Site nou la Ministerul Administratiei si Internelor

septembrie 8, 2006

În vederea asigurării transparenţei în relaţiile cu societatea civilă şi pentru o mai bună apropiere de cetăţeni, Ministerul Administraţiei şi Internelor a dat în folosinţă, astăzi, 7 septembrie a.c., noua formă a site-ului propriu – www.mai.gov.ro

Noul format al site-ului a fost realizat de către specialiştii Direcţiei Comunicaţii şi Informatică a MAI – compartimentul web design.

În această formulă, pagina web a M.A.I. este mai uşor accesibil şi prezintă anumite elemente de noutate, extrem de utile pentru toate persoanele care sunt interesate să obţină informaţii despre activitatea ministerului, sau să semnaleze anumite fapte cu privire la care personalul M.A.I. ar avea competenţă să le cerceteze ori soluţioneze.

În acest sens, prima pagină a site-ului va cuprinde, în permanenţă, informaţiile de ultimă ora referitoare la acţiunile întreprinse la nivelul M.A.I. sau diverse alte aspecte cu grad ridicat de interes pentru cetăţeni (ex. organizarea unor concursuri de angajare, dezbateri publice pe marginea unor proiecte legislative iniţiate de M.A.I. etc.)

Unul dintre elementele de noutate este link-ul „Istorie” unde sunt prezentate personalităţile care au marcat existenţa acestei instituţii, încă din momentul înfiinţării, precum şi alte date de interes legate de evoluţia instituţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, pentru ca cetăţenii să poată vizualiza toate legile în vigoare, care stau la baza activităţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost introdus link-ul „Legislaţie”.

Rubrica denumită generic „Personal/învăţământ/carieră” cuprinde toate informaţiile referitoare la categoriile de personal din M.A.I., Codul de Etică şi Deontologie al Poliţistului, prezentarea instituţiilor de învăţământ din minister, precum şi concursurile de angajare organizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Întrucât astfel de date prezintă un interes deosebit pentru cetăţeni, ori

de câte ori se vor planifica noi angajări în rândul personalului M.A.I., acestea vor fi postate şi pe prima pagină a site-ului.

Materialele destinate mass-mediei se vor regăsi în coloana „Presă”, iar ca element de noutate subliniem faptul că, din momentul lansării noului web-site M.A.I., jurnaliştii vor avea posibilitatea de a asculta şi folosi înregistrările fiecărui eveniment public organizat de Ministrul Administraţiei şi Internelor.

La capitolul „Cooperare internaţională” a fost introdus un nou link unde pot fi obţinute date referitoare la spaţiul Schengen în general şi paşii pe care România i-a parcurs sau urmează şă îi parcurgă, în vederea aderării la Schengen. În acelaşi context, pe prima pagină a site-ului, au fost introduse datele de contact ale tuturor instituţiilor publice/organizaţiilor româneşti şi străine cu atribuţii pe linia integrării europene şi euroatlantice.

De asemenea, toate anunţurile de licitaţie (intenţie de achiziţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor) se vor regăsi pe pagina de Internet a instituţiei noastre, la rubrica „Dotări/achiziţii”

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să solicite, în baza Legii 544/2001, anumite informaţii aflate în competenţa M.A.I., noul site oferă posibilitatea transmiterii cererilor în mod direct, prin simpla accesare a rubricii „Solicitări”. Aceeaşi modalitate simplă poate fi folosită şi pentru transmiterea petiţiilor, prin accesarea link-ului „E Petiţie” acestea ajungând direct la personalul specializat.

De asemenea, rubrica „Ghiduri utile” cuprinde, aşa cum sugerează şi numele, informaţii concentrate pe teme distincte (ex. condiţii de călătorie în străinătate pentru cetăţenii români, emigrarea cetăţenilor români etc.) menite să vină în sprijinul cetăţenilor interesaţi de o anumită problematică aflată în competenţa M.A.I., iar afişarea telefoanelor tip tel – verde (0800.800.624 – pentru relaţii cu publicul şi 0800.806.806 – pentru sesizarea actelor de corupţie) are rolul de a răspunde cu operativitate nevoii de informare a populaţiei.

Cu ocazia lansării noului format al site-ului M.A.I., instituţia noastră „provoacă” toţi vizitatorii la un concurs cu premii, concurs ce va conţine întrebări din activitatea M.A.I., incluse în noua pagină web.
Premiile oferite câştigătorilor vor fi următoarele:
Locul I: un week-end pentru 2 persoane (cazare şi masă) la Braşov – hotel Excelsior
Locul II: un abonament gratuit pentru 6 luni la Revista „Pentru Patrie” – editată de M.A.I.
Locul III: 3 cărţi de interes public, realizate de Editura M.A.I.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro