru noul coronavirus şi are test negativ, rezultat primit la cel puţin 72 de ore de la testare.
În prezent, secţiile de chirurgie generală vor asigura personalul mediu şi auxiliar pentru monitorizarea şi îngrijirea permanentă a pacienţilor, astfel încât calitatea actului medical să se desfăşoare în condiţii normale.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro