Echipa Ministerului Sănătății, condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru, a încheiat prima evaluare asupra activității Spitalului Județean din Suceava unde peste 70 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus.
Astfel, comisia a decis închiderea pentru 48 de ore a unității spitalicești și transferarea celor 124 de pacienți internați pe diverse secții ale spitalului.
Pacienții confirmați pozitiv la COVID 19 vor fi repartizați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108.
Pacienții confirmați negativ la COVID 19 care nu reprezintă urgențe își vor continua tratamentul izolați la domiciliu sub supravegherea medicului de familie
Pacienții care sunt confirmați negativ și reprezintă urgențe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferați în spitale din județul Iași, în funcție de patologie.
„În 48 de ore se estimează deschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava, care este supusă procesului de dezinfecție. UPU va începe să funcționeze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iași, clinicile private din Suceava, precum și personal din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.
Toți pacienții care vor fi investigați și diagnosticați în UPU a SCUJ Suceava vor fi dirijați pentru continuarea tratamentului în unitățile medicale din Fălticeni și Rădăuți. Cei cu patologie severă vor fi direcționați către unitățile medicale din Iași", transmite Grupul de Comunicare Strategică.
În total, 83 de de angajați, medici și asistenți medicali, au fost confirmați cu infecție cu coronavirus după efectuarea testelor.
„În ceea ce privește personalul medical, în unitatea sanitară sunt angajate 1300 persoane, personal medical și auxiliar.
Din cei 233 de medici ai unității sanitare, 34 sunt confirmați pozitiv la COVID 19. Aceștia sun internați la Spitalul de Boli Infecțioase Suceava, restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu.
De asemenea, 49 de asistenți medicali și infirmieri confirmași cu COVID 19 din cadrul spitalului județean se află, de asemenea, internați în Spitalul de Boli Infecțioase Suceava", arată autoritățile.
Spitalul din Suceava va fi dedicat cazurilor de coronavirus după finalizarea dezinfecției.
Ministerul Sănătății a alocat 5 milioane de lei pentru continuarea investițiilor și dotarea noului spital din Fălticeni. De asemenea, MS a alocat Direcției de Sănătate Publică din Suceava 750 000 lei pentru achiziționarea unui sistem de detectare moleculară (Real Time PCR).
Evaluarea echipei medicale a Ministerului Sănătății continuă zilele următoare cu toate unitățile sanitare din regiunea NE. Astăzi va fi verificată situația de la Botoșani.
Echipa ministerului care a verificat Spitatul din Suceava a fost condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru și din ea au mai făcut parte: prof.dr. Diana Cimpoieșu, respectiv prof.dr. Doina Azoicăi. Echipa este completată de către directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Iași, conf. univ Lucian Indrei, coordonatorul direcțiilor de sănătate publică din Regiunea de NE.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro