După intrarea municipiului Baia Mare de miercuri în carantină pentru 14 zile, Sibiul și Slobozia sunt următoarele reședințe de județ care se pregătesc să impună restricții de circulație pentru a putea gestiona creșterea numărului de cazuri de coronavirus.
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a transmis, miercuri, Institutului Național de Sănătate Publică o cerere de carantinare a mai multor localități din județul Sibiu, inclusiv a municipiului Sibiu, unde rata de infectare a depășit 11 la mie.
Prefectul Mircea Crețu a confirmat pentru Ora de Sibiu că joi, în ședința de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, se va propune carantinarea cel puțin a municipiului Sibiu.
„Da, am ajuns la o rată de infectare la care cred că sunt necesare aceste măsuri. Carantinarea se impune, și nu cred că doar în cazul Sibiului, ci și al Cisnădiei, Șelimbărului și tot ce înseamnă împrejurimile municipiului, unde rata de infectare este mare. Cel mai probabil în ședința de mâine (n.r. joi, 12 noiembrie), se vor face propunerile acestea care mai apoi vor trebui aprobate de CNSU, de domnul Raed Arafat. Este momentul să se ia o astfel de măsură”, a declarat prefectul Mircea Crețu, citat de Ora de Sibiu.
De asemenea, Comitetul pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a propus, miercuri, în ședință, carantinarea orașului Slobozia, începând de joi, de la ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile.
„Propunerea CJSU se comunică Departamentului pentru Situații de Urgență, urmând ca după decizia DSU, aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial. Astăzi (miercuri – n.r.) situația epidemiologică ne arăta un indice de infectări de 7,46/1000 de locuitori, ceea ce arată o răspândire a virusului deosebit de periculoasă pentru populație”, arată Prefectura Ialomița.
Propunerea CJSU prevede, printre măsurile de interes general, interzicerea intrărilor și ieșirilor din localitate pe alte căi decât drumurile naționale și județene, interzicerea circulației și staționării în spații publice a persoanelor. Este permisă deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locul desfășurării activității profesionale și înapoi și deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază, inclusiv pentru asigurarea necesităților de bunuri în interes profesional. De asemenea, este permisă deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată.
Miercuri de la ora 17, Baia Mare a fost primul oraș important din România care a intrat în carantină pentru 14 zile.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro