Galerie foto Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o intrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze in Romania, Excelența Sa doamna Michele Ramis. Discuțiile au vizat principalele subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală, respectiv dialogul politic la nivel inalt, cooperarea in domeniul economic și cooperarea sectorială, Sezonul Romania - Franța. O altă temă abordată in cadrul intalnirii s-a referit la cooperarea in plan european intre Romania și Franța. Premierul Mihai Tudose a subliniat nivelul atins de relațiile romano-franceze și a propus ca, pentru valorificarea intregului potențial existent, să fie intensificat dialogul sectorial, la nivel de miniștri, in domeniile identificate ca fiind prioritare. Ambasadorul Franței a reamintit că Romania și Franța sunt legate printr-un Parteneriat strategic, incepand cu anul 2008, și a arătat că autorităților franceze iși doresc transpunerea in practică a acestui parteneriat, sub toate aspectele sale. In continuare, Michele Ramis a salutat dinamismul și densitatea relației economice bilaterale, subliniind voința părții franceze de a consolida cooperarea in domeniile aeronautic și al aviației civile, al industriei de apărare și energiei nucleare civile. Cei doi oficiali au apreciat că Sezonul Romania-Franța, program care va coincide cu marcarea Centenarului creării Romaniei moderne, va dinamiza parteneriatul bilateral in domeniul cultural, prin intermediul unor evenimente care să pună accentul asupra creației contemporane, cercetării și inovării, tineretului. Totodată, șeful Executivului roman și ambasadorul Republicii Franceze in Romania și-au exprimat satisfacția pentru existența unui viziuni comune asupra acestui proiect și pentru suprapunerea de obiective: prezentarea unei imagini moderne, contemporane, a țărilor și societăților noastre. In ceea ce privește cooperarea in plan european, prim-ministrul Mihai Tudose a mulțumit Franței pentru sprijinul constant acordat Romaniei și, in special, pentru ajutorul in vederea pregătirii Președinției Romane a Consiliului UE (2019), prin Parteneriatul cu École Nationale d'Administration (ENA). ***
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro