Serile de chitara la Palatul Sutu (editia a II-a) - Recital de sonate pentru chitara solo

Miercuri, 30 martie 2011, orele 19, la Palatul Sutu, in cadrul Serilor de chitara, editia a II-a, din stagiunea Iosif Sava a Fundatiei ACCUMM, chitaristul Costin Soare va propune un recital in care veti putea audia trei dintre cele mai frumoase sonate dedicate instrumentului.

Miercuri, 30 martie 2011, orele 19, la Palatul Sutu, in cadrul Serilor de chitara, editia a II-a, din stagiunea Iosif Sava a Fundatiei ACCUMM, chitaristul Costin Soare va propune un recital in care veti putea audia trei dintre cele mai frumoase sonate dedicate instrumentului. Sonata a III-a de Manuel Maria Ponce, Sonata, op. 61 de Joaquin Turina si Sonata de Antonio Jose fac parte din lucrarile de referinta ale genului, compuse in prima jumatate a secolului XX, perioada care, in lumea chitarei, este legata de numele lui Andres Segovia si de asa-zisa generatie neoromantica.

De altfel, Segovia, bun prieten al compozitorului mexican scolit la Paris, este destinatarul Sonatei a III-a, compuse in 1927, in a carei muzica, uneori dramatica si energica, alteori lirica si nostalgica, simtim ecouri ale impresionismului si ethosul specific spatiilor sonore ale latinitatii europene si americane. Tot chitaristul spaniol scrie in epitaful la moartea lui Ponce: "A ridicat chitara din starea artistica precara in care se afla. Alaturi de Turina, de Falla, Manen, Castelnuovo-Tedesco, Tansman, Villa-Lobos, Torroba, insa cu o eficienta mai mare decit a tuturor acestora la un loc, a condus cruciada cu dorinta arzatoare de a elibera frumoasa prizoniera. Multumita lui ca si altora pe care i-am numit aici chitara a fost salvata de muzica scrisa exclusiv de catre chitaristi."

Joaquin Turina a fost si ramine un exponent important al renasterii muzicale spaniole de la inceputul secolului XX: fara a fi un inovator, aportul sau in cadrul scolii nationale spaniole ramine unul insemnat, continuind cu pasiune munca inceputa de compozitori precum Granados, Albeniz, Pedrell. Sonata, op. 61 se desfasoara intr-un idiom tono-modal caracteristic culturii traditionale spaniole, fiind influentata de ritmurile si inflexiunile coloristice specifice: un univers sonor plin de ardoarea si pasiunea intilnite in muzica flamenco, in care pasajele de virtuozitate alterneaza cu momente de mare sensibilitate ce amintesc de cante jondo ( cintec profund).

Destinul lui Antonio Jose, cel despre care Ravel declara ca va deveni cel mai mare muzician spaniol al secolului XX, a fost curmat, ca si cel al lui Garcia Lorca, in haosul creat de Razboiul Civil din Spania, in 1936. Scrisa cu 3 ani inainte de moartea compozitorului si descoperita cu mai bine de o jumatate de secol mai tirziu, Sonata pentru chitara, conceputa initial in trei parti, la care se va adauga ulterior Pavana triste, este una dintre cele mai importante lucrari dedicate instrumentului. Ca si Ponce, Antonio Jose a studiat 2 ani la Paris, iar influentele muzicii lui Ravel se simt aici; este una dintre foarte putinele sonate pentru chitara scrise la acea vreme care reuseste sa evite o anumita cliseizare stilistica si sa se detaseze de influentele stereotipe ale muzicii spaniole intilnite in alte lucrari. In prima parte, muzica penduleaza intre momente de o intensitate si o energie tipic romantice si pasaje statice, aproape hipnotice; partea a doua este un menuet, uneori ironic, alteori usor nostalgic; partea a treia se desfasoara, dupa cum sugereaza titlul, intr-o atmosfera de tristete, iar ultima parte a sonatei se desfasoara intr-un iures nebun, intrerupt de rememorari ale primei parti.

Intrarea este libera.