Spania, record de decese: 849 în ultimele 24 de ore

martie 31, 2020

Numărul deceselor ca urmare a infectării cu coronavirus a atins un nou record în Spania. Marți, autorităților au anunțat 849 de noi victime doar în ultimele 24 de ore.

Maximul anterior a fost de 838 de decese, raportate duminica trecută.

Astfel, pe 31 martie, Spania a ajuns la 8.189 de morți și 94.417 infectați, conform bilanțul prezentat de de Ministerul spaniol al Sănătății și citat de El Pais.

De asemenea, peste 19.000 de pacienți au fost recuperați și aproape 50.000 au necesitat spitalizare. 5.607 sunt internați la terapie intensivă.

Consiliul Miniștrilor se va reuni marți pentru a aproba un plan de sprijin economic pentru cei care nu mai pot să își plătească chiriile, cu dobânzi de 0%.

De asemenea, sunt vizate și măsuri de ajutor social pentru angajații independenți, anumite IMM-uri, cât și grupuri vulnerabile precum persoanele care lucrează ca menajere.

De luni a intrat în vigoare și o nouă serie de măsuri mai restrictive impuse de către autorități, precum oprirea activității în toate sectoarele neesențiale pentru ca muncitorii să rămână în izolare la domiciliu.

Spre deosebire Italia, unde 80% din decese au fost în aceleaşi trei regiuni, pe teritoriul spaniol a existat o creştere accelerată a cazurilor în regiuni care nu au fost anterior afectate. Astfel, specialiștii avertizează că situația din Spania riscă să devină mai gravă decât cea din Italia.

Joan Ramon Villalbí, fost preşedinte al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi de Administrare a Sistemului Medical (SESPAS), consideră că şi diferenţele culturale dintre Spania şi Italia au influenţat această răspândire mai mare a virusului în peninsula Iberică.

Spania a achiziționat teste rapide din China în cadrul unui program de achiziții în valoare de 432 de milioane de euro, dar numeroși experți în microbiologie acuză că testele rapide nu sunt și exacte. În plus, testele chinezești livrate Spaniei au dat fost în mare parte nefucționale.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro