Pe parcursul lunii mai, Junior Achievement (JA) Romania și Metropolitan Life au organizat două sesiuni interactive „IDay pentru educație”, la care au participat peste 100 de eleve de liceu din București și alte 12 localități.
În cadrul sesiunilor „IDay pentru educație”, elevele au fost încurajate să își dezvolte viziunea proprie asupra măsurilor necesare pentru susținerea tinerelor în procesul de integrare profesională, de adaptare la specificul și dinamica job-urilor, dar și pentru tranziția către carierele viitorului.
Utilizându-și abilitățile de comunicare, de leadership și gândire creativă, elevele au lucrat în echipe, alături de 11 voluntari Metropolitan Life, pentru a elabora proiecte ce vizează creșterea procentului de tinere absolvente angajate pentru poziții entry level. În elaboarea proiectelor, elevele au avut în vedere soluții pentru modalitățile de recrutare și training, oportunități de învățare continuă și dezvoltarea de abilități, acțiuni pentru integrarea în echipă și oportunități de evoluție în carieră.
Câteva dintre soluțiile care au atras atenția prin modalitățile de integrare și fezabilitate sunt: susținerea tinerelor din medii defavorizate, cursuri de dezvoltare personală și sesiuni de coaching ca sistem de motivare și recunoaștere a performanței.
Totodată, aceste soluții exprimă nevoile de formare și suport în integrarea profesională, așa cum sunt ele percepute de tineri.
“Această activitate a reprezentat o oportunitate de a-mi testa abilitățile de lucru în echipă și nivelul de concentrare și de a cunoaște persoane noi, cu viziuni noi. Nu am simțit deloc trecerea timpului, deoarece am fost captivate de temă și de schimbul de idei cu voluntarul, și am apreciat posibilitatea de a urmări soluțiile găsite de celelalte echipe.” – a declarat una dintre liceenele participante
Cele două activități fac parte din inițiativa globală a Fundației MetLife de acțiune conform principiilor diversității, echității și incluziunii pentru încurajarea și dezvoltarea potențialului de carieră al femeilor.
„Ne bucurăm să fim din nou alături de Junior Achievement ca parteneri în atingerea unui obiectiv comun: sprijinirea dezvoltării continue a educației. Acest proiect oferă tinerelor la început de drum ocazia să pășească cu încredere în direcția oportunităților profesionale la care visează. Le mulțumesc voluntarilor Metropolitan Life care s-au implicat activ în proiectul IDay pentru educație, contribuind astfel la evoluția elevelor și la dezvoltarea de abilități esențiale pentru viitorul acestora.” - Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life, overseeing CZ, SK, HU, BU and UA.
„Mi-a plăcut interacțiunea cu tinerele, cu precădere mi-a plăcut deschiderea și naturalețea cu care au abordat tema dată.” – a declarat Eliza Dinu, unul dintre voluntarii Metropolitan Life implicați în proiect.
Junior Achievement a dezvoltat anterior în România, cu susținerea Metropolitan Life și a Fundației MetLife, proiectul internațional Life Changer („Schimbăm vieți”) dedicat incluziunii financiare a tinerilor prin dezvoltarea abilităților economico-financiare, antreprenoriale și facilitarea accesului pe piața muncii.
***
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing" și „project based” sunt urmate anual de peste 240.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Despre Metropolitan Life
MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să pășească cu încredere în viitor. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 23 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Sesiuni interactive organizate de Junior Achievement Romania și Metropolitan Life pentru încurajarea potențialului de dezvoltare profesională a tinerelor
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro