Românii de la ferma din Bornheim (Germania), aflată în insolvență, și-au primit salariile restante și urmează să-și găsească alte locuri de muncă cu ajutorul Asociației Fermierilor Germani, care au identificat deja 120 de joburi.
„În urma demersurilor Consulatului General al României la Bonn și potrivit informațiilor obținute de către reprezentanții oficiului consular, MAE precizează că toți cetățenii români care și-au desfășurat activitatea la ferma din Bornheim au primit drepturile salariale care li se cuveneau”, transmite ministerul român al Afacerilor Externe.
„De asemenea, reprezentanții diplomatici au contactat Asociația Fermierilor Germani pentru sprijin în vederea identificării unor locuri de muncă în cadrul altor ferme pentru persoanele care doresc continuarea activității în domeniul agricol, fiind identificate un număr de 120 locuri de muncă pentru persoanele în cauză”, transmite sursa citată.
Totodată, ca urmare a vizitei efectuate de un reprezentant al Consulatului General al României la Bonn la ferma în cauză la data de 20 mai, părțile implicate au convenit întocmirea unei situații cu cetățenii români care doresc să își continue activitatea în domeniul agricol și sunt de acord să fie relocați la alte ferme.
MAE menționează că, în prezent, la ferma din Bornheim se află 42 de cetățeni români, dintre care 22 au solicitat sprijin în vederea repatrierii, 15 și-au manifestat dorința de a rămâne în Republica Federală Germania și de a își continua activitatea la o altă întreprindere, iar alți cinci nu au comunicat o decizie cu privire la intențiile viitoare.
De asemenea, Consulatul General al României la Bonn întreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea celei mai potrivite opțiuni de repatriere a cetățenilor români care au exprimat solicitări în acest sens.
În context, MAE precizează că, în cursul zilei de astăzi, un grup de 11 cetățeni români care își desfășurau activitatea la o altă fermă de pe teritoriul Republicii Federale Germania au părăsit teritoriul acestui stat către România, cu sprijinul Consulatului General al României la Bonn și a comunității românești din zonă.
După vizita pe care ministrul român al Muncii și Protecției Sociale a făcut-o în Germania la ferma din Bornheim, unde lucrau sezonieri români, administratorul judiciar al fermei s-a angajat să le plătească acestora toate sumele restante.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, aflată în vizită de lucru în Germania, a avut miercuri o serie de discuții cu reprezentanții Consulatului României la Bonn, cu cei ai Ministerului Sănătății și Muncii din landul vestic Renania de Nord-Westfalia, cu un membru al Asociatiei fermierilor, precum și cu administratorul judiciar al fermei din Bornheim, în vederea găsirii unei soluții pentru lucrătorii români.
Ferma la care lucrau sezonierii români este în insolvență, însă în urma discuțiilor pe care ministrul Violeta Alexandru le-a avut cu administratorul judiciar, acesta s-a angajat ca până la finalul zilei să plătească toate sumele ce li se cuvin lucrătorilor români.
De asemenea, acesta a dat asigurări că se va ocupa personal de acoperirea costurilor pentru sezonierii care doresc să revină în țară.
Totodată, Asociația fermierilor s-a oferit să identifice variante de relocare în alte ferme pentru românii care doresc să rămână în Germania și să aibă un alt loc de muncă.
Ulterior, ministrul Muncii și Protecției Sociale a fost la ferma unde au fost angajați lucrătorii români, a vizitat spațiile de cazare și a discutat cu aceștia pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă și cum pot fi sprijiniți.
Citește și:
Sezonierii români schimbă legea în Germania. Declarație comună a celor doi miniștri ai Muncii
„Întâlnirile cu românii care muncesc în Germania, atât cei din Berlin, cât și cei din Bonn, mi-au fost foarte utile pentru a trage o serie de concluzii, cum ar fi faptul că nu toți angajatorii germani tratează necorespunzător angajații, inclusiv pe cei români, și mulți dintre ei mi-au spus că sunt mulțumiți de condițiile de muncă și de salariul pe care îl primesc la timp. Pe de altă parte, din discuțiile cu ei a reieșit faptul că unele contracte de muncă ar putea fi îmbunătățite, în condițiile în care unii români au recunoscut că vin de peste 5 ani în Germania”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.
Acest aspect a fost discutat și cu omologul german, Hubertus Heil, în vederea introducerii unor clarificări privind salarizarea, cazarea și protecția socială.
„Cu sprijinul ministrului Muncii, domnul Hubertus Heil, care a fost foarte implicat, am agreat asupra discutării unor îmbunătățiri, clarificări cu privire la condițiile de salarizare, în ce măsură acestea acoperă costul de cazare și masa, sau dacă sunt necesare cheltuieli separate din partea angajaților. Am cerut specificații mai clare cu privire la contractele colective de asigurare, protecția medicală în general, în special în această perioadă de pandemie. De asemenea, am discutat despre clarificările ce trebuie făcute cu privire la condițiile de repatriere, precum și despre tipul de protecție socială conferit de aceste contracte, mai ales în situația în care aceeași persoană lucrează de mai multe ori pe an cu contracte pe perioadă determinată”, a mai declarat ministrul Violeta Alexandru.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro