Sorina Pintea va rămâne sub control judiciar în dosarul de luare de mită

mai 22, 2020

Magistrații Curții de Apel București au decis păstrarea măsurii controlului judiciar pe numele fostului ministrul al Sănătății Sorina Pintea. Măsura a fost ridicată inițial, pe 11 mai, de Tribunalul București, dar DNA a făcut apel și a avut câștig de cauză.

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Structura Centrală, împotriva încheierii din 11.05.2020, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul penal cu nr. 9.657/3/2020/a1. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând dispune: menţine, ca legală şi temeinică, măsura controlului judiciar a inculpatei Pintea Sorina, măsură preventivă luată prin încheierea nr.81/CO-DL.06.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Fostul ministru al Sănătății a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pe 30 aprilie, pentru luare de mită, faptă pe care ar fi comis-o în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș.

„În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială", arată un comunicat de presă al DNA.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare, încheiat în anul 2019.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.

„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", menţionează DNA.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sorina Pintea a fost reținută pe 28 februarie de procurorii DNA pentru luare de mită. Ulterior, Tribunalul București a emis mandat de arest preventiv pentru 30 zile, dar, în 6 martie, judecătorii Curții de Apel au admis contestația fostului ministru și au schimbat-o cu cea a controlului judiciar.

La începutul lunii aprilie, Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia spitalului, după ce a fost pusă sub urmărire penală de procurorii anticorupție pentru luare de mită. ​Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a demis-o, însă, pe Pintea, la solicitarea premierului Ludovic Orban și l-a numit pe Alexandru Oros.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro